Nu știu cum percepeți voi litoralul românesc, dar pentru mine va fi mereu acasă, și la propriu, și la figurat. Am decis să scriu câteva rânduri despre zilele petrecute vara asta în preajma Mării Negre, mai ales că am reușit să surprind și câteva fotografii drăguțe, zic eu. Și chiar dacă majoritatea activităților de anii trecuți le-am reluat și vara asta, am mai descoperit și câteva lucruri noi – pe care țin să vi le împărtășesc.

Pentru mine verile încă au acel farmec deosebit pe care-l aveau din copilărie… dar asta doar dacă mă aflu la mare. Să crești în apropierea valurilor și cu sunetul pescărușilor aproape, indiferent de anotimp, creează o conexiune foarte puternică cu acest mediu.

Este despre diminețile calde, dar în care încă se simte briza răcoroasă, despre stațiunile aglomerate, în care mai ieri abia dacă se zărea vreun trecător sau vreo mașină. Este despre după-amiezile petrecute sub soarele torid și despre nerăbdarea de a da papucii jos, de a pune mai repede prosopul pe nisipul fierbinte și de a fugi spre valurile înspumate ale mării. Deși mulți creștem și ne dezvățăm de bucuria de a ne arunca în mare, pe mine încă mă încântă la fel de mult… sau poate chiar mai mult decât înainte.

Este despre pielea bronzată, pe care se usucă apoi stropii sărați ai mării, despre înotul în apa liniștită sau lăsarea în voia valurilor agitate. Și despre seri… despre serile de vară care nu se compară cu altele, în care te poți plimba până târziu, te poți bucura de terasele deschise (acum mai mult ca niciodată, din cauza pandemiei), poți dansa, poți ieși la o plimbare romantică pe faleză sau cu prietenii. Și încă poți pierde noțiunea timpului.

Știu că anii vor trece și cumva mă voi întoarce la rândurile acestea (măcar de curiozitate), dar sunt sigură că întotdeauna litoralul Mării Negre va avea această încărcătură specială pentru mine. Știu că mulți critică serviciile turistice sau poate aglomerația și turiștii needucați, prețurile piperate etc. Mereu este ceva de criticat, dar vreau să vorbesc acum doar despre lucrurile frumoase și conexiunea emoțională cu această zonă.

Vara asta am apucat să mai încercăm și câteva lucruri noi sau să ne îndreptăm către locuri în care mi-a fost dor să ajung. Fără a mai intra în alte detalii, voi înșira cele 3 activități pe care le puteți încerca și voi:

Am facut plaja in Neptun si am vazut cum reinvie statiunea

Nu cred că am fost singura care a crescut știind ce a însemnat stațiunea Neptun pentru turiștii români (și nu numai) și care după aceea a cam decăzut câțiva ani buni. Astăzi, noi ne-am îndrăgostit iarăși de zonă. De fapt, ne cam place să venim și în afara sezonului, când totul este gol, dar cumva diferit și nostalgic.

Acum a devenit un mic obicei să ne trezim dimineața devreme, să parcăm în apropierea Lacului Neptun, să ne bucurăm de lebedele prietenoase, care ne mai fac și onoarea să se apropie de noi. Și da, lacul este mai plăcut ca niciodată sub razele dimineții. Cu un frappe în mână ne facem apoi loc printre multitudinea de turiști și încercăm să găsim un loc cât mai aproape de mare (asta ca să ne putem supraveghea lucrurile).

Nici nu terminăm bine frappe-ul, că intrăm în apă să ne răcorim puțin pentru a sta apoi cu o carte în mână sub soarele tot mai cald. După o a doua baie în mare și puțină joacă, ne îndreptăm către terasa Maxi-Mar’95, care ne-a convins că este cea mai bună din zonă, mai ales sub raportul preț-calitate. Și aproape de plajă, și cu mâncare delicioasă, și cu priveliști de vis, dar suficient de răcoroasă pentru miezul zilelor de vară.

După ce ne facem siesta aici și poate ne răsfățăm și cu o înghețată, ne întoarcem pe plajă. Nici serile nu sunt de lepădat, pentru că apusul soarelui se vede atât de frumos de pe o bancă din apropierea lacului!

Am mers cu un water-taxi din Mangalia si am mai aflat cate ceva despre istoria locurilor

Mărturisesc, am fost puțin sceptică la ideea de a urca în vaporașul care se recomanda ca water-taxi – și care încerca să-i facă pe turiști să li se alăture curselor. M-a convins un pic faptul că aveam ghid și că puteam prinde ultima cursă, ce pleca pe la ora 20:10, deci urma să prindem un apus de toată frumusețea – pe mare!

Ce puteam să mai aflu nou despre Mangalia, 2 Mai, Limanu – adică zonele în care am crescut și în care ne-a și plimbat? Ei bine, am descoperit că multe. Și au fost 20 de lei pe care nici că i-am regretat. Am aflat câte ceva despre Farul din Mangalia, despre nava Esperanza, despre șantierul Damen Shipyards, despre cum se contruiește cea mai mare navă din lume pentru căutarea diamantelor la mare adâncime (177 m).

Am aflat apoi despre un accident teribil din șantier din anii ’80, în care ar fi fost răniți cam 300 de oameni, și care s-a soldat și cu pierderi de vieți omenești. Am trecut pe lângă armată și navele lor rămase, am aflat câteva lucruri mai puțin știute din perioada comunistă, despre cum podul peste care am trecut din copilărie (ce face legătura între 2 Mai, Limanu, Vama Veche și Mangalia) a fost construit în doar 6 luni.

Am ajuns apoi la Lacul Limanu, unde s-a deschis și un resort, LifeHarbour Limanu și exact aici am surprins lăsarea nopții în toată regula. Nu vă spun mai multe, ca să aflați singuri dacă decideți să vă înhămați la o astfel de aventură!

Am ajuns in zone mai putin frecventate din Olimp si Costinesti

Cu siguranță ați auzit de Popasul Pescarilor din Olimp. Dacă nu, poate vi-l treceți pe listă, fiindcă este un complex turistic de 4 stele, cu un restaurant cu specific și cu o priveliște superbă asupra plajei. Avantajul acestei locații este că se află și într-un spațiu ceva mai izolat, aproape chiar de Lacul Tatlageac (pe pontonul căruia am surprins și superbul apus de mai jos).

Cred că cele mai frumoase locuri sunt cele care se află între mare și un lac, fiindcă de-o parte soarele răsare, iar de cealaltă apune, iar vara, mai ales, cerul capătă cele mai frumoase nuanțe. Este o zonă superbă mai ales pentru liniștea deloc specifică litoralului în timpul sezonului – cum bine știm.

În Costinești, toți am auzit măcar o dată de celebra epavă Evangelia (care a eșuat în zonă prin 1968), care a și devenit cu ușurință simbolul stațiunii. De data asta am hotărât să mergem tot mai în nord, spre Tuzla, am dat de o plajă ceva mai sălbatică, cu multe alge la mal, pescăruși și un leagăn din lemn.

Din păcate, cu cât ne îndepărtam, cu atât vedeam și celalată față a epavei, din care nu a rămas mai nimic, din cauză că nu a fost conservată la timpul ei și părți din ea au fost furate. Cu toate acestea, turiștii încă mai plătesc tururi cu barca pentru a ajunge aproape de ea.

Câte ceva despre istoricul ei? Construită pentru Ministerul Transportului din Marea Britanie, o navă comercială sub pavilion grecesc, a avut 3 denumiri până să ajungă la cea actuală. Motivul pentru care nava a eșuat a cam rămas necunoscut, iar proprietarul a preferat să lase nava acolo din cauza cheltuielilor prea mari pe care le-ar fi presupus. Astfel, a ajuns să se integreze în peisajul stațiunii!

Cu ocazia acestor experiențe, m-am bucurat să văd că istoria acestor locuri este încărcată și că multe povești izvorăsc din peisajele litoralului românesc. Asta dincolo de poveștile pe care ni le creăm noi acolo vară de vară, printre valuri, sunet de pescăruși și plimbările lungi de-a lungului falezei!

error0