Chiar dacă am scris deja un articol despre cum să profiți la maxim de 4 zile la Roma, unde am menționat și de Vatican, în treacăt, am zis că merită totuși să dedic un articol întreg acestei valoroase enclave. Cel mai mic stat independent din lume, de doar 0,44 km pătrați, cu 1000 de locuitori (2017), are, în mod evident, o istorie atât de prețioasă, evidentă în construcțiile și atracțiile sale, încât orice călător merită să le cunoască de dinainte să se “aventureze” aici (dar nici după nu e prea târziu, dacă ești mânat să afli mai multe detalii despre cele văzute)!

1. Scurt istoric al Vaticanului

Oraș-stat, înconjurat de Roma, Vatican reprezintă și tronul Papei – de aici este administrată puternica Biserică Catolică. De altfel, statul este condus de episcopul Romei, adică de Papă, constituind, astfel, un stat ecleziastic. Nu este de mirare că, în ciuda spațiului geografic atât de restrâns, acest loc ascunde atâtea mistere și secrete, pe lângă o mulțime de opere culturale, artistice și arhitecturale. De altfel, nici Roma nu ar fi fost ce este astăzi, la fel și Italia, dacă papalitatea nu ar fi sprijinit extinderea artelor și nu ar fi susținut sculptori, pictori și alte genii creatoare ale vremurilor!

În urma tratatului de la Lateran (7 iunie 1929), între cardinalul Pietro Gasparii (reprezentant al Sfântului Scaun) și Mussolini (reprezentantul statului italian), este înființat statul Vatican. De notat este faptul că Palatul Lateran este situat pe una din cele 7 coline ale Romei, unul din locurile sacre încă de dinainte de apariția creștinismului (unde se oficiau ceremonii religioase și în perioada păgână).

Dar istoria Vaticanului începe cu mult înainte de înființarea lui ca stat indepedent! În anul 326 este construită prima biserică de care se leagă două nume importante: Costantin cel Mare (primul împărat roman care a recunoscut creștinismul ca religie) și Sfântul Petru. Bazilica lui Constantin apare, astfel, peste mormântul Sfântului Petru, care aparținea unui cimitir obișnuit; în urma ridicării bisericii, zona începe să fie populată. Vatican făcea parte din Statele Papale, unul din statele majore din Italia, datând din secolul VI, până la unificarea peninsulei italice în 1861 de către Regatul Sardiniei (Statele Papale a continuat să existe până în 1870).

Cu privire la papalitate, ei au început să conducă o mare parte din peninsula italică prin intermediul Statelor Papale, pentru mai mult de 1000 de ani, până la crearea noului regat. Papa Leon al IV-lea a fost cel care a decis să despartă Vaticanul de Roma, construind Zidul Leonin. Pe de altă parte, reședința papilor nu a fost întotdeauna la Vatican: o vreme aceștia au locuit în palatul Lateran, alteori în palatul Quirinal sau chiar la Avignon, în Franța (sec. XIV).

Ca un mic secret, merită menționat atunci când vorbim despre Vatican, și Pasajul Borgo, un coridor îngust care face legătura între Vatican și Castelul Sant’Angelo. Pentru cei care sunt familiarizați cu romanul Îngeri și demoni, al lui Dan Brown, acest coridor secret a jucat un rol important și în această carte. De altfel, de-a lungul istoriei, zidul lung de 800 m, deasupra căruia se află coridorul, a ajutat mulți papi să evadeze în caz de asediu, invazii sau alte condiții potrivnice.

2. Piazza San Pietro / St. Peter Square

Primul lucru pe care-l veți observa cu siguranță în fotografii sunt cele două brațe de turnuri care pornesc de la Basilica Sfântului Petru, ce simbolizează tocmai brațele primitoare ale creștinității față de pelegrinii catolici și vizitatorii din întreaga lume care sosesc zilnic la Vatican. Piața Sfântul Petru a fost proiectată și adusă la viață de unul din marii artiști ai barocului, Bernini, între anii 1656-1667, cu scopul ca un număr cât mai mare de oameni să îl vadă pe Papă dându-și binecuvântarea, fie de la mijlocul fațadei bisericii, fie de la un geam al Palatului Vatican.

Piața în formă eliptică a rezultat în urma lucrărilor ce s-au întins pe mai multe secole. Colonada pe care o puteți vedea în poze este compusă din 284 de coloane, pe 4 rânduri și cele 140 de statui cu sfinți și martiri (cu o înălțime de peste 3 metri, au rămas în aceeași formă încă din 1670).

Obeliscul din centrul pieței provine din Egipt și este unul din cele 13 obeliscuri antice din Roma. Creat în 1835 î. H. de un rege egiptean, în onoarea Soarelui, acesta a fost adus în Roma în anul 37 de împăratul Caligula, dar abia în secolul XVI a fost poziționat acolo unde se află și astăzi, fiind încadrat de două mari fântâni – una pe latura nordică și alta pe latura sudică a pieței. Dacă veți fi atenți, veți observa și semnele zodiacale desenate pe pietrele din jurul obeliscului, acesta funcționând și ca ceas solar! Semnificația acestui simbol, păgân în sinea lui, situat în cea mai importantă piață a creștinătății este legată de umanitatea care s-a întors către Hristos.

Pentru construcția coloanelor, Bernini a folosit ordinul doric, cel mai simplu dintre cele 3 ordine ale arhitecturii grecești. Într-adevăr, piața este plină cu scaune, pentru sutele de suflete care stau și ascultă discursurile pontificului! În jurul Obeliscului veți mai putea observa și o Roză a vânturilor, care folosește compasul pentru a indica direcțiile din care bate vântul (cele 16 denumiri sunt marcate cu marmură).

3. Muzeele Vaticanului / Musei Vaticani

La sfârșitul secolului al XVI-lea, a existat prima inițiativă de a expune o statuie în Cetatea Vaticanului, cea a lui Papa Julius II. De atunci, timp de 5 secole, alți papi din cursul istoriei au continuat astfel de inițiative. Astfel, o mică colecție de sculpturi a ajuns, peste trecerea secolelor și cu sprijinul papilor, un întreg complex de muzee și palate, mai exact 13 muzee și colecții și 14 Palate ale Vaticanului.

Cu alte cuvinte, dacă chiar vrei să te bucuri în detaliu de fiecare exponat, îți vor trebui mai multe vizite pentru aceste muzee. Apoi, ia în calcul și aglomerația de turiști: cât ne-am plimbat în interiorul clădirilor, am fost pur și simplu purtați de valul de turiști, așa că mergeam mai degrabă obligați decât din proprie inițiativă. Ceea ce poate fi destul de neplăcut, fiindcă nu ai timp să zăbovești asupra lucrărilor care te atrag și nici să le surprinzi cu aparatul. Unde mai pui că fiecare cameră este la fel de fermecătoare – practic vorbim de secole de artă și cultură, îmbinate într-un singur spațiu!

Prima clădire, Muzeul Pio-Clementin (ce prezintă sculpturi antice, inclusiv), poartă numele celor doi pontifi sub patronajul cărora au fost fondate Muzeele Vaticanului, în secolul XVIII: mai exact, Clement al XIV-lea și Pius al VI-lea. Tot ei au permis accesul la colecțiile de artă pentru publicul larg, pentru a promova cultura în rândul maselor. În ciuda faptului că poate nu ai timp să te bucuri de tot ce întâlnești, partea bună este că muzeele sunt ele însele niște opere de artă, decorate cu fresce și marmură.

În plus, depinde de preferințele fiecărui turist dacă va aprecia mai mult un muzeu sau altul, în funcție de tematica acestuia: de la Muzeul Gregorian Egiptean, Muzeul Gregorian Etrusc, Pinacoteca Vaticanului (cu picturile lui Da Vinci, Bernini sau Rafael, Giotto…), la Muzeul Misionar Etnologic (cu obiecte religioase din Asia, Oceania, Africa și America), Apartamentul Borgia (cu fresce realizate la dorinţa infamului Papă Alexandru VI (Borgia) de a avea camerele decorate cât mai măreţ posibil), Colecția de Artă Religioasă Modernă sau Muzeul de Istorie al Vaticanului (cu exponate de natură militară). Și evident, altele, printre care Capela Sixtină, despre care am decis să discutăm separat!

4. Capela Sixtina

Două lucruri de știut înainte de a intra în Capela Sixtină: nu ai voie să faci fotografii, fiindcă blițul poate deteriora capodopera (deci de-asta lipsesc fotografiile mele aici) și nici nu ai voie să vorbești!

Și am vrut să vorbim separat și de această capodoperă arhicunoscută, al cărei nume în italiană, Cappella Sistina, vine de la Papa Sixtus as IV-lea (Sisto) și care adună 25 de mii de vizitatori pe zi. Deși este o clădire atât de importantă, fiind capela privată a Palatului papal, construit ca loc de taină, la exterior este destul de simplă, fără podoabe. Nu există ușă de intrare, astfel încât se poate ajunge înăuntru doar din alte părți interne ale Palatului papal!

Sursă: https://www.infoescola.com/arquitetura/capela-sistina/

Deși numele Capelei Sixtine este strâns legată de munca lui Michelangelo, înainte de acesta au lucrat și alți pictori pentru a realiza fresca celor doi pereți ai capelei, cum ar fi Botticelli: o parte pentru a înfățișa povestea lui Moise, cealaltă pentru cea a lui Hristos. Papa Julius al II-lea, nepotul lui Sixtus, comandă în 1508 frescele realizate de Michelangelo. Fun fact: cuvântul nepotism derivă din italianul nipote, ce vine de la practica papilor de a favoriza relațiile – majoritatea așa-zișilor nepoți ar fi fost de fapt chiar fiii papilor!

Munca lui Michelangelo se întinde pe o perioadă de 4 ani (1508-1512), tavanul înfățișând la început un simplu cer de noapte. Însă acesta nu a pictat pe spate, așa cum se spune, ci pe o platformă inventată de el însuși, ce-l ajuta să stea în picioare. Geniul lui rezidă și în faptul că nu a existat vreun moment în care acesta să privească de jos lucrarea, ci a continuat să picteze imagini pe scară largă de la câțiva centimetri!

Pe cele 9 panouri din centrul tavanului, artistul a dat viață povestirilor din Cartea Facerii, de la Creație, până la povestea lui Noe, doar că în ordine cronologică inversă. Acesta a lăsat intenționat la final imaginile cu Dumnezeu și Facerea Lumii, știind că acestea ar fi cele mai grele și dorind să-și exerseze tehnica, pentru a fi capabil să dea viață unor momente divine. Alte curiozități ar fi următoarele:

  • modul în care ni-l înfățisăm pe Dumnezeu astăzi a pornit de la reprezentarea lui Michelangelo, care l-a reprezentat pentru prima oară ca un bărbat musculos cu păr alb, lung și barbă albă (înainte Dumnezeu era reprezentat ca o mână întinsă către noi, printre nori);
  • Hristos nu apare ca un adult, ci ca prunc; apare ca adult în fresca de mai târziu, a Judecății de Apoi;
  • acolo unde este ilustrată Căderea în păcat a lui Adam și Eva, copacul desenat de Michelangelo nu este un măr, ci un smochin, iar șarpele are cap de femeie;
Sursă: http://epochtimes-romania.com/

În ultima scenă pictată, unde Dumnezeu separă lumina de întuneric, Michelangelo a ascuns câteva mesaje subliminale, probabil cu semnificații mult mai profunde și greu de înțeles: gâtul lui Dumnezeu arată câteva nereguli, niște experți în neuroanatomie indicând că este imaginea unui creier uman suprapusă peste acesta. S-a interpretat că scopul ar fi acela de a celebra gloria lui Dumnezeu și a Creației Sale.

Sursă: https://www.inverse.com/

5. Basilica San Pietro

Având titlul de cea mai mare construcție romano-catolică din lume, Biserica Sfântul Petru are o capacitate de 60 de mii de persoane, adăpostind 395 de statui, 135 de mozaicuri, 44 de altare. Este construită de Constantin cel Mare în anul 324 în același loc unde împăratul Nero a ordonat răstignirea Sfântului Petru, în anul 67. De-a lungul următorului mileniu, construcția a început să se deterioreze, astfel încât Michelangelo a lucrat la reconstruirea bisericii (refuzând să fie plătit, spunând că lucrează în numele Domnului), iar Bernini a fost cel ce i-a adus influențele baroce.

Sfințită până la urmă în anul 1626, Basilica prezintă un balcon central (Loggia Binecuvântării), de unde papa binecuvântează mulțimea adunată în Piața San Pietro (de care am scris mai sus). Când veți intra în imensa biserică, nu aveți cum să nu observați elementul central, care este un baldachin așezat peste altarul papal (unde doar Papa are voie), înalt de 29 de metri, proiectat de Bernini – la care a lucrat 11 ani. Sub altarul acesta se află mormântul Sfântului Petru, întemeietorul credinței catolice.

Grota Vaticanului se află ea însăși sub această basilică, aici adăpostindu-se restul primei construcții, dar și mormintele a 91 de papi; doar 3 femei au și ele trupul înmormântat aici! Dedesubt, mai este un nivel, acela care păstrează mormântul Sfântului Petru. Pe lângă baldachinul impresionant în bronz realizat de Bernini, “La Pietà” lui Michelangelo (de care vom vorbi mai jos), alte opere și monumente funebre, merită trecut în revistă și scaunul episcopal al Sfântului Petru, susținut de statuile a 4 sfinți.

Statuia Sfântului Petru, reprezentat ca și cum ar da binecuvântarea sa tuturor celor care-i ajung în față, în același timp ținând în mână cheile către Împărăția Cerurilor, se bucură de o mare venerație: mii de pelerini și turiști vin aici în fiecare lună pentru a-i atinge și săruta piciorul drept. Ce este interesant este faptul că piciorul este tocit după atâtea secole și cozi de oameni care au stat să facă acest gest în speranța că Sfântul Petru va avea milă pentru ei și va deschide porțile raiului dacă aveau să moară în perioada pelerinajului.

Deasupra basilicii, dacă reușești să urci cele aproape 500 de trepte, poți vedea cea mai frumoasă priveliște asupra Vaticanului și a Romei. Ce mai este de menționat este faptul că o biserică poate deveni basilică doar dacă papa o desemnează, datorită unei anumite semnificații istorice sau dacă aceasta adăpostește relicve sfânte; astfel, sunt peste 1400 de basilici în jurul lumii, și doar 4 mari, cum este cea a Sfântului Petru, restul de 3 fiind situate tot în Roma.

6. Michelangelo si a sa “La Pietà”

Cea mai renumită dintre statuile din basilică, La Pietà, este protejată de un geam anti-glonț. Sculptată dintr-un singur bloc de marmură, aceasta este singura lucrare pe care Michelangelo a semnat-o (asta din cauza faptului că anumite voci susțineau că sculptura era făcută de un alt artist al vremii; mai târziu Michelangelo și-a regretat gestul și de atunci nu și-a mai semnat nicio lucrare). Numele său apare pe o eșarfă din jurul pieptului Fecioarei Maria. Artistul avea doar 24 de ani la înfăptuirea acestei opere care, de altfel, prezintă momentul în care Fecioara Maria ține în brațe trupul fiului său, Iisus Hristos, după crucificare – sub propria interpretare originală. Capodoperă a sculpturii renascentiste, aceasta îmbină idealurile de frumusețe ale curentului vremii cu cele naturaliste, chiar dacă aceeași temă era deja exploatată în picturi și alte arte de secole bune.

The body of the dead Christ exhibits the very perfection of research in every muscle, vein, and nerve. No corpse could more completely resemble the dead than does this. The veins and pulses, moreover, are indicated with so much exactitude, that one cannot but marvel how the hand of the artist should in a short time have produced such a divine work.

Sculptura este protejată și din cauza faptului că a suferit deteriorări de-a lungul timpului: patru degete de la mâna stângă a Fecioarei au fost sparte în timpul unei mutări și restaurate apoi. În 1972, un geolog cu probleme de sănătate psihică a lovit sculptura în Duminica Rusaliilor cu un ciocan, strigând că el este Iisus. Deși s-au adunat bucățile pierdute, tot a durat ceva restaurarea acesteia (10 luni), în așa fel încât să pară că nu a fost vreodată atinsă de la crearea ei. Interesant este faptul că Michelangelo, deși apreciat pentru geniul său de-a lungul vieții, a fost criticat pentru că a înfățișat-o pe Fecioara Maria prea tânără pentru a avea un fiu de 33 de ani; însă el a motivat acest fapt prin castitatea definitorie a acesteia, cu care aceasta și-ar fi păstrat tinerețea.

Pe lângă cariera sa de zeci de ani ca pictor, arhitect și sculptor, Michelangelo a avut o viață tumultoasă, demnă de povestit, fiind și un foarte bun anatomist (la 17 ani începuse să disece cadavre din cimitir). A lucrat pentru 9 suverani-pontifi, cu care nu a avut întotdeauna cea mai bune relații. Acesta a cochetat și cu literatura, scriind sonete și poeme inspirate de muzele sale, însă cea mai mare dragoste a sa a rămas sculptura. Modul său de viață era unul auster și solitar, chiar dacă nu ducea lipsă de resurse materiale; munca sa artistică se reducea la adevărate transe de creație, lucrând și în timpul nopții, uitând să mănânce sau să se odihnească. În ciuda relațiilor permanente cu Biserica Catolică, acesta a criticat opulența acestei instituții, considerându-se chiar că multe mesaje ascunse din creațiile sale țin de relația directă a omului cu divinitatea, care nu are nevoie de intermediari!

7. Cu ghid sau fara ghid?

Trecând la aspecte ceva mai practice, cred că trebuie să răspund și la această întrebare, mai ales că este plin de ghizi la fața locului, care te asaltează cu tot felul de oferte (nu e greu să-și dea seama cine este turist).

Am pornit dis-de-dimineață înspre Vatican, neștiind mai nimic despre prețuri, cozi și ghizi. În zonă ne-au abordat vreo două femei, un soi de agenți de vânzare, care ne-au propus să participăm într-un tur ghidat al Muzeurilor Vaticanului. Pe lângă evitarea cozilor lungi, aveam avantajul și de fi informați cu privire la ce apucăm să vedem. Se poate negocia prețul, noi am reușit să scădem de la 50 la 36 de euro pentru două persoane (motivând și că eram studenți). Apoi am pornit cu o doamnă simpatică ce ținea un steguleț verde după ea și cu un grup de vreo 20 de turiști curioși.

Turul a început în Piazza San Pietro, a continuat cu Muzeurile și s-a terminat cu Basilica San Pietro, unde ești lăsat să te bucuri de grandiozitatea ei, în voia ta.

O recomandare ar fi să te trezești devreme, ca să eviți cozile care se fac în jurul prânzului. Pe de altă parte, sunt persoane care recomandă să nu faci un tur ghidat, că nu ar fi chiar așa lungi cozile de turiști și, astfel economisești. Mai ai și avantajul că poți cumpăra bilete online, fie cu tur ghidat sau fără.

Eu zic că se merită să ai un ghid, fiindcă Roma însăși, mai ales Vaticanul, mustesc a istorie și artă prin fiecare construcție și pictură și este păcat să nu afli semnificațiile din spatele fiecăreia. Însă dacă ești suficient de informat, poate nu ai nevoie de un tur ghidat – și poate vei scăpa și de aglomerația care te ia pe sus în muzeu și nu-ți permite să te bucuri pe îndelete de lucrurile văzute.

Despre Vatican ar mai fi multe de zis, abia dacă am reușit să acopăr doar o mică parte din complexitatea unei atracții turistice, istorice și religioase care ascunde multe alte lucruri interesante ce au inspirat romane și cărți întregi; lucruri secrete, mai mult ca sigur, ferite de ochii publicului cu un scop, care au născut și diferite teorii conspiraționiste, mai mult sau mai puțin credibile.

În final, țin să adaug aici și alte părți captivante ale Vaticanului care nu pot fi vizitate, dar de existența cărora se știe (părți care, de altfel, nu ar trebui să ne mire că există pentru bunul mers al întregii activități de acolo), cum ar fi: un depozit unde cea mai mică armată a lumii, Garda Elvețiană, își păstrează muniția (pentru protecția papei și a Vaticanului); Croitoria Vaticanului; Sacristia Papală (unde Papa păstrează comorile de la ceilalți papi); laboratoarele de restaurare a tapițeriilor și picturilor (sub muzeele Vaticanului); buncărul cu arhivele secrete ale Vaticanului – 80 km de rafturi cu artefacte extrem de valoroase; radio-ul Vaticanului, ce transmite în 40 de limbi diferite; grotele de sub Basilica Sf. Petru; presupusul mormânt al Sfântului Petru și altele!

În definitiv, probabil că nu o să știm niciodată în întregime despre toate lucrurile văzute în acest spațiu al Vaticanului, ca simpli turiști, dar asta nu înseamnă că nu merită să ne dăm o șansă de a le admira și de a avea contact cu ele, măcar o dată în viață!