La Castelul de lut Valea Zânelor îmi doream să ajung de ceva vreme, fermecată fiind de fotografiile care tot pluteau pe internet, din tot felul de unghiuri. Și nici nu are ce să nu te atragă la un astfel de loc, numai bun atât pentru copii, pentru turiștii care apreciază frumusețea naturii încărcate cu povești, cât și pentru cei care doresc o ședință foto într-un cadru aproape ireal, desprins din basme.

Cred că este imposibil să nu fi auzit de acest loc, a cărei temă este “Casă naturală de poveste”, dar pentru orice eventualitate, trebuie să te aștepți la niște căsuțe din lut, cu turnuri, cu uși rotunjite și acoperișuri țuguiate, în cel mai pitoresc cadru natural! Noi am ajuns aici coborând de pe Transfăgărășan – așa că dacă te decizi să vezi obiectivele acestui drum prin munți, îți poți așeza pe listă și Castelul de Lut Valea Zânelor, mai ales că după o vizită la Bâlea Lac, ajungi în scurt timp și aici! De fapt, este așezat chiar în apropiere de satul Porumbacu de Sus, la doar 35 de kilometri de Sibiu!

Dar haideți să vedem câteva lucruri interesante despre acest loc care a creat o adevărată comunitate în jurul său în mediul online, ajungând la peste 130.000 de like-uri pe pagina de Facebook, la mii de fotografii pe Instagram, precum și la câteva articole virale, inclusiv unul scris de către BBC, în 2016!

✨ Proiectul Castelul de lut Valea Zânelor își are începutul în anul 2014, având ca scop inițial crearea unei unități de cazare desprinse din povești, care includea și un restaurant construit din piatră (cu acoperiș verde cu flori), un magazin de suveniruri, locuri de joacă pentru copii și alte facilități pentru adulți (echitație, mountain bike).

Toate astea într-un cadru natural feeric, pe Valea Porumbacului, la poalele Munților Făgăraș – de unde domnește în fundal și Vârful Negoiu, al doilea cel mai înalt din România (2.535 m)! Una din cele mai spectaculoase atracții turistice din zonă, domeniul se întinde pe o suprafață în jur de 8.000 de metri pătrați!

✨ Și pentru că tindem să ne întoarcem la origini și nu este nicidecum primul caz când oamenii din zilele noastre caută liniștea și libertatea naturii, sătui de stresul și aglomerația orașelor mari, la fel a pornit și acest proiect cu și despre zâne! Răzvan Vasile, fost publicitar, alături de soția lui, și-au dorit să scape din rutina Bucureștiului și, renunțând complet la viața din capitală (după ce au vândut tot ce aveau), s-au mutat la Porumbacu de Sus. În ciuda descurajărilor celorlalți, cei doi au perseverat și au reușit să construiască acest loc de poveste la poalele munților Făgăraș, care să amintească de casa piticilor din Albă ca Zăpada. Loc ce a și dobândit faimă nu doar la noi, ci și în afara țării!

✨ Pentru ca visul lor să devină realitate, ei nu au renunțat la ideea inițială, schimbând astfel 5 arhitecți, al cincilea fiind și cel care a rezonat cu viziunea celor doi; este vorba despre Ileana Mavrodin, un arhitect pasionat de construcții în armonie cu natura (vezi proiectul Casa Verde).

✨ Legat de modul de “făurire” al castelului, acesta este realizat doar din materiale și finisaje naturale, non-toxice (acest aspect ecologic având rol primordial în motivația proprietarilor), de către meșteri din Maramureș: piatră și beton, lemn, lut și var (varul hidraulic este folosit la tencuiala castelului, același var cu care romanii își zideau cetățile). Acesta are două nivele, parter și mansardă, precum și două turnuri.

În turnuri poți urca și acum, ca să vezi frumoasa priveliște ce te așteaptă. Pentru acoperișul din șindrilă de lemn s-au folosit 80 de mii de bucăți și 200 kg de cuie, totul fiind făcut manual – probabil de aici și succesul castelului!

✨ Chiar și așa, fiecare din cele 10 camere va avea propriul design, păstrându-și caracterul rustic, însă cu toate dotările necesare confortului – baie, apă caldă etc. În plus, pasiunea pentru ecologie a proprietarilor și a locului se extinde și către partea de încălzire, fiindcă este în plan ca iarna să se folosească tradiționalele lemne de foc!

✨ Deși a fost gândit ca pensiune, momentan, Castelul de lut Valea Zânelor nu funcționează ca unitate de cazare, fiindcă mai este de lucru în interior – dovadă și materialele de construcție prezente acolo. De fapt, proprietarii își doresc să nu se grăbească în acest sens, până nu se asigură că realitatea interioară a castelului va corespunde cu imaginea idilică pe care și-o doresc!

✨ Totuși, afacerea se susține prin simplele vizite de către turiști a castelului, pentru care nu costă decât 5 lei să intri. Programul este de luni până vineri, între 10:30-17:30. Magazinul de suveniruri are cadouri personalizate, magneți de frigider, iar cutiile zânelor așteaptă ca turiștii să își pună câte o dorință!

✨ Și restaurantul urmează să fie deschis, cu gândul de a se servi acolo doar mâncare eco! Momentan există un magazin cu grătar în incintă, unde poți consuma diferite băuturi și gustări și te poți bucura de atmosferă.

✨ În plus, ai posibilitatea să optezi pentru o ședință foto profesionistă (taxă de album 200 RON), asta dacă nu ți-e suficient să te lași surprins în fotografii de prieteni!

✨ Farmecul locului rezidă și în faptul că pensiunea nu reprezintă doar o unitate de cazare. Pe lângă design-ul unic, aceasta se ajută și de curtea imensă, învecinată cu râul Porumbacu. Este o zonă cu mult potențial, iar sunetul râului adaugă farmec locului. Lângă râu ai o terasă de toată frumusețea, cu măsuțe și scaune din butuci de lemn și baloți de paie, unde te poți odihni la umbra copacilor sau unde, dacă te simți inspirat, poți face și mai multe fotografii!

Nu doar turiștii români au fost fermecați de magia acestui castel care are sus muntele și la bază, râul: Castelul de lut Valea Zânelor a atras oameni din toate colţurile lumii (America, Mexic, Canada, China, Noua Zeelandă şi din toată Eu­ropa), ceea ce nu este deloc rău pentru turismul românesc, ci dimpotrivă!

Povestea mea în Castelul de lut Valea Zânelor

Cât despre mine, incursiunea în tărâmul zânelor a început într-o zi de august, în care căldura deja se lăsase peste castelul cu pricina. La intrare, deja mașinile turiștilor se adunaseră, așa că am găsit destul de greu loc de parcare. Peste drum este și o terasă, în același stil rustic, unde poți savura o cafea, un ceai sau niște plăcințele făcute în stil regional.

După ce ne-am odihnit și răcorit puțin acolo, am intrat în frumoasa lume pe care o descopeream altfel, având deja în minte imaginea fotografiilor de pe Instagram. Începusem să ignor arșița destul de pronunțată, fiind absorbită de ce vedeam în jur. Flori colorate de-o parte și de alta, acoperișurile țuguiate, ușile de lemn și formele organice ale castelului mi s-au părut numai bune pentru a-ți inspira sute de povești. Iar dacă și reușești să stai câteva zile cazat aici, cred că nu vei găsi o sursă mai bună de inspirație.

După ce am urcat în turnulețe și am admirat priveliștea din jur, după ce am citit și povestea cu zâne, am coborât, am luat câțiva magneți de la magazinul de suveniruri și ne-am îndreptat către măsuțele și scăunelele din lemn și paie, care contrastau frumos cu pernele colorate. Acolo aștepta și râul în care ne-am răcorit puțin tălpile, după care am mâncat o înghețată la umbra pomilor.

Acum, când vorbesc de Castelul de lut Valea Zânelor, pot să spun că nu e nimic mai potrivit pentru o ședință foto, pentru relaxare, pentru evadarea din tumultul orașelor sau a vieții de zi cu zi și apropierea de natură. Unde mai pui că, personal, apreciez enorm efortul proprietarilor, în primul rând pentru că și-au urmat visul în ciuda descurajărilor celor din jur, creând ceva cu totul nou de la zero, și în al doilea rând, pentru impactul pe care l-au avut în fața turiștilor străini, aducând un plus de valoare României la acest capitol!

Acum rămâne să vă întreb și pe voi: vă tentează să ajungeți aici iar, dacă ați ajuns, a fost pe măsura așteptărilor? Eu știu sigur că mi-a plăcut atât de mult, încât mi-ar plăcea să revin și în alte anotimpuri, ca să-i redescopăr farmecul! 😃