Dacă tot am vorbit despre 11 lucruri de care trebuie să ții cont înainte de a pleca în Maroc, haideți să vedem și ce putem face prin Marrakesh – acest oraș care mă fascina de ceva timp și în care-mi doream să ajung. În articolul precedent v-am zis de cazare și costuri. Reamintesc că am stat la Full Moon Hostel, undeva destul de central, doar că pe o străduță destul de îngustă, așa încât a trebuit să vină cineva de la cazare să ne ghideze. Din toată vacanța, am avut exact două zile întregi în Marrakesh, excluzând ziua de venire și cea de plecare. Nici nu cred că îți trebuie mai mult de 2-3 zile dacă reușești să explorezi fiecare colțișor și, implicit, să mergi foarte mult pe jos.

Când am ales Marocul ca destinație, am știut că vreau să am parte cumva de un șoc cultural. Nu știu dacă folosesc cea mai bună sintagmă, dar voiam ceva diferit, care să mă scoată din zona de confort. Nu a fost prea greu: cum am ieșit prima zi din hostel, scuterele treceau prea aproape de noi pe străzile înguste cu pereți înalți, lăsând un miros înecăcios în aer; bicicletele, la fel, iar cel mai dificil era când apărea vreo căruță cu un măgar/catâr, un bătrân ce conducea încărcătura de saci și tot traficul se oprea, ca să-i facă loc (mai ales la îmbinarea dintre străduțe). Praf, culoare, gălăgie, apă aruncată pe jos și oamenii tuciurii, localnicii, care ba ne ignorau, ba ne priveau insistent, ba ne invitau în magazinele lor (“come see, madame!” sau alte variațiuni).

Dar haideți să vedem cam ce am făcut noi și ce am reușit să vizităm în splendidul și unicul Marrakesh; voi lăsa și alte idei la final!

Jardin Majorelle

De altfel, și prima atracție turistică pe care am luat-o în calcul. Când auzi de Jardin Majorelle, automat te gândești la culori aprinse, la plantele specifice, la arhitectură, la oaza de liniște din mijlocul Marrakesh-ului haotic și la Yves Saint Laurent. Grădinile găzduiesc și Muzeul de Artă Islamică (Islamic Art Museum of Marrakech), precum și Muzeul Berber (Berber Museum). Pentru fiecare ar trebui să plătești câțiva euro în plus, dar vestea bună este că au reducere de 50% pentru studenți (de altfel, singura atracție din acest articol care încă mai păstrează această reducere pentru studenți, la restul se plătește prețul întreg!).

Ca o primă recomandare, aș zice să ajungeți ceva mai dimineață. Noi am pornit pe la 9 de la cazare, dar mergând pe jos ceea ce apărea pe GPS ca 45 de minute și oprind pentru poze, străduțe fascinante și lucrurile găsite pe la tarabe, abia spre ora 13 am ajuns și noi la Jardin Majorelle. O coadă mare se strânsese deja, o coadă descurajantă, dar care totuși nu a durat prea mult.

Și acum, câte ceva despre istoria acestei atracții! Practic, a fost proiectul de-o viață al pictorului Jacques Majorelle, imigrant francez care s-a îndrăgostit de aceste meleaguri – și vom afla că nu a fost singurul francez îndrăgostit de pământurile marocane. I-a luat 40 de ani pentru a crea această grădină încântătoare, lucrările începând în 1923. Ulterior, acesta a pictat fântânile, ghivecele și câțiva pereți ai atelierului într-o nuanță specifică de albastră, acum denumită bleu Majorelle. Pasionat inclusiv de botanică, a deschis ușile publicului larg în 1947, însă după moartea lui din 1962, grădinile au intrat într-o stare de degradare.

© Didi Elena

Salvatorii grădinii au fost tot un cuplu de francezi celebri: Yves Saint-Laurent și iubitul său de la acea vreme, Pierre Bergé. Pentru a evita ca Jardin Majorelle să fie demolată pentru a fi construite niște piscine și bungalow-uri în loc, aceștia au cumpărat hectarele și vila centrală și s-au ocupat de restaurarea lor. Din nou, grădinile au fost deschise publicului, iar viziunea ghivecelor galbene combinate cu albastrul de Majorelle ar fi aparținut tot celebrului designer.

© Didi Elena

Pe lângă cele peste 300 de specii de plante (cactuși, palmieri, iasomie, feringi, cocotieri, sălcii…), așezate într-un decor de vis, un lac plin cu nuferi și câteva specii de păsări, veți găsi și memorialul lui Yves Saint Laurent; la moartea sa din 2008, cenușa i-a fost aruncată în acest loc superb, care i-a fost atât de drag și pe care l-a salvat! Pentru tot ce puteți vedea și simți pe propria piele, cu ciripitul păsărilor pe fundal, cu razele soarelui puternic marocan care se strecoară printre frunzele copacilor sănătoși și puternici, această atracție merită cu desăvârșire. Atâta tot că mi-aș fi dorit mai puțină aglomerație, mai mult spațiu ca să simt pe deplin liniștea, fără vânzoleala și blițurile turiștilor.

© Didi Elena

Muzeul Yves Saint Laurent

Nu aveam mari așteptări de la acest muzeu, mai ales că nu sunt pasionată de modă. Din păcate (sau din fericire), nu ai voie să faci fotografii înăuntru. Dar asta te ajută să fii atent cu toate simțurile – pentru că, în definitiv, este unul dintre puținele muzeuri pe care le-am vizitat de-a lungul timpului despre care pot spune că este o întreagă experiență.

YSL nu doar că s-a îndrăgostit de Jardin Majorelle, dar multe dintre colecțiile sale au prins contur în Marrakesh, orașul care l-a inspirat și impresionat prin culorile și formele sale. Astfel, nu este de mirare că un muzeu dedicat lui s-a construit aici. Acesta conține schițele lui, fotografii cu prezentările de modă și ținute ce evidențiază munca designer-ului din 1962 până în 2002, când s-a retras din industrie.

De ce spun că muzeul este o întreagă experiență? De cum intri, soarele strălucitor de afară contrastează cu întunericul muzeului, unde singurele lumini vin de pe ecranele cu schițele designer-ului. Bucățile de material alese, fotografii cu modelele ce-i purtau creațiile și, mai departe, manechinele negre, a căror piele lucește sub reflectoarele care le pun în evidență doar hainele și accesoriile, sunt “exponatele” muzeului. Mai întâi o colecție de haine negre și aurii, apoi altele pline de culoare.

Ești purtat printre toate aceste siluete care parcă sunt vii și poartă aceste piese clasice, eterne, ce pot fi purtate indiferent de epocă. Unde mai pui că pe fundal poți auzi vocea creatorului de modă din interviurile sale sau muzica clasică care-i însoțea procesul de creație. Mai ridici puțin privirea și vezi pe pereți prezentări de modă din diferiți ani sau chiar citate pline de inspirație ale artistului despre stil și feminitate. După ce ieși din muzeu, poți intra într-o cameră în care, dintr-un scurt film, afli istoria artistului, după ce acesta a lucrat la Dior înainte să devină el însuși creatorul brandului care l-a consacrat.

Strazile Marrakesh-ului

Din categoria chestiilor de bifat, trebuie neapărat să te pierzi pe străzile orașului – nu chiar la propriu. Un GPS este suficient pentru a menține calea dreaptă și a nu pica pradă “binevoitorilor” care-ți cer bani ca să te ghideze. Însă Marrakesh-ul trebuie cunoscut la pas, dacă iei taxi-ul pentru orice obiectiv, pierzi toată distracția.

© Didi Elena

Cel mai interesant, vei găsi și colțuri desprinse din povești, cu tot felul de palate sau riad-uri primitoare, cu piscine și mozaicuri, străzi colorate, decoruri marocane, parcuri pline cu palmieri, cafenele la înălțime. Dar vei găsi și opusul, oameni înghesuiți, copii care cerșesc, zone ceva mai murdare cu tarabele de fructe de la care probabil vei avea îndoieli să cumperi ceva.

De exemplu, drumul spre Jardin Majorelle a fost presărat ba cu zone acceptabile, printre souk-uri și o agitație normală, ba cu cartiere ceva mai murdare și mai haotice, în care se construia și aveai senzația că pică totul pe tine. Unde mai pui și trecerile de pieton, la care mașinile/scuterele nu țin neapărat să oprească și trebuie să aștepți un localnic “mai curajos”.

© Didi Elena

De altfel, spre deosebire de cum suntem obișnuiți, în Medina (centrul orașului) a rămas partea mai săracă a populației, în timp ce la margini s-au construit cartiere ceva mai curate, ale “bogaților”. Când vii cu taxiul de la aeroport, după ce treci de câmpiile pline cu palmieri, vei ajunge într-o zonă superbă, cu ziduri înalte, uși din lemn, atent sculptate, trotuare lipsite de vreo urmă de mizerie sau praf… apoi, după ce te entuziasmezi un pic cam mult, afli că, de fapt, ai trecut doar printr-o parte mică a Palatului Regal al regelui Mohamed VI!

Restul Marrakesh-ului nu este vreo variantă a Occidentului, ci exact lucrurile de care auziserăm înainte să plecăm!

Am mers foarte mult pe jos și în direcția a ceea ce părea un râu pe hartă, dar când am ajuns acolo, nu am găsit decât un mic pod dărăpănat, peste un fel de Dâmboviță, dar fără apă, de mult secat probabil, dar cu foarte multe… buruieni și gunoaie.

Și, bineînțeles, nu uitați de souk-uri, adică labirintul de tarabe prin care să vă plimbați, care vă pot lua zile întregi dacă aveți chef și timp de cumpărături și de negociat! Am mai scris despre asta aici! Ce mi se pare de apreciat este că, chiar dacă negociezi de la 20 la 7 euro și apoi scoți o hârtie de 20, ei îți vor da restul la ultimul preț stabilit!

Incercati terasele/cafenelele cu panorama

Veți observa că peste tot veți da de localuri care au o mică atenționare în franceză: terasse paronamique. Asta pentru că majoritatea clădirilor din oraș sunt destul de micuțe, de 2-3 etaje, deci este destul de ușor să ai o perspectivă asupra orașului. Noi am fost la cafeneaua de lângă piață, Cafe Restaurant Argana (care a fost afectată de atentatul terorist din 2011, în care au murit 17 persoane); localul este superb, a fost reconstruit, servirea este pe măsură, unde mai pus că am prins și apusul asupra pieței centrale, moment în care tarabele cu mâncare făcută pe loc încep să se întindă și să se aglomereze.

În altă zi am mâncat la Jad Jamal, un alt local cu două etaje – am nimerit chiar pe acoperiș, și deși am prins vreme înnorată, ne-am rugat să nu dea ploaia și chiar așa a fost! :) Cam așa arată Marrakesh-ul de deasupra – un pic dezolant, un pic colorat, însă extrem de viu!

Jemaa el-Fna

Piața centrală, acolo unde ziua își întind păturile cu umbrele marocani care țin maimuțele legate de ei, să te îndemne la o poză, cu șerpii îmblânziți care dansează după muzica lor sau femeile care te asaltează pentru o henna de 20 de euro – dacă vrei neapărat, sunt niște galerii de artizanat unde-ți poți face henna cu 5 euro! Cam ce trebuie să știi despre tatuajele cu henna vezi aici; ca idee, deși din lumea indiană/africană a pornit ca un obicei legat de statutul marital al femeii, în Europa a fost privită ca o artă a decorării trupului și a accentuării feminității.

Noaptea, vine schimbul doi: piața se umple de tarabe cu familii de marocani care gătesc pe loc pentru turiști sau alți localnici la prețuri destul de bune. Dacă treci prin zonă și nu ai planuri să mănânci, mai bine ocolești puțin, fiindcă vor fi cam insistenți să te alături la masa lor. Au chiar și expresii de marketing improvizat, care nu au cum să nu-ți atragă atenția: don’t panic it’s organic sau you look skinny, you should come to eat. Deși repetă întruna no touching, cam dau să te atingă ca să te convingă să rămâi.

Am vrut și noi să avem această experiență pentru ultima seară și din ce ți-ar fi puțin frică să te apropii, am poposit la o masă centrală, după care alți turiști europeni ne-au urmat exemplul și s-au alăturat. Am mers pe clasicul tajine și cușcuș. Dacă te relaxezi și uiți de prejudecăți, atmosfera poate fi chiar plăcută. Încep să-ți cânte, te servesc chiar și cu un “Berber whiskey” din partea casei, adică acel ceai de mentă specific culturii lor.

Ca idee, ni s-a spus de la hotel că e safe să mâncăm de acolo, dar doar să evităm preparatele din pește!

© Didi Elena

Bahia Palace

Am vrut să alegem între Palatul El Badi și acesta, dar am tot auzit că Bahia merită mai mult. Chiar dacă prima sală nu m-a încântat prea tare, apoi am putut să zic că s-au meritat cei 7 euro plătiți.

© Didi Elena

Câteva curiozități: la sfârșitul secolului XIX palatul de 8 hectare a fost ridicat pentru Ba Ahmed ben Moussa said Hmad, marele vizir (nume dat miniștrilor sau înalților dregători din țările musulmane) al sultanului, cu 150 de camere. Aici se contopesc stilurile islamic și marocan, iar ce va suscita mai tare interesul este faptul că această clădire era folosită și pentru haremul vizirului, având o grădină interioară care se deschide către toate camerele concubinelor. De altfel, și numele palatului, Bahia, înseamnă în arabă cel frumos sau strălucitor, nume dat după una dintre soții.

Mozaicurile de toate felurile și grădinile pline cu portocali reușesc să fure atenția de la faptul că palatul este… gol. Asta pentru că imediat după moartea vizirului, sultanul a ordonat ca palatul să fie deposedat de bogățiile sale. Acest lucru nu-l face neapărat mai puțin spectaculos, dar veți putea observa și-n poze zone în paragină, iar mozaicurile nu au trecut neapărat testul timpului. Totuși, palatul este deschis vizitelor, concertelor de muzică arabă și expozițiilor de artă; ba chiar și familia regală mai locuiește aici din când în când într-o parte a palatului care nu este deschisă publicului.

Ce veți găsi aici? Marmură, sculpturi, picturi pe lemn de fag și de cedru, mozaicuri, toate construite cu minuțiozitate în jurul grădinilor și curților interioare, pline cu portocali, bananieri, chiparoși, hibiscus și iasomii. Pentru puțină liniște, pentru detaliile arhitecturale la care au lucrat timp de 14 ani (nu degeaba!) cei mai buni artizani, pentru iubitorii de fotografie, eu zic că se merită o vizită.

Muzeul Marrakech

Muzeu de artă și istorie, aflat tot în Medina, a fost inițial ridicat ca Palatul Dar Menebhi, la sfârșitul secolului 19. Palatul construit de Mehdi Menebhi a fost restaurat și deschis ca muzeu în 1997. Arhitectura în sine merită privită și valorificată de ochiul turistului, pentru că reprezintă exemplul clasic de arhitectură maură, cu fântâni în curtea centrală, un hammam, sculpturi și mozaicuri. Veți observa și un candelabru gigantic, așezat central, cu decorațiuni pe măsură.

Pe lângă expoziții cu arta marocană modernă și tradițională, veți găsi și cărți istorice, tot felul de artefacte, ba chiar și arme, monezi și obiecte din ceramică aparținând culturilor berbere, islamice și evreilor marocani. Odată ce vei dori să ieși din aglomerația și agitația specifice străzilor Medinei, aici vei găsi liniștea binemeritată în care să admiri trecutul marocanilor. Unde mai pui că pe lângă picturi înfățișând culturile berbere și pe cele arabe, mai ai explicații și despre importanța ceaiului în cultura marocană, iar într-un colț din curtea centrală un artist își vinde tablourile turiștilor, ba chiar se folosește de talentul în caligrafie pentru a transcrie numele turiștilor în arabă.

Nu am rezistat tentației, așa că am cumpărat și eu un astfel de suvenir personalizat!

Maison de la Photographie (Muzeul Fotografiei)

Deschis în 2009, acesta completează experiența de la muzeul anterior, înfățișând fotografii impresionante ce datează din anii 1870 până în 1950 – de fapt, are o colecție de peste 4500 de fotografii. Casa este una simplă, plăcută, frumos decorată cu florile roz și cele două etaje printre care să te plimbi.

Majoritatea fotografiilor înfățișează aspecte din cultura marocanilor, peisaje cu formele de relief specifice, foarte multe portrete pătrunzătoare, ale copiilor, ale mamelor sau bătrânilor. De asemenea, și cultura nomadă a berberilor este surprinsă în cele mai mici detalii, ba chiar o cameră este dedicată unui documentar filmat în 1957 (color) de Daniel Chicault despre berberii din Munții Atlas. Impresionante sunt mărturiile francezilor fotografi din ziarele în care prezintă expedițiile în Maroc, precum niște jurnale de călătorie (In ancient Morocco changes come slowly […] history moves at a snail’s pace. The people live and dress today as they did many centuries ago!)! De-asta am spus că designerii menționați mai sus nu au fost singurii francezi fascinați de aceste meleaguri!

Tanneries/Vopsitoriile de piele

Am vrut să ajungem la locul unde se vopsește pielea, de le tot vezi prin poze (ca cea de jos). Am nimerit exact la începutul procesului, acolo unde pielea de vacă, capră, oaie și cămilă este procesată manual, ca în timpurile medievale. Asta și face produsele din piele de la ei atât de căutate: pe lângă că sunt ieftine, sunt făcute manual.

Mirosul nu este deloc plăcut, nici piveliștea nu este cea mai încântătoare, fiindcă dai peste pieile și blănurile proaspăt smulse de pe animale. Însă nu poți să spui că nu este un proces interesant. Primești și o bucățică de mentă de la localnici, ca să mai iei câte o gură răcoritoare de aer. Nu am avut răbdarea și rezistența să stăm foarte mult timp, deși ne-ar fi plăcut să vedem exact partea în care pielea este vopsită.

Mai târziu oricum găsești produsele din piele – papuci, genți, sandale, portofele – la prețuri destul de mici în souk-uri, atâta doar că materia primă nu se usucă de tot pentru a arăta turiștilor că este adevărată; astfel, orice produs cumpărat va mirosi destul de urât, deci trebuie aerisit când ajungeți acasă!

Alte atractii

© Didi Elena

În principiu, ar mai fi fost de văzut. La Moscheea Koutoubia oricum nu pot intra decât musulmanii, dar o poți admira de afară – este cea mai mare din oraș, iar minaretul măsoară peste 70 m înălțime, deci oricum te poți ghida după ea. Mi-a rămas ca regret faptul că nu am putut vizita și Medersa Ali Ben Youssef, școală coranică, care astăzi este deschisă turiștilor (am înțeles că merită detaliile arhitecturale) sau Mormintele Saadiene, care sunt și ele niște opere de artă (făurite din marmură italiană, aur, cu decorații impresionante), morminte ale sultanilor și prinților marocani din dinastia Saad. Ar mai fi și Moscheea Kasbah sau Palatul El Badi, dar am ales deja două palate ceva mai cunoscute. Pe lângă Jardin Majorelle, să știți că există și Le Jardin Secret, alte grădini cu plante specifice, aflate ceva mai central în Medina.

Poate veți reuși voi să ajungeți și la acestea! :) De bine, de rău, Marocul, Marrakesh-ul îndeobște, este o întreagă experiență, cu o multitudine de arome, culori, iar pe cât de sărăcăcioase sunt anumite părți, pe atât de superbe sunt altele!