În ultima zi a anului 2019 am plecat la drum, cu gândul să facem Revelionul la munte (pe alocuri, la poalele munților) și să petrecem 4 zile vizitând și respirând aerul curat al Transilvaniei. Am plecat nu cu noaptea în cap, ci în toiul nopții, pe la ora 3, așa că am prins drumul liber și o vreme suficient de senină, astfel încât mașina să nu alunece pe șosea, dar să mai avem parte încă și de peisajele înmărmurite de neaua care cursese cu câteva zile înainte.

Prima oprire a fost Mănăstirea Prislop (din jud. Hunedoara), care se află la 13 km de Hațeg, unde am și ajuns pe la 9 dimineața. La o altitudine de 640 de metri, aceasta este înconjurată de dealuri, în cel mai splendid cadru natural. Nu ar fi trebuit să fie ceva nou pentru mine, având în vedere că la Mănăstirea Prislop am mai ajuns și în 2015, prin august. Totuși, nu cred că diferența de anotimp a contat așa de mult, cât aglomerația.

Dacă în 2015 a trebuit să mergem 1-2 km pe jos de unde am parcat mașina fiindcă nu mai aveam cum să avansăm pe șosea și unde să parcăm, acum în parcarea mănăstirii abia dacă găseai 10 mașini. Asta din cauză că Mănăstirea Prislop este un loc deosebit de căutat de pelerini și turiști datorită prezenței lui Arsenie Boca, care a înfăptuit numeroase miracole în timpul vieții sale, iar mare parte din aceasta și-a petrecut-o aici.

Că o fi fost anotimpul, că o fi fost ziua de marți sau ultima zi a anului, care-i ținea pe cei mulți ocupați, nici că mai contează. Important e că, față de anul 2015, am reușit să văd mănăstirea în toată splendoarea ei, să mă las cuprinsă cu adevărat de liniștea acestui loc sfânt, alături de alți câțiva creștini care se adunaseră acolo.

Drumul pana la Manastirea Prislop

Totul a început cu unul din cele mai spectaculoase răsărituri din viața mea. Dacă la început ceasul arăta că am trecut de ora răsăritului, cerul nu dădea semne să se însenineze, păstrându-și norii și ceața. Pe măsură ce am început să urcăm pe dealurile Prislopului, un soare cald își făcea apariția, scăldând toate peisajele, munții, copacii și iarba înghețată în cea mai caldă și gingașă lumină.

Am tras pe dreapta și am făcut câteva fotografii, pe măsură ce soarele se desprindea mai repede decât am fi dorit de linia orizontului. Două mașini au oprit ca șoferii să ne întrebe dacă e totul în regulă, dar noi doar eram ocupați să ne bucurăm de peisaje: de-o parte, munții cu copacii cu ramuri înghețate, aproape sclipitoare, de cealaltă parte, văile și un copac singuratic pe fundalul galben-roșiatic al răsăritului.

Scurt istoric al Manastirii Prislop

Mănăstirea Prislop este asociată direct cu numele Părintelui Arsenie Boca (supranumit și “Sfântul Ardealului”), însă poate puțini știu că este veche de peste 600 de ani, atunci când a fost ctitorită de Sfântul Nicodim cel Sfințit. De fapt, Arsenie Boca este considerat a fi al treilea ctitor al Mănăstirii Prislop, după ce Domnița Zamfira (fiica lui Moise Vodă Basarab din București) a restaurat mănăstirea, în secolul XVI (iar biserica a fost tot atunci împodobită cu o nouă pictură).

Revenind la Părintele Arsenie Boca (ieromonah, așa cum scrie și pe cruce), acesta a fost adus în 1948 de mitropolitul Ardealului la Mănăstirea Prislop pentru a-i reda acesteia suflul de altă dată. Fiindcă toate lucrările de construcție și înfrumusețare a mănăstirii au fost realizate de Părinte sau sub îndrumarea sa, acesta este considerat al treilea ctitor al mănăstirii!

O experienta spirituala unica si legatura cu Parintele Arsenie Boca

Acum, dacă tot v-am arătat cât de deosebită este nu doar Mănăstirea Prislop, ci și drumul până la ea, să trecem la starea pe care ți-o transmite acest loc. Despre care se tot vorbește și se va mai vorbi!

Data trecută nu am ajuns mai departe de bisericuța din incinta mânăstirii. Așa cum v-am zis, nici nu am apucat să văd prea multe, ba chiar am fost agasată de agitația turiștilor sau pelerinilor. Se spune că la mormântul Părintelui Arsenie îți este sau nu-ți este dat să ajungi, după suflet sau după împrejurări. Patru ani mai târziu, am ajuns din nou, iar calea s-a dovedit a fi neașteptat de liberă. Ceea ce mă gândesc că este un semn bun.

Treci prin curtea mănăstirii, înconjurat de dealurile dimprejur și pornești pe o alee delimitată de fagi, urci puțin câte puțin și ajungi în cimitirul acesteia. Aici dai peste foișorul din lemn sculptat care acoperă mormântul, acesta fiind înconjurat de flori și ghivece aduse și aranjate de credincioși în jurul crucii din lemn. Vei sta la o coadă mai mică sau mai mare, după caz, iar apoi, așteptând în liniște, ai parte de propriul moment cu Părintele, în care să te rogi lui și să te conectezi cu energia locului.

Nu știu dacă a fost de la aerul rece de iarnă, de la faptul că deja aveam repirația tăiată, de la noaptea nedormită sau de la energia locului, dar când ajungi la mormântul lui, momentul este unul cu totul special. Nu vreau să creez așteptări nimănui, ba chiar eu însămi m-am ferit să am vreo așteptare după mărturiile citite; doar am mers cu inima deschisă, ca să nu fiu dezamăgită dacă nu am vreun moment de înaltă trăire. Cu toate acestea, l-am avut și a fost dincolo de ce mi-am imaginat înainte.

Pleci de acolo cu sufletul ușor, aproape plutind, iar apoi te poți îndrepta spre grota Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop. Acesta a fost un călugăr care a trăit aici în secolul XVI și care și-a săpat (singur!) o peșteră în stâncă, ducând o viață deosebită de ascet. Peștera numită “Casa Sfântului” este loc de pelerinaj, iar el a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992. Urci în peștera micuță unde te poți ruga, iar de acolo răzbesc razele de lumină ale soarelui printre fagii înalți, care par nesfârșiți. Apoi, poți să zăbovești iar pe cărarea îngustă pietruită și să “asculți liniștea”.

❗ Cu mormântul și cu grota Sfântului Ioan de la Prislop nu am fotografii. Nici nu ai voie să faci, nici nu simți nevoia să strici momentul cu alte preocupări.

Revenind înapoi la bisericuță, poți să aprinzi câteva lumânări, să scrii pomelnice și să te bucuri de priveliștile din jurul bisericii, inclusiv a iazului de lângă. Clopotnița care sigur îți va atrage privirea a fost concepută și zidită de Arsenie Boca, la fel ca restul parcului, cu plantații de brazi, pini, magnolii și jnepeni care delimitează biserica.

Pe drumul de întoarcere am avut iarăși parte de un superb punct de belvedere, înconjurați de dealurile drumului care duceau către Sibiu, următoarea noastră oprire pentru două zile.

Așa că vreau să închei acest articol păstrând atmosfera acelor clipe, prin a lăsa aici și câteva cuvinte spuse de Părintele Arsenie Boca (care avea darul de a ști exact problemele fiecărui om de dinainte ca acesta să vorbească), care se vor împleti frumos cu fotografiile surprinse. Pe curând!

Oare stii, omule, ca din prima si pana in ultima zi a vietii tale alergi mereu? Iti transporti sufletul spre limanul imparatiei lui Dumnezeu, in caruta trupului tau. Fii hotarat! Incearca si ai sa vezi cat poate un om care vrea sa fie curat.

– Părintele Arsenie Boca

A fi fericit inseamna a-l face fericit pe celalalt.

– Părintele Arsenie Boca

Cea mai grea lupta in viata aceasta nu este alta decat biruirea de sine. Caci biruirea de sine duce la propasirea binelui.

– Părintele Arsenie Boca

Toate darurile inchise in destinul nostru sunt ingradite cu suferinte si numai la atatea daruri ajungem, prin cate suferinte putem razbi cu bucurie.

– Părintele Arsenie Boca
error0