Un vis gravat, un vis împlinit!

Nu ai crede niciodată că un simplu obiect îți poate schimba cursul vieții! Și nici nu vei uita prea ușor ziua în care s-a schimbat totul!

Mirosea a lemn ars, pe când o ajutam pe mama să bage niște lemne la sobă: se apropia Crăciunul, afară ningea și iarna vuia pe lângă pereții subțiri ai casei. Ea se ocupa să ne facă de mâncare pentru prânz. Stăteam îmbrobodiți, cu fes în cap chiar și în casă și doar rezemându-ne spatele de soba fierbinte reușeam să ne relaxăm și să nu mai stăm încordați. În fiecare iarnă grea, în care abia ne ajungeau hainele și toate cele, speranța noastră stătea în părintele satului, care avea grijă să ne aducă nouă, în special copiilor, tot felul de haine, jucării și alte donații ale celor care… ei bine, o duceau mai bine decât noi.

Eu eram cel mai mare dintre cei trei frați ai familiei mele. Urma și un al patrulea. Bineînțeles că era de datoria mea să ajut cum puteam. În ziua aceea mă trezisem la 6, dădusem de mâncare la animale și aveam mâinile înghețate când intrasem la prânz în casă. Abia așteptam supa caldă pe care o pregătea mama. Terminasem de băgat lemne la sobă, și când să mă relaxez puțin, urmărind unul dintre puținele desene animate pe care le prindeam la televizor (cu “purici”), sora mea de 4 ani veni la mine cu o hârtie și un creion ros la capăt: voia să-i desenez.

Desenul era singurul lucru în care mă refugiam în zilele grele. Chiar și temele le terminam în grabă ca să reușesc să pun ceva pe foaie, de regulă fiind vietăți sau lumi pe care mi le imaginam de prin cărțile sau filmele SF. La început îmi ieșeau niște măzgăleli, dar tot exersând, mi-am format propriile tehnici, ca să le aduc cât mai aproape de imaginea din capul meu. Iar pe frații mei îi mai distram prin a le trasa conturul unor animale sau păsări, pe care urmau apoi să le coloreze. Dar cred că mai degrabă soră-mea era fascinată să stea lângă mine, să urmeze liniile lăsate de creion și să vadă cum forma prinde viață din nimic.

Ca un făcut, exact după ce am luat prânzul care nu ne săturase complet, dar măcar ne încălzise, o voce strigă de la poartă. Am fugit repede să deschid, zorit de mama. Preotul venise cu un ajutor și doi saci după el. Haine, fructe, câteva dulciuri, aceeași poveste din fiecare an. Lăsam ce era mai bun celor mici, nu atât din obligație, cât din obișnuință.

Un obiect straniu mi-a atras atenția, un obiect pe care nu-l văzusem nici la televizor, dar care parcă semăna cu aparatele pe care mi le imaginam eu din poveștile SF. Nici noii veniți nu știuseră să-mi zică ce este, dar părintele, impresionat de bunătatea mea față de frații mai mici, cărora le cedam din daruri, a decis să mă lase pe mine să descopăr ceea ce aveam să aflu peste ani că este un gravator laser Bodor, unul din modelele comercializate de Colop România.

Bineînțeles, în primele zile am încercat să-i dau de capăt. Apăsam cu grijă pe el, îl verificam din centimetru în centimetru. Din ce mai văzusem eu, părea o imprimantă, ceva mai mare ce-i drept, dar era fundamental diferită. Aveam un bun prieten de la școală ce deținea un calculator – acolo știam că puteam găsi răspunsul la orice. Am mers la el într-o după-amiază de iarnă, i-am spus că e vorba de o treabă secretă și a promis că mă ajută, fără să spună nimănui. Nu a fost greu să ne dăm seama ce era de fapt.

Când am aflat că primisem de fapt un gravator laser CO2, BCL-0605MU, dar “de la Moș Crăciun”, ne era și nouă clar că nu avea ce să caute o asemenea bijuterie într-o campanie de donații. Mai întâi am presupus că sigur trebuie să fie stricat. Ulterior am observat că funcționa perfect! Încă nici până în ziua de azi nu am aflat cum a ajuns un aparat funcțional la noi acasă. Cu siguranță că a fost o împrejurare ieșită din comun, un accident, care probabil și implicase suferința uneia sau chiar a mai multor persoane, zic eu, cu gândirea de acum.

De atunci, totul a devenit poveste. Am păstrat secretul cu prietenul meu și ne întâlneam la el, ne ascundeam cu orele în camera lui mică. Am căutat pe internet o groază de lucruri. Am aflat că instrumentul acela putea grava orice desen sau scris pe oricare dintre următoarele materiale: ștampile, piele, materiale plastice, hârtie și cărți de vizită, materiale textile, gravură pe metal, gravură pe lemn și piatră, granit. De asemenea, putea tăia și decupa materialele respective până la 30 mm, în funcție de material.

Vă dați seama ce bucurie pe noi!

După ce ne-am jucat cu niște desene făcute pe internet și le-am gravat pe niște tricouri sau cârpe vechi, mă bătea un gând: pasiunea de a desena îmi intrase în sânge și voiam să pot așeza cumva propriile mele desene pe obiecte. Am aflat de programe precum CorelDraw, care se pot conecta ușor la gravatorul laser aflat în posesia noastră. M-am înțeles cu amicul meu și aveam două ore pe zi în care puteam sta la calculatorul lui, fără să fiu deranjat. Bineînțeles, deseori urmărea și el cu interes ce învățam și aplicam eu, în modul meu stângace de începător. Noua preocupare pusese stăpânire pe mine și deseori uitam să și mânânc.

Acum câteva date tehnice despre aparatul care-mi schimbase viața! Suprafața de lucru este de 60×50 cm, pe când masa de lucru poate urca/coborî 15 cm; deci puteam să gravez și pe obiecte înalte, cum ar fi cutiile de lemn. Datorită faptului că un capac din plexiglass acoperă incinta de lucru, eu pot vedea tot ce se întâmplă cu gravura sau decuparea materialului meu. De curiozitate, am deschis capacul în timpul lucrului, dar operațiunea a fost întreruptă, ceea ce mi-a plăcut, confirmându-mi siguranță.

Ulterior am aflat că Bodor este unul dintre puținii producători care oferă pointer roșu coaxial. Ce înseamnă asta? Că încadrarea gravurii mele se face foarte exact, deoarece se poziționează perfect la începutul lucrului! Când bunul meu amic mai avea treabă la calculator, puteam să mă ocup cu marcarea materialelor mele în orice loc al camerei, datorită tehnologiei Wi-Fi, care permite lucrul fără fir.

Ai mei nu prea înțelegeau de ce lipsesc așa de mult, dar aveam grijă să îi mulțumesc, să îi ajut cu treburile și să-mi rezerv acele două ore doar pentru a învăța să lucrez. Așa am început să îmi printez ilustrațiile pe câteva tricouri albe (de slabă calitate, de altfel, dar pe care mi le puteam permite) cumpărate de la singurul magazin din sat. Prietenul meu a venit cu ideea să facem o mică afacere. La început, am fost reticent, dar am ajuns să vindem pe prețuri de nimic tricourile la școală, până când și părinții au aflat de ele.

Nu toată lumea fusese atrasă de idee la început, dar ușor-ușor, vorba a început să circule, și primeam chiar și cereri, mai ales când urma ziua unui prieten sau membru al familiei. Ce îi încânta așa tare? Cadourile făcute de mine erau personalizate – trecusem de la ce-mi plăcea mie să desenez și să gravez (de regulă, ilustrații din diverse lumi SF; uneori mă foloseam de personaje STAR WARS și le puneam în contexte atipice, alături de personaje de desene animate; mai târziu, în miezul adolescenței aveam atracție pentru versuri și jocuri de cuvinte), la datoria (plăcută) de a desena la comandă.

Oamenilor le plăcea ce făceam și începusem să fac ceva mai mulți bani, nu doar pentru a acoperi cheltuielile cu materialele de gravură și pentru a întreține gravatorul ce-mi devenise cel mai bun prieten. Uneori gravam pe agende (de piele, mai rar), alteori pe lanțuri de metal (mai ales cuplurile voiau asta, sau posesorii de câini), pe lemn (pentru vânzătorii de pe străzi care doreau să aibă obiectivele turistice din zonă gravate pe lemn – astfel, ieșeau mai ieftin la costuri) și alteori făceam pe hârtie (foarte rar, cărți de vizită pentru vreun profesor de la școală; mai des, invitații pentru nunțile care se țineau în sat).

Băiatul acesta de care v-am povestit, de acum câțiva ani de zile, a devenit de curând Art Director la o firmă de publicitate din capitală. Sunt conștient de norocul care a dat peste mine. Sunt conștient că dacă ziua aceea nu ar fi existat, probabil îmi duceam și astăzi existența în satul în care m-am născut, urmând aceeași rutină zilnică pe care o învățasem de mic copil. Sunt conștient că poate nu prindeam nici anii de liceu, d-apăi cei de facultate.

De atunci, dintr-o recunoștință profundă și atașament îmbinat cu loialitate, pentru firma la care activez am lucrat doar cu Colop România, care mie mi-a rămas ca cea mai bună alegere în ce privește comercializarea de ștampile (ecologice!), tușuri, și, bineînțeles, de gravatoare laser de calitate de la Bodor.

Celebrul “simplu obiect” de care am menționat la început mi-a dat astfel ocazia să-mi gravez nu doar visele mele, ci și pe ale altora și, astfel, să-mi și aduc la îndeplinire propriul vis!

SURSĂ FOTO: http://bodorlaser.ro/ și www.pinterest.com

***Articol scris pentru Proba 8 din SUPERBLOG 2018***

By | 2018-10-23T20:00:25+00:00 octombrie 23rd, 2018|SuperBlog 2018|0 Comments

Leave A Comment