Vacanța de câteva zile pe Transfăgărășan a început cu o vizită la Mănăstirea Curtea de Argeș, o mănăstire emblematică pentru spațiul românesc. Deși este imposibil să nu auzi de frumusețea ei, personal, am vrut să mă las convinsă doar la fața locului de aceasta și să nu am nicio așteptare. Pe lângă asta, mai știam și de legenda Meșterului Manole, pe care o asociam din copilărie cu farmecul acestei mănăstiri, legendă celebră pentru jertfa pe care o prezintă.

Dar, într-adevăr, pe măsură ce intri pe poarta care duce către mănăstire, având și o vreme frumoasă de august în jur, cu nori albi și munții în depărtare, cu florile și liniștea specifică locului, nu ai cum să nu te îndrăgostești. Și iată că așa, Mănăstirea Curtea de Argeș a ajuns pe lista mea de top locuri din România pe care le-aș recomanda oricui să le viziteze!

Despre Curtea de Argeș

Deși poate fi considerat un oraș nu tocmai exploatat în vremurile noastre, Curtea de Argeș își păstrează farmecul turistic datorită existenței acestei mănăstiri, o capodoperă bizantină. În plus, să nu uităm că orașul a fost capitala Țării Românești și că este strâns legat de începuturile organizării statale a acesteia.

Aparent, orașul a fost întemeiat în 1290, de Negru Vodă, după ce a coborât din munții Făgăraș. Apoi, aici s-a aflat și curtea lui Basarab I Întemeietorul, cu toate că orașul a fost distrus în 1330, după celebrul atac maghiar. Curtea voievodală revine aici câteva zeci de ani mai târziu, în timpul domniei lui Nicolae Alexandru, care a înființat Mitropolia Ungrovlahiei. Deci, un alt exemplu din istoria noastră când situația politică a țării se împletește cu creștinismul și credința. Fiindcă tot acum este ridicată și Biserica Sfântul Nicolae (Biserica Domnească), prima necropolă a domnitorilor români dintre Carpaţi şi Dunăre.

Curtea Domnească se mută la Târgoviște în timpul lui Mircea cel Bătrân, însă Curtea de Argeș continuă să rămână un important centru religios și cultural. Urmează apoi, în anul 1512, domnia lui Neagoe Basarab, care este și cel care decide începerea lucrărilor la Mănăstirea Curtea de Argeş. Mi s-au părut interesante cuvintele lui Nicolae Iorga despre ardoarea cu care domnitorul voia să construiască această mănăstire:

„Toate silinţele şi toată bogăţia însă şi le cheltui Neagoe pentru a da Argeşului, de unde plecase Mitropolitul pentru a se aşeza la Târgovişte lângă Domn (care totuşi stătea uneori şi la Argeş, aproape de sprijinitorii săi ardeleni), cea mai frumoasă din mănăstirile aflătoare pe pământul românesc”.

Astfel, biserica mănăstirii atât de vizitate în zilele noastre, a fost realizată chiar pe locul vechii mitropolii ridicată aici în anul 1359, iar lucrările au fost încheiate în anul 1517.

De la Curtea de Argeș la Mănăstirea Curtea de Argeș

Așa cum am spus, biserica Mănăstirii Curtea de Argeș a fost ctitorită între anii 1514-1517, în timpul lui Neagoe Basarab, iar sfințirea a avut loc pe data de 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, de unde își trage și hramul. În prezent este o mănăstire de călugări și este inclusă pe lista monumentelor istorice din România. Cel mai important loc de rugăciune și pelerinaj din județul Argeș, la slujba sfințirii acesteia au fost prezente atât de multe personalități, încât aceasta a reprezentat un mod de afirmare a unității Ortodoxiei!

După ce treci de bulevardul cu tei bătrâni de sute de ani, care te introduc într-o atmosferă aparte, vei da și de Noua Necropolă Regală, acolo unde sunt înmormântați Carol I și Regina Elizabeta, Regele Ferdinand și Regina Maria, iar cel mai recent, Regele Mihai I al României.

Legat de construcția acesteia, o curiozitate ar fi faptul că naosul și pronaosul nu sunt despărțite de o ușă, ci doar de un chenar de ușă montat între cele două coloane. Biserica este plină de semnificaţii, cei 12 apostoli fiind reprezentaţi de 12 coloane executate dintr-un singur bloc. De altfel, biserica din cea mai celebră legendă românească (Legenda Meșterului Manole), este cunoscută și ca Biserica Episcopală, pentru perioada când a funcționat ca scaun episcopal, între anii 1739-1748.

Mănăstirea nu a fost lipsită însă de pericole de-a lungul istoriei: ea a fost grav jefuită de maghiari (când orașul Curtea de Argeș a fost cucerit de principele Bathory, în cele două luni de ocupare, acoperișul din plumb al mănăstirii a fost topit, ceea ce a dus la degradarea monumentului), afectată de războaiele dintre turci și ruși, de cutremure și incendii. Însă domnii Țării Românești au continuat să se îngrijească de aceasta după fiecare dezastru, astfel încât forma care a dăinuit până în prezent este cea refăcută în timpul regelui Carol I – când a fost și resfințită, în 1886!

Mitul creației sau mitul jertfei umane

Cred că toți am auzit de Legenda Meșterului Manole. Pe scurt, constructorul legendar al ctitoriei lui Neagoe Basarab este eroul mai multor balade populare. Însă cea mai cunoscută este Monastirea Argeșului, care susține că Meșterul Manole și-a zidit soția, adică pe Ana, în pereții acestei mănăstiri din cauza faptului că tot ce construia pe timpul zilei se dărâma noaptea. Doar un sacrificiu suprem a putut să ofere stabilitate și durată acestei creații.

Însă legenda nu se încheie o dată cu construcția bisericii, ci continuă cu o altă parte, legată de Fântâna lui Manole: după ce cei zece meșteri au spus că ar putea construi o mănăstire și mai impresionantă de atât, la întrebarea adresată de domnitor, acesta din urmă a poruncit ca schelele să fie dărâmate, astfel încât ei să nu mai poată crea ceva care să depășească frumusețea acestei biserici. Blocați pe acoperiș, meșterii și-au făcut aripi din șindrile și s-au aruncat, sperând să supraviețuiască, însă toți au murit. În locul unde s-a prăbușit meșterul Manole a apărut un izvorcunoscut ca Fântâna Meșterului Manole – rămas astăzi ca mărturie a acestui sacrificiu.

Acest mit al creației este valabil în toate țările balcanice, reprezentând la nivel metaforic tocmai acea jertfă și renunțare la bucuriile și frumusețile acestei lumi în favoarea unei creații deosebite. Astfel, orice lucru măreț și durabil în această viață, cum este și Biserica ctitorită aici, nu se poate realiza fără sacrificiul unor lucruri materiale sau umane. Este de la sine înțeles de ce Ana, soția meșterului Manole a ajuns să rămână “captivă” în zidul bisericii, pentru că acesta probabil a renunțat la ce avea mai scump în viață pentru a pune pe picioare o capodoperă nemuritoare, care și astăzi atrage un număr impresionant de turiști din străinătate, fascinați de legenda acesteia.

Curiozitati

  • Izvorul lui Manole și Fântâna lui Manole – La 100 de metri de biserica Mănăstirii se află și Fântâna lui Manole. Aceasta a apărut, conform legendei, din aripile din știndrilă cu care Manole s-ar fi prăbușit, încercând să zboare de pe biserică; cele 3 ape care curg reprezintă în tradiția românească ideea de fericire, sănătate și noroc! Înainte de celebra fântână, exista un izvor care nu mai este astăzi și despre care foarte puțini știu – Izvorul lui Manole. Acesta a secat, însă din inițiativa episcopului Argeșului, s-a construit fântâna cunoscută de astăzi de publicul larg!
  • Capela Paraclis – Fiind legată de domnia regelui Carol I, acesta a construit și parcul Mănăstirii Argeșului, dar și palatul episcopal, care era folosit ca reședință regală de vară. Simetric dispusă în raport cu axa Catedralei, Paraclisul de află în centru și adăpostește moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia. Pe de altă parte, în curtea Mănăstirii Argeșului obișnuia să existe un alt paraclis – singurul edificiu ridicat de domnitorii fanarioți în Curtea de Argeș -, paraclis cu o pictură deosebit de valoroasă. Însă acesta a fost, din păcate, demolat atunci când s-a făcut loc parcului destinat familiei regale.
  • Noua Necropolă Regală – Aflată în vecinătate, noua biserică ale cărei hramuri sunt Sf. Filofteia și Sf. Arhanghel Mihail și Gavril, este biserica de întâmpinare, primul monument pe lângă care treci, pe aleea de tei mai sus menționată și care este și ea impresionantă în ansamblul ei.
  • Meșterul Manole – Contribuția Meșterului Manole la ridicarea construcției nu este doar folclor. Ca orice legendă, aceasta are un sâmbure de adevăr, astfel încât Neagoe Basarab l-a întâlnit pe Manoli din Niaesia la Constantinopol, unde au fost însărcinați amândoi cu construcția unei moschei. Acest Manoli era armean și de aici se explică și anumite elemente de arhitectură armeană și georgiană din construcția mănăstirii!
  • Secretele construirii bisericii – Pe lângă calcarul de Albești, la construirea monumentului s-a folosit și marmură adusă din arhipeleagul grecesc. Însă pentru că sultanul interzicea folosirea marmurei în biserici (având și control asupra Insulelor grecești), pentru a nu depăși frumusețea moscheelor, Neagoe a scris sultanului pentru a cere aprobarea importului de marmură, mințind cu privire la scopul de folosire a acesteia. O altă curiozitate, poate greu de acceptat și deloc cunoscută, este faptul că un mare istoric și folclorist român al secolului XIX, Grigore Tocilescu, a identificat pe cărămida cheii de boltă, numele lui Allah. Aparent, această cărămidă a fost dată dispărută după reconstruire și nici nu există imagini cu ea pentru a confirma spusele acestuia.

Cu alte cuvinte, pentru atmosfera sa deosebită și detaliile arhitecturale, Mănăstirea Curtea de Argeș merită toată atenția unui turist care are de ce să se bucure la vizitarea acesteia. Iar legendele care înconjoară acest loc, precum și spațiul natural, în afara picturilor religioase nu fac decât să accentueze farmecul locului, care încă dăinuiește de sute de ani!