De-a lungul Transfăgărășanului am avut ocazia să văd unele din cele mai frumoase locuri din România. Locuri care m-au făcut să mă conving și mai mult cât de binecuvântată este țara noastră. Iar la fotografiile sau story-urile de pe Instagram nu au întârziat să apară reacții de tipul “asta chiar se găsește în România? Zici că-i din afară!”. Comentarii care m-au întristat puțin, fiindcă nu înțeleg de ce nu suntem mai mult conștienți de potențialul acestei țări!

Ca idee, Transfăgărășan este drumul care trece prin cel mai înalt lanț muntos din România (Munții Făgăraș), așa cum îi spune și numele, pe drumul național 7C. Acesta leagă Muntenia de Transilvania, adică localitatea Bascov (Argeș) de localitatea Cârțișoara (Sibiu). Fiind una din cele două șosele aflate la cea mai mare altitudine din România, urcând la peste 2000 m, Transalpina i-a luat locul din 2015, când s-a deschis publicului larg.

Având o lungime de 151 km, acesta are o popularitate destul de mare nu doar în România, ci și în Europa, datorită peisajelor superbe ce izvorăsc și din altitudine și a numeroaselor serpentine; în plus, a fost declarată și cel mai frumos drum din lume de multe publicații internaționale.

E bine de știut faptul că Transfăgărășanul nu este deschis în permanență, ci doar între lunile iulie și octombrie, fiind închis în rest, din cauza pericolului de avalanşe, căderi de stânci sau alunecări de teren.

Putina istorie despre Transfagarasan?

Se pare că ideea de a construi acest drum nu i-a aparținut lui Ceaușescu, fiindcă ar fi existat astfel de planuri înainte de anii ’60, care nu ar fi fost duse la îndeplinire din cauza lipsei bugetului. După finalizarea hidrocentralei de la Vidraru, s-a revenit la ideea acestui drum, astfel încât în decembrie 1969 au și demarat lucrările. Deși asfaltarea drumului a durat 4 ani – acesta fiind inaugurat la data de 20 septembrie 1974 -, Transfăgărășanul cum îl știm astăzi a fost terminat abia în 1980.

Bineînțeles că un astfel de drum (așa cum s-a întâmplat și în cazul Barajului Vidraru, cum veți vedea mai jos) a presupus numeroase sacrificii umane; oficial, 40 de oameni au murit în timpul acestei construcții, iar în memoria lor există azi două monumente: Poarta Geniștilor (cota 1200) și Poarta Întâlnirii (cota 1600).

Transfăgărășanul reprezintă visul Meșterului Manole, transformat într-o realitate de vis de către urmașii săi.

– Ion Bratu

Având în vedere toate cele spuse mai sus, dacă tot ajungeți să traversați acest drum uimitor, care vă va încânta cu peisaje deosebite la fiecare curbă, iar pe măsură ce urcați se va desfășura în fața voastră tot mai mult măreția naturii, haideți să vă spun și ce mai puteți vizita între timp. Noi am alocat 3 nopți pentru această incursiune “transfăgărășeană” și ne-am organizat astfel încât să vizităm mai multe obiective în fiecare zi, pornind de la Curtea de Argeș și coborând spre Sibiu, urmând să ne întoarcem acasă prin Brașov.

❗ Prin urmare, obiectivele prezentate mai jos nu sunt doar cele pe care le puteți găsi de-a lungul Transfăgărășanului, deși mare parte se întind pe acesta. Unele s-au încadrat firesc în traseul nostru de revenire acasă, de la punctul de pornire (deci în afara acestui drum iubit de turiști)!

Ziua 1 – Manastirea Curtea de Arges | Lacul si Barajul Vidraru | Raul Capra

📍 Plecând din Ploiești, curând am trecut și prin Târgoviște. Prima oprire urma să fie Curtea de Argeș, însă am mai făcut un scurt popas la ieșire din Târgoviște, unde am dat “din greșeală” de acest lac, acoperit cu rățuște. Din păcate, i-am tot căutat denumirea și încă nu știu exact cum se cheamă și unde-l puteți găsi, dar cu siguranță dați de el pe DN72, la câteva minute de mers cu mașina din Târgoviște. Deși gunoaiele adunate pe margine nu știu cât de atractiv l-ar mai putea face…

📍 La Curtea de Argeș am fost uimită din start de strada pe care intrasem în oraș, care ducea și către mănăstire. Mi s-a părut o stradă neașteptat de frumoasă, mai ales că sunt multe orașe în România care lasă de dorit din punctul de vedere al aspectului. Noi ne-am dus țintă către Mănăstirea Curtea de Argeș, ne-am bucurat de clădirile și localurile plăcute estetic, de-o parte și de alta a șoselei, dar am înțeles că acea zonă ar fi doar excepția.

Așadar, după ce treci de bulevardul cu tei bătrâni de sute de ani, care te introduc într-o atmosferă aparte, vei da și de Noua Necropolă Regală, acolo unde sunt înmormântați Carol I și Regina Elizabeta, Regele Ferdinand și Regina Maria, iar cel mai recent, Regele Mihai I al României.

Apoi ajungi și la minunăția arhitecturală pe care o reprezintă Biserica Mănăstirii Curtea de Argeș. Aceasta a fost ctitorită între anii 1514-1517, în timpul lui Neagoe Basarab, iar sfințirea a avut loc pe data de 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, de unde își trage și hramul. În prezent este o mănăstire de călugări și este inclusă pe lista monumentelor istorice din România.

Capodoperă bizantină, acest loc sfânt amintește de Legenda Meșterului Manole. Cea mai cunoscută legendă populată este Monastirea Argeșului, care susține că Meșterul Manole și-a zidit soția, adică pe Ana, în pereții acestei mănăstiri din cauza faptului că tot ce construia pe timpul zilei se dărâma noaptea. Doar un sacrificiu suprem a putut să ofere stabilitate și durată acestei creații.

Acest mit al creației este valabil în toate țările balcanice, reprezentând la nivel metaforic tocmai acea jertfă și renunțare la bucuriile și frumusețile acestei lumi în favoarea unei creații deosebite. Mie mi se par un loc deosebit pe care l-aș vizita din nou, dacă aș avea ocazia – dovadă și fotografiile pe care le-am surprins.

Un articol complet despre Mănăstirea Curtea de Argeș am scris aici, incluzând și o parte din misterele și legendele care înconjoară acest loc emblematic!

📍 La Barajul Vidraru am ajuns după ce am oprit într-o parcare la marginea drumului național și am trecut pe jos prin tunelul la intrarea căruia scria anii între care acesta a fost construit (1960 – 1966), în vederea producției de energie electrică, irigații și prevenire a inundațiilor. Deși veți merge puțin, v-aș recomanda și vouă să lăsați mașina la loc sigur, fiindcă mulți turiști încurcau traficul, oprind în mijlocul drumului. Așa veți avea ocazia să descoperiți pe îndelete măreția acestui obiectiv construit de mâna omului.

Barajul Vidraru este impresionant – numai când te uiți în jos și vezi distanțele colosale rămâi uimit. Aparent, în prezent ar fi un loc perfect și pentru recreere și sporturi, de exemplu bungee jumping (deși la momentul când am fost, nu am văzut să se practice așa ceva). Încă de la începuturile construirii, s-a pus în aplicare un concept modern, Vidraru reprezentând atât lacul omonim, cât și barajul din beton în dublu arc, galeria de aducțiune, centrala subterană și galeria de fugă. Fiind cel mai mare baraj în arc din România, înalt de 166 de metri, a ajuns pe locul 27 mondial între barajele de acest fel, continuând să fie unul din cele mai sigure!

Totuși, situația istorică nu este chiar atât de roz! Situat între versanții Pleașa și Vidraru, se pare că pentru construirea acestui baraj au fost sacrificate peste 80 de vieți! Pe un alt site am citit că ar fi fost 400 (!) de morți, neoficial, însă statisticile acelei epoci nu consemnează nicio victimă umană! Conform site-ului oficial al Munților Făgăraș, mii de oameni au lucrat la galeriile subterane lungi de 42 km și s-a turnat aproape un milion de metri cubi de beton.

Cea mai mare avarie prin care a trecut totuși barajul a fost în iulie 1974, când o porțiune din masivul muntos a fost dislocată, pe lângă alte părți ale barajului. Abia la acest moment s-a vorbit, oficial, de pierderea a două vieți omenești – deși, neoficial, și de această dată ar fi fost mai multe. În urma acestei avarii, lucrările de consolidare au făcut giganticul proiect să reziste fără nicio fisură cutremurului din ’77!

Nici Lacul Vidraru nu lasă de dorit, iar pentru doritori, puteți avea parte de o plimbare cu barca sau cu șalupa, pentru a descoperi mai de aproape peisajele montane deosebite. Cu o suprafață de aproape 900 de hectare, Lacul Vidraru este un lac de acumulare, creat în 1965 de baraj, pe Râul Argeș, pentru producția de energie electrică! Acesta adună apele râurilor Capra, Buda și altor afluenți. Vara vremea este plăcută, ceva mai răcoroasă, iar în zonă aveți și câteva oportunități de cazare la pensiuni, inclusiv posibilitatea de a lua parte la grupuri organizate pentru drumeții!

🏡 Cazare: Conacul Ursului (Arefu)

Conacul Ursului este poziționat într-o zonă superbă, chiar pe Transfăgărășan, la o altitudine de aproape 1300 m. Ba chiar ai și un ursuleț de lemn care te întâmpină de îndată ce ajungi acolo! Balcoanele se deschid direct către munții din față, acoperiți cu pădurile de conifere. Este ceva mai frig aici, mai ales pe timp de noapte, inclusiv vara, deci este bine să fiți pregătiți cu un pulover sau o geacă!

Este o cazare confortabilă, plăcută, pe care o recomand, mai ales că are și mese afară, lângă un spațiu de joacă pentru copii și un balansoar de unde poți privi munții. Am încheiat ziua cu o scurtă drumeție, urmând vreo jumătate de oră cursul șoselei și ne-am bucurat de aerul curat și de florile de munte găsite pe drum (ba chiar și de delicioasele frăguțe), înainte să ne întoarcem înapoi la cazare.

În spatele conacului curge Râul Capra, al cărui sunet este deosebit de relaxant. Ne-am bucurat puțin de el înainte de lăsarea apusului, ba chiar am găsit și acele pietre de zen, exact pe marginea râului, care ne-au dat o stare de bun augur. Tot în apropiere veți întâlni și Parcul din Lemn, cu tot felul de obiecte din lemn.

Ziua 2 – Cascada Capra | Lacul si Cascada Balea | Castelul de Lut Valea Zanelor

După ce am luat un mic dejun delicios la Conacul Ursului, am mai petrecut câteva momente prețioase în leagănul de lângă Râul Capra. Fiindcă diminețile la munte au un farmec aparte și știam că îmi va fi dor. Am pornit la drum având în minte o nouă destinație binecunoscută, și anume: Lacul Bâlea, împreună cu Cascada Bâlea.

📍 Însă pe drum s-a întâmplat să dăm de un alt obiectiv natural care ne-a făcut să tragem pe dreapta: Cascada Capra (sau Cascada Iezerului). Da, este legată de râul de care v-am spus mai devreme, însă nu este singura! Am aflat și eu ulterior că pe pârâul Capra sunt, de fapt, două căderi mari de apă. Acum vorbesc de cea de-a doua, aflată mai sus decât prima (la 1690 m altitudine) și mult mai înaltă!

Apa acesteia provine din Lacul Capra (aflat la 2241 metri altitudine), cascada având o cădere spectaculoasă de peste 40 m. Și am avut surpriza să nu fim singurii turiști care am oprit acolo să o privim în toată splendoarea ei, ba chiar erau și câteva tarabe cu suveniruri sau produse ale localnicilor! Interesant este faptul că, din cauza debitului mare de apă, cascada rezistă și pe timpul geros.

📍 Am pornit iarăși la drum și, peste 5 km, am ajuns și la Bâlea Lac. Zona este deja deosebit de “exploatată” din punct de vedere turistic, acolo existând o mulțime de tarabe și, deși era marți dimineață, deja începeau să se adune mulțimile de turiști. Situat la peste 2000 m, Bâlea Lac este un lac glaciar (cel mai mare, de altfel, din masivul făgărășean), iar cele aproximativ 180 de hectare din jurul său sunt declarate rezervație științifică, cu mai multe plante rare (floarea de colț) și animale ocrotite (capra neagră, râsul).

Sunt și trasee montane în zonă și, pe lângă frumoasa imagine a lacului, care-ți taie respirația indiferent de vreme sau anotimp (iarna formându-se un pod de gheața deasupra), ai o priveliște încântătoare și de partea cealaltă a lacului. De data asta, asupra drumului care te-a adus până acolo, adică asupra serpentinelor specifice Transfăgărășanului, cu munții stând semeți undeva în fundal.

Despre Lacul Bâlea am scris mai multe aici, inclusiv ce îl face atât de deosebit, ce activități poți face în zonă, precum și câteva fotografii splendide pe care le-am surprins.

📍 Fiindcă deja oprisem la Cascada Capra, care este a doua ca mărime din Munții Făgăraș, după Cascada Bâlea, am decis să nu mai oprim și la aceasta din urmă, mai ales că se cam aglomerase zona și voiam să ne continuăm drumul. Cascada Bâlea se află la 4 km de Lacul Bâlea; până aici puteți face un traseu de vreo oră, sau puteți ajunge destul de rapid cu mașina! Este un loc spectaculos, cu a sa cădere masivă de apă pe stâncile munților, dar oferă și o vegetație specifică locurilor. Din ce am văzut în fotografii (și cât am reușit să o vedem în depărtare, din mașină), părea destul de asemănătoare cu Cascada Capra!

📍 La Castelul de Lut Valea Zânelor am ajuns chiar după miezul zilei, când se lăsase o adevărată căldură, specifică lunii august. A trebuit să lăsăm deoparte hainele ceva mai grosuțe, pe care le cărasem pe munte. Deja coborâsem de pe Transfăgărășan și am zis că trebuie să facem o vizită și acestui obiectiv atât de popular, mai ales că nu se află departe de Bâlea Lac! Mai exact, este așezat chiar în apropiere de satul Porumbacu de Sus, la 35 de kilometri de Sibiu!

Cred că este imposibil să nu fi auzit de acest loc, dar, în orice caz, trebuie să te aștepți la niște căsuțe din lut, cu turnuri, cu uși rotunjite și acoperișuri țuguiate, în cel mai pitoresc cadru natural! Proiectul Castelul de lut Valea Zânelor își are începutul în anul 2014, având ca scop inițial crearea unei unități de cazare desprinse din povești, care includea și un restaurant construit din piatră, un magazin de suveniruri, locuri de joacă pentru copii și alte facilități pentru adulți (echitație, mountain bike). Toate astea într-un cadru natural feeric, pe Valea Porumbacului, la poalele Munților Făgăraș!

Legat de modul de “făurire” al castelului, acesta este realizat doar din materiale și finisaje naturale, non-toxice (acest aspect ecologic având rol primordial în motivația proprietarilor), de către meșteri din Maramureș: piatră și beton, lemn, lut și var. Deși interiorul nu este încă gata, afacerea se susține prin vizitele turiștilor, iar intrarea costă doar 5 lei! După ce am urcat în turnulețe și am admirat priveliștea din jur, după ce am citit și povestea cu zâne, ne-am îndreptat către măsuțele și scăunelele din lemn și paie – acolo aștepta și râul în care ne-am răcorit puțin tălpile, care completează tabloul pitoresc.

Mai multe despre Castelul de Lut Valea Zânelor am scris aici, inclusiv despre cum a început acest proiect și cine sunt oamenii care au crezut în visul lor, un vis ce a devenit popular și peste hotare, ajutând turismul românesc!

🏡Cazare: Aqua Club Elatis + Izvorul Caprioarei (Avrig)

Aici vreau să vorbesc mai pe larg despre experiența mai puțin plăcută de care am avut parte.

Sursă foto: https://aquaclubelatis.ro/

La Aqua Club Elatis te duce GPS-ul prin cele mai ciudățele și sărăcăcioase cartiere, făcându-te să te întrebi dacă nu ai luat vreo țeapă, pentru ca mai apoi să descoperi că, dincolo de un gard verde înalt, ca după o fortăreață, se ascunde o piscină, cu șezlonguri și un loc de cazare exact cum ți-ai dori după o zi lungă de vizitat. Doar că nouă ne-a fost ruinat momentul de bucurie când, ajungând obosiți cu bagajele la recepție, o domnișoară ne-a informat foarte politicos că au un surplus de rezervări (deci că nu mai au camere pentru noi, deși noi rezervasem din timp), dar să stăm liniștiți, că mai au ei niște cabane la poalele munților, cu mult mai frumoase decât această zonă aflată chiar la drumul național. Iar una din aceste cabane urma să fie locuită doar de noi pentru acea seară, aflându-se doar la 5 minute de mers cu mașina de acolo.

Bineînțeles că nimănui nu-i convine să simtă că este pus pe locul doi, după alți clienți, dar nu aveam încotro, decât să acceptăm. Am apucat să facem și o baie în piscină, iar peisajul și atmosfera nu erau deloc rele, pentru că aveam și munții de jur împrejur. Dar tot simțeam un gust amar. S-au revanșat printr-o cină din partea casei (deși unul din ospătari ne-a dat de înțeles că am avea acoperită doar jumătate din sumă, probabil ca să-și ia și el un bacșiș, despre care nu ar fi spus nimic superiorilor) și, curând, a trebuit să punem din nou bagajele în mașină pentru a ne muta la cabana care s-a dovedit a fi la 25 de minute de mers cu mașina depărtare. Nu doar 5.

Înăuntru nu era chiar atât de primitor cum ne-am fi așteptat… Fiindcă domnul care ne-a arătat drumul ne-a văzut totuși nemulțumiți de condiții (se vedea că făcuseră curat pe fugă chiar înainte să ajungem noi), ne-a spus, din senin, că și cabana de vizavi s-a eliberat și că s-ar putea să ne placă mai mult (m-am întrebat apoi dacă, în cazul în care eram mai puțin flexibili și mai puși pe ceartă, poate ar fi găsit din prima o cameră liberă, tot “din senin”, direct la club). Cabana se numea Izvorul Căprioarei și la o scurtă privire, părea mai ok decât prima, deși un păienjeniș mare se formase în jurul router-ului de la internet. Dar am trecut cu vederea.

După ce ne-a văzut cât de cât mulțumiți (deși noi eram mai mult obosiți de la atâta mutat), a început să ne spună despre problemele cu rezervările online pe care le aveau de ceva vreme. Pe scurt, ei au un anumit număr de camere înregistrat, iar sistemul “îi fentează” și așa ajung la ei mai multe persoane pentru aceeași cameră. Dacă mă întrebați pe mine, deși am fost atentă, tot nu am înțeles, ci mi s-a părut o mare abureală. Mi-a fost foarte simplu să cred că ei, având și aceste variante cu cabanele, pun mai multe camere în sistem decât au de fapt și se asigură, astfel, că au complexul în permanență ocupat, iar pentru “norocoșii” ca noi, apelau la cele două cabane de rezervă.

Trecând peste toate părțile neplăcute și senzația că am fost trași pe sfoară, o plimbare la poalele munților prin Avrig, când nu era mai nimeni pe stradă și abia trecea câte-o mașină la 10 minute, a făcut ca lăsarea nopții și apusul colorat să devină precum un vis. Ne-am întors din plimbare și doar ne-am bucurat de liniștea locului și de frumusețea nopții la munte, stând în balansoarul din fața cabanei. Tot răul spre bine, cum s-ar zice.

Ziua 3 – Manastirea Constantin Brancoveanu (Sambata de Sus) | Manastirea Rupestra – Sinca Veche | Poiana Marului

📍 Cea de-a treia zi a călătoriei noastre a fost ziua când am acordat mai multă atenție credinței ortodoxe și lăcașelor de cult încărcate cu o energie aparte. Fiindcă România abundă în astfel de locuri. Așa că am început ziua prin a da o fugă la Mănăstirea Constantin Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, care oricum era în drumul nostru!

Nici nu vă mai zic cât de frumos și liniștitor este acest monument de artă creștină, așezat pe valea râului Sâmbăta, la poalele Munților Făgăraș, la o altitudine de peste 600 m, cu flori, o arhitectură deosebită, în stil brâncovenesc, și cu peisajele montane care o înconjoară. Vă recomand din toată inima să faceți o oprire și aici pentru a vă ruga sau a vă lasă pătrunși de pacea locului!

Mănăstirea Constantin Brâncoveanu, în ciuda unei istorii pline de obstacole și încercări, a reușit să supraviețuiască, ba chiar să înflorească, concentrând în ea esența creștin-ortodoxă; ea te întâmpină, o dată ce treci de prima poartă, cu niște cuvinte însemnate:

Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă.

– Părintele Teofil Părăian

Numele acestei mănăstiri vine de la primul ctitor al acesteia, Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești, care a zidit în jurul lui 1686 a doua mănăstire în piatră – pe moșia care intrase cu zeci de ani înainte în stăpânirea bunicului său. Contextul în care aceasta a fost construită, având în vedere încercarea habsburgilor de a distruge credința ortodoxă a românilor și urmărindu-se deznaționalizarea lor, adaugă și mai multă valoare acestei mănăstiri ortodoxe, care stă mărturie a unității de neam și de credință.

Stăpânirea austro-ungară a făcut mii de victime printre români prin persecuțiile religioase, iar peste 250 de mănăstiri din Transilvania au fost distruse de aceștia. Deși “protejată” o perioadă datorită relațiilor lui Constantin Brâncoveanu la Curtea de la Viena, chiliile mănăstirii au fost distruse complet, la fel și biserica Mănăstirii, în anul 1785. Un secol și jumătate se încearcă restaurarea mănăstirii, fără niciun rezultat, din cauza împotrivirii străine.

Abia în 1926 mitropolitul Nicolae Bălan devine al doilea ctitor al mănăstirii, acesta fiind sfințită 20 de ani mai târziu. Chiar și așa, pe parcursul secolului trecut au tot existat lucrări și adăugiri care pot fi văzute în varianta finală a mănăstirii de azi, aceasta având, în prezent, mai mulți ctitori cărora noi, creștinii, le datorăm recunoștință pentru că avem acest loc de reculegere și întărire sufletească.

Printre primii viețuitori la mănăstire, începând cu anul 1939, când aceasta a fost săvârșită pentru a doua oară, s-a numărat și părintele Arsenie Boca (care a stat aici între anii 1940-1948, unde a și fost hirotonisit), părintele Serafim și părintele Nicolae Mladin. În apropierea acesteia există Izvorul părintelui Arsenie Boca, un loc unde mii de creștini se adunau pentru a se spovedi la părintele făcător de minuni sau pentru a-i cere sfatul.

În curte se mai află și fântâna Izvorul Tămăduirii, cea mai veche piesă din mănăstire, atestată din secolul 16. În jurul acesteia există un baldachin în lemn de stejar și un zid pe care regăsiți pictate scene biblice. Se spune că s-au petrecut multe îmtâmplări miraculoase în jurul acestei fântâni! În plus, în prezent, la Mănăstire există atelierul de pictură pe sticlă, care e cea mai importantă școală de pictură din țară! Prin urmare, și muzeul mănăstirii deține una din cele mai bogate colecții de picturi vechi pe sticlă, datând din secolele 18-19.

📍 Vechi lăcaș de cult, Mănăstirea Rupestră Șinca Veche a reprezentat cea de-a doua oprire pentru noi. Aceasta este situată lângă comuna Șinca Veche, sub dealul Pleșu (în depresiunea Făgăraș), iar din cauza misterelor ce o înconjoară, a căpătat diverse denumiri, printre care: Templul Ursitelor, Mănăstirea Săpată în Piatră sau Templul de la Șinca Veche. Fie că este asociată cu fenomenele paranormale, cu împlinirea dorințelor curate, cu încărcătura energetică deosebită sau cu un alt lăcaș de cult ortodox – sfințit de Mitropolitul Ardealului -, cert este că are o semnificație spirituală specială.

Însă pentru faptul că noi (turiștii sau chiar pelerinii) putem vizita acest monument de interes național, trebuie să fim recunoscători Fundației Ortodox-Culturale “Maica Sfântă – Bucuria Neașteptată” pentru acest efort (2005), fiindcă autoritățile l-ar fi lăsat să se degradeze. Astfel, datorită acestei implicări, acum biserica rupestră este acoperită, pentru a împiedica intrarea apei, iar exteriorul este alcătuit din alei pietruite, garduri din nuiele de alun, “presărată” cu bănci pentru turiști și coșuri de gunoi. Iar curățenia este desăvârșită, așa cum stă bine oricărui obiectiv turistic!

Ce veți găsi aici? După ce veți urca un lung șir de trepte, înconjurați de verdele intens și umbra binevenită a copacilor înalți, mai ales pe timp de vară, veți ajunge la locașul de cult propriu-zis – mănăstirea săpată în stâncă. Lângă vă așteaptă Izvorul Buna Vestire, încadrat între cele două rânduri de trepte late, o adevărată bucurie pentru simțul vizual, cu apa căruia vă puteți răcori.

Mai încolo, urmărind cărările șerpuite printre copaci, veți ajunge la Schitul “Sfântul Nectarie”, denumit așa datorită faptului că paraclisul de aici “ascunde” o părticică din moaștele acestui sfânt. Acesta face parte din Mănăstirea Buna Vestire, construită de cei de la fundație, sub forma unei case de lemn susținută de piloni. Locul este superb amenajat, iar pe bolovani veți vedea o mulțime de inscripții cu semnul crucii.

Revenind la biserica săpată în stâncă, aici sunt câteva elemente care sigur îți vor atrage atenția:

  • cele nouă încăperi de cult (câteva s-au surpat acum ceva timp, nu doar din cauza ploilor, ci și din cauza indivizilor care căutau aici comori imaginate), unite între ele prin câteva galerii;
  • altare cu sculpturi ciudate;
  • o “clopotniță” naturală – adică o gaură în tavan prin care intră razele soarelui, luminând întregul loc și atrăgând energii pozitive (de aici se face și asemănarea cu o biserică);
  • una din încăperi, ceva mai mică – una din puținele în care se mai poate intra – adăpostește și altarul, unde se află un simbol asemănător celui Yin-Yang și Steaua lui David; acestea sunt, evident, simboluri ezoterice;
  • tot pe peretele altarului este inscripționat un portret despre care se spune că ar fi al lui Iisus Hristos;

O serie de incertitudini înconjoară acest loc când vine vorba de determinarea vârstei reale a acestui templu: ba se consideră că ar avea 7000 de ani vechime (că ar fi aparținut aceleiași civilizații care a întemeiat “Templul Alb” din Insula Șerpilor; iar creatorii știau să manipuleze gresia, materialul din care este construit), ba că ar fi de origine dacică sau proto-creștină, iar versiunea cea mai des întâlnită este că Mănăstirea rupestră ar data de la mijlocul secolului 18, când bisericile ortodoxe erau interzise – Șinca Veche aflându-se exact la granița cu Imperiul Habsburgic.

De notat mai este faptul și că această biserică are o analogie constructiv-stilistică și cu alte biserici străvechi întinse pe suprafața României, cum ar fi cea de la Basarabi (județul Constanța, datată din anul 992!).

Printre fenomenele inexplicabile legate de acest loc, în urma declarațiilor oamenilor, se numără: coruri de îngeri care cântă în apropiere, vindecări miraculoase, sfere luminoase și ființe de lumină ce apar în timpul rugăciunilor, globuri strălucitoare înregistrate de fotografii (se observă că eu nu am avut “norocul” să surprind așa ceva în pozele făcute). În plus, pe dealul respectiv nu se poate cultiva nimic, acesta fiind radiat. S-au făcut supoziții nu doar legat de ființele spirituale cerești, ci și de cele extraterestre.

Ce pot să vă spun eu din propria experiență este că nu am fost martora unor astfel de fenomene stranii – sau nu am fost suficient de vigilentă să le observ -, dar m-am bucurat de energia binecuvântată a locului. Într-adevăr, este un loc special, pe care l-aș asemăna ca încărcătură energetică cetății dacice Sarmizegetusa. În plus, nu mă săturam să observ inscripțiile de pe pereții lăcașului de cult și să încerc să fac deosebirea între cele pline de semnificație și cele care erau doar însemnele turiștilor care au vrut să lase și ei o urmă.

📍 De Poiana Mărului am auzit de multe ori și aveam în plan să ajung în acest loc de poveste. Dacă tot intrasem în Județul Brașov, am zis să dăm o fugă și până acolo și chiar și din mașină se puteau vedea gospodăriile risipite, terenurile agricole, pășunile și fânețele – toate alcătuind un cadru superb. Din păcate, nu am reușit să oprim la timp, așa că ne-am mulțumit cu un scurt popas ceva mai încolo, de unde am câteva poze. Poiana Mărului în sine este un loc natural superb, care a început să practice destul de mult agroturismul în ultima perioadă așa că vă recomand ca, dacă urmați același traseu, să vă rezervați un popas și aici!

🏡 Cazare: Rasnov, Pensiunea Stefi

O nouă cazare, care ne-a ferit de surprizele neplăcute. Ba chiar am avut parte de niște gazde primitoare, alături de cei 4 câini extrem de prietenoși din curte. Pensiunea Ștefi este așezată exact în centrul Râșnovului, iar la 2 minute de mers pe jos se află, mai nou, și funicularul cu care poți urca la Cetatea Râșnov (asta dacă nu vrei să ajungi pe jos până acolo). De aici te așteaptă niște priveliști superbe deasupra orașului!

Noi nu am mai intrat în cetate, doar am trecut pe lângă ea, pentru simplul fapt că o mai vizitasem cu câțiva ani în urmă. Tot aici, pentru copii, mai ales, puteți vizita celebrul Dino Parc din Râșnov (cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei). Aveam mai degrabă chef de priveliștile de la înălțime și să coborâm pe jos, printre copacii înalți. Mai pe seară, am ieșit să ne plimbăm pe străzile din centrul orășelului și am reușit să surprindem câteva cadre reușite, sub lumina caldă a apusului de august.

De mâncat, am mâncat în apropierea pensiunii, într-un local numit La Turistul. Atât în pensiune, cât și aici, veți avea ocazia să vedeți ce se ascunde dincolo de gardurile caselor specific săsești! Noi am descoperit niște curți primitoare, cu o vastă întindere de iarbă verde – la local, am stat și am mâncat la mesele de lemn, în mijlocul naturii. Deși era aglomerat și personalul parcă insuficient pentru a acoperi toate nevoile, mâncarea a fost delicioasă!

Ziua 4 – Canionul 7 Scări

📍 Înainte să ajungem acasă, înapoi în Ploiești, de unde am și pornit, am hotărât să vizităm celebrul Canion 7 Scări, aflat la un sfert de oră de mers cu mașina de Brașov. Dacă vreți ca itinerariul vostru să dureze mai mult înainte să ajungeți acasă și mai aveți energie, puteți vizita și Brașovul (l-aș recomanda după incursiunea în canion, însă).

Pentru excursia la Canionul 7 Scări este bine să vă acordați măcar 4 ore (asta dacă nu vreți să continuați drumul cu niște trasee pe munte, către Vârful Piatra Mare). Monument al naturii, canionul este un defileu săpat în calcar de o cascadă ce curge printre stânci, în șapte trepte, trăgându-și numele de la aceste 7 mici cascade, care s-au format ca urmare a rupturilor de pantă. Acesta datează din mezozoic (perioada dinozaurilor), iar râul care trece pe acolo este râul Șipoaia.

Având o distanță de 8 km în total (nu doar canionul în sine), ci din Timișu de Jos până la intrare, ai cam o oră să parcurgi prima distanță, mai întâi pe o câmpie și apoi pe un drum de pădure (presărat cu popasuri amenajate), urmând cursul unui râu, apoi cam jumătate de oră să parcurgi canionul și încă vreo 20 de minute ca să ieși de acolo și să ajungi înapoi la punctul de taxare. Gândiți-vă că toate aceste minute se multiplică dacă te oprești la fiecare colțișor pentru poze, fiindcă la ce peisaje superbe sunt, nu ai cum să nu vrei să le imortalizezi.

Dacă nu vrei să parcurgi același drum la întoarcere de la canion, pe jos, ai varianta de a parcurge traseul cu tiroliana. De altfel, aici este amenajată și cea mai lungă tiroliană din țară! Eu am avut parte de o mică aventură de care-mi voi aminti mereu, fiindcă, deși vremea a fost frumoasă până să coborâm din canion, exact când mi-am pus pe mine echipamentul pentru tiroliană, a început o adevărată furtună, specifică ploilor puternice și scurte de vară.

Mai multe detalii despre Canionul 7 Scări am scris aici, inclusiv despre experiența mea pe tiroliană pe ploaie, agățată de cablu.

Ce nu am reușit să vedem?

Evident că sunt mai multe locuri pe care poate le-am ratat sau nu am considerat că trebuie să ne facem timp pentru ele. Însă sigur mi-aș mai dori să ajung la:

Cetatea Poenari – Chiar dacă nu am reușit să oprim la timp, am aflat ulterior că ar fi închisă câteva luni bune, în vederea reabilitării cu fonduri europene. Până la Cetatea lui Țepeș Vodă, așa cum mai este denumită, trebuie să urcați 1480 de trepte prin pădure. Aceasta a fost construită ca fortăreață împotriva otomanilor, în secolul XV, iar priveliștile merită tot efortul!

Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac – Vă mai recomand și acest loc desprins din basme dacă reușiți să ajungeți iarna la Bâlea Lac. Cred că este o experiență unică, pe care clar nu aveam cum să o încercăm la început de august! Din 2005 Hotelul de Gheață este construit în fiecare an din zăpadă și din blocurile de gheață extrase din Bâlea Lac. Un concept inedit, care ar aduna peste 8000 de turiști în fiecare iarnă!

Cam acesta a fost traseul nostru de descoperire al Transfăgărășanului și, chiar dacă nu îl veți parcurge exact în același fel, sper ca v-a dat o imagine orientativă despre toate lucrurile pe care le puteți vedea într-un timp scurt. În funcție de preferințe și de durata vacanței, probabil veți putea să vizitați mai multe obiective în aceeași zi sau să stați mai multe nopți doar într-o anumită zonă. Pentru noi acest ritm a fost perfect, fără a fi prea obosiți, dar și mergând la culcare cu mulțumirea că am văzut suficiente locuri superbe ale României!