Pentru că mie îmi place să îmi iau bilete către o destinație fără să întreb sau să mă informez prea mult înainte. Fie ce-o fi, dacă (hmm) călătoresc, nu are ce să se întâmple rău – deviza călătorului ultra-pasionat, idealist și ușor naiv.

Bineînțeles, mă informez cu câteva zile înainte despre ce pot vizita ca să mă bucur la maxim de zilele alea. Așa s-a făcut că autobuzul care m-a dus la aeroport se întâmpla să fie condus de un șofer care a lucrat prin Italia patru ani de zile ca… șofer și care era plin de sfaturi. Italienii urăsc românii, îi tratează ca pe niște sclavi. Ai grijă la rata mare de criminalitate, că se opresc lângă tine pe scutere, te împușcă în cap și pleacă. Sunt jegoși, România e parfum pe lângă ei. Dar mergi și cumpără-ți haine, că sunt mai ieftine ca în România, în magazine gen Zara. Ce chef să mai ai să urci în avion?

Prima impresie

Ei, de urât nu m-a urât nimeni, nici nu m-a jefuit sau împușcat. Ba dimpotrivă, pe avion nu m-am mai plictisit ca alte dăți, ci am avut ocazia să mă bucur de sfaturile de călătorie ale unui italian în vârstă care mi-a mai recomandat una-alta prin Napoli (adică neapărat să văd Duomo di Napoli și să mănânc la Gino Sorbillo) și mi-a zis să am grijă doar la ceasul de la mână, dacă am vreun Rolex. Mi-a povestit și el că vine des prin România, în interes de serviciu, dar în afară de drumul Lipscani și nu știu ce instituție, nu a văzut mai nimic. Decât Neptun acum vreo zece ani și nu a fost prea impresionat de Marea noastră Neagră.

Îți mai ridică nivelul de încredere o întâlnire din asta, chiar dacă la final te gândești că poate însuși domnul Angelo, cu alura lui de italiano vero, este de fapt un mafiot, căruia îi convine să își promoveze orașul.

Și șobolani?

Taximetrisul care ne-a luat de la aeroport a fost tare drăgut, am dat 7 euro de fiecare, ne-a indicat subtil dacă poate îi lăsăm și lui un bacșiș, dar nu ne-a certat ca taximetriștii bucureșteni că nu e suficient de mare.

Trecând peste, prima seară în Napoli a fost acoperită de mizerie și șobolani în drumul nostru dinspre apartament și Carrefour, de unde ne-am luat de-ale gurii. Nici magazinele nu sunt un exemplar de curățenie. Ai putea dormi cam supărat și dezgustat după ce șobolanii trec pe lângă vreun magazinaș de stradă de unde ai fi luat și tu un hot dog, că ești rupt de foame.

Dar am prins un apartament modern la un preț destul de bun, pentru 5 persoane, dând 50 de euro de fiecare, de s-a mirat și domnul Angelo cât de ieftin este. În seara aia au început și glumele specifice legate de mafia șobolanilor, ca să justificăm toate prejudecățile care ne-au influențat șederea în Napoli.

Mult soare în ianuarie

Dar a doua zi, a fost mult mai bine. La mijlocul lui ianuarie, cu un soare strălucitor, de ajungeau temperaturile la 15 grade, am luat metroul și am luat la pas coasta dinspre Golf. Era soarele acela de primăvară, când începe iar căldura și abia aștepți să te lăfăi în plimbări prin parc sau faleză. Golful Napoli, bărci de pescari, turiști o groază și Vezuviul în depărtare, la orizont. Două parcuri, pline cu palmieri și statui.

Mergem apoi pe Via Toledo, unde e plin de magazine și de oameni. Spirit mercantilist, cântăreți ambulanți, apus de soare, câteva lumini de sărbători încă aprinse. Personal, nu îmi place în călătorii să intru în magazinele pe care le am și acasă – prefer să văd alte locuri specifice orașului.

Cartierele napoletane

În Napoli o să vezi o discrepanță mare între diversele cartiere. De exemplu, unde am stat noi, pereții erau scorojiți, murdari. Am stat și aproape de Centrul Vechi, ce-i drept. Când am luat autobuzul hop on-hop off, valabil 24 de ore – pe care am dat 23 de euro -, am coborât într-un cartier cu case frumoase, majoritatea având în curte portocali, cu un decor numai bun de prins în poze, cu plante etern înflorite la balcoane. Deci depinde.

Ideea e că nu prea te plictisești, că mereu vezi ceva nou. Apropo, care e treaba cu autobuzul hop on-hop off? Odată ce ai biletul, poți să cobori la orice stație, să te plimbi în zona respectivă și să urci iarăși de la aceeași stație sau de la alta.

Oameni și oameni 

Ospătarii sunt tare binevoitori, iar dacă nu ești atent, te vrăjesc cu italiana lor seducătoare și nici nu știi când ai comandat mai mult decât ai fi dorit sau mâncat. Dar a fost frumos, fiindcă am făcut ceva nou pe viața asta, și anume, am mâncat 4 zile la rând afară, sub soarele cald, în mijlocul lui ianuarie. Ceva de trecut pe bucketlist.

Dacă vreți să vizitați Duomo di Napoli, trebuie să fiți atenți la program – noi am ajuns duminică după prânz și din păcate nu am putut intra, iar dacă așteptam ora de deschidere, pierdeam avionul. La Sorbilio nu am ajuns, dar i-am ascultat sfatul domnului Angelo de a ajunge la Biserică și nu am fost dezamăgită. Este tare impresionantă, trebuie să lași capul de tot pe spate ca să o cuprinzi cu privirea, dar nu o mai laud, că trebuie doar să mergeți acolo să vedeți cu ochii voștri. Vă mai recomand să cumpărați suveniruri – a.k.a. magneți, pentru cei mai mulți -, prin târgurile din zonă. Costă un euro, în timp ce la aeroport, același magnet era 5.5 euro.

Nu m-a furat nimeni, dar am umblat și în grup. Pot să dau vina pe asta. În locurile puternic turistice, sunt mulți oameni de culoare care vând te miri ce. Nu m-am simțit mereu în siguranță, recunosc, iar majoritatea mașinilor erau lovite. De asemenea, scuterele trec foarte aproape de tine, iar prin cartierele specifice, cu străzi înguste, magazine multe și aglomerație, abia de au loc și se strecoară. Tot ce poți să faci e să te gândești că au experiență de atâta vreme să treacă pe lângă oameni și să nu-i lovească.

Da, vizitează Napoli!

Azi m-am concentrat pe oameni și lume. Da, mai am să vă zic de Napoli și să vă arăt și poze.

Titlul este exagerat intenționat, ca să vedem toți ce înseamnă prejudecățile despre un oraș sau despre niște locuitori și cum e realitatea de fapt. Sau, mă rog, realitatea fiecăruia.

Ca o concluzie, du-te în Napoli pentru toate motivele indicate în articol. Dacă chiar vezi doar părțile rele, măcar o să te bucuri la maxim de România când te vei întoarce înapoi, iar sentimentul de recunoștință, de “Doamne, am scăpat, ce bine e acasă!”, e inegalabil. Plus că ne trebuie mai mult optimism pe aici. 

P.S.: Dacă te interesează ce scriu despre unde am mai fost și ce am mai fotografiat sau te inspiră pentru viitoarele călătorii, nu uita să dai un like paginii de Facebook Travelholyc, un follow pe Instagram sau un like/share la acest articol, mai jos!