Nu te gândi că trebuie să salvezi lumea. Gândește-te că trebuie să salvezi o singură persoană.

Încă-mi răsunau în minte cuvintele din trailer-ul unei noi animații pentru care doar ce cumpărasem bilete la cinema – un film pentru întreaga familieOmul-Păianjen: În lumea păianjenului, ce va fi lansat pe data de 28 decembrie 2018. Ne așteaptă câteva zeci de minute pline de aventură în lumea nu unui singur Spider-Man, ci a mai multora, cu Miles Morales în rolul principal. Filmul va rula pe marile ecrane în format 3D, în versiune subtitrată, dar și dublată în limba română.

Iată-mă într-o situație de necrezut! Doar ce mă întorsesem cu biletele, când am dat peste un costum bine cunoscut încă din copilărie, lăsat în fața ușii mele, într-o cutie de cadou și cu un mesaj pe care l-am citit de nenumărate ori, așteptând să mi se confirme că-i o farsă:

Cu acest costum, vin noi puteri, dar și noi responsabilități. Ce vei face în cele 24 de ore în pielea Omului-Păianjen, rămânând tu, în același timp?

Să mai spun că, fiind fată, nu cu cea mai robustă constituție fizică, aproape că m-a bufnit râsul când m-am gândit cum m-aș bate cu răufăcătorii? De curiozitate, l-am îmbrăcat, totuși.

Iată-mă în fața oglinzii. Încă-mi aminteam cum în copilărie, fascinată de lumea Omului-Păianjen, mă așezam pe vine pe marginea unor cărămizi adunate din spatele curții, înalte de-un metru și ceva, și-mi imaginam că mă aflam la zeci de metri în aer, pe un zgârie-nori din centrul unei metropole, supraveghind orașul de sub mine.

Asta m-a făcut să zâmbesc în fața imaginii din oglindă. Până când am văzut că, pe măsură ce costumul se lipea de mine, parcă nu mă mai simțeam așa de mult… eu.

Noua mască a Omului-Păianjen care se contopea cu mine nu mă acoperea, nu-mi schimba identitatea, dimpotrivă: îmi arăta adevărata față, adevăratele visuri și ambiții care nu mai puteau fi stăpânite. Îmi fugea prin sânge nevoia pronunțată de a lupta împotriva nedreptății, de a salva și de a ajuta. Nu știam la acel moment că, odată costumul lipit de mine, urma să îi fiu obedientă și să renasc ca erou, aflând puterile pe care nu le stăpâneam neapărat – ci, mai degrabă, ele mă stăpâneau.

Am deschis ușa și am rămas cu mânerul în mână. Urma să pășesc încet pe scări, dar de ce să fac asta când simțurile îmi spuneau că pot sări câte zece trepte o dată și să aterizez fără să fac vreun zgomot? În 5 secunde avea să apară un grup de bărbați trecuți de 30 de ani (da, al șaselea simț!). Nu știu cum m-am făcut nevăzută, dar ei au trecut pe sub mine, fără să mă observe. Eram mai speriată de ce pot face decât de restul oamenilor. Am ieșit din bloc lipindu-mă de tavan și pereți. În câteva secunde, urcasem cele 14 etaje!

Deasupra, am descoperit un ceas care-mi bipăia la mână: un indicator al nedreptăților care aveau loc în timp real.

Știți voi, băieții ăia malefici pe care-i vedem în filmele cu super-eroi nu sunt chiar imaginari sau veniți dintr-o lume a fanteziei. Sunt mai actuali ca niciodată! Trec zilnic pe lângă noi, fie că tâlhăresc la colț de stradă sau apar eleganți, în poziții de conducere, cu un discurs mieros, dar cu planuri necurate în spate. Iar rezultatele acțiunilor lor le trăim pe propria piele, le simțim în sărăcie, în lipsa de educație, în spitalele murdare, păduri defrișate, lipsuri și probleme de sănătate.

M-am panicat: ceasul bipăia tot mai puternic! Îmi arăta toate situațiile disperate în care se găseau oamenii orașului meu, iar eu nu știam ce să fac cu cele 24 de ore care păreau ca două minute. Trei mașini s-au ciocnit în depărtare. Un bătrân cerșea și plângea de foame. Durerea pacienților tratați necorespunzător vuia într-un spital aflat la câteva străzi.

Mă întrebam întruna: Cu ce să încep?

Până când mi-am amintit:

Nu te gândi că trebuie să salvezi lumea. Gândește-te că trebuie să salvezi o singură persoană.

La locul accidentului am găsit un copil inconștient; până avea să ajungă ambulanța, nu ar mai fi supraviețuit. Sub privirile stupefiate ale martorilor, am improvizat un suport de pânze, astfel încât să-l pot transporta fără să agravez situația organelor afectate. Până ca cineva să reacționeze, mi-am aruncat plasele către marginea de sus a blocurilor, îndreptându-mă către spital. În 3 minute l-am lăsat în sala de operații, fugind pe geam până să apară întrebările.

Orice strigăt de durere îmi atrăgea atenția: am găsit adăposturi pentru câțiva câini vagabonzi, morți de foame, bătuți de niște tineri – cărora le-am dat o lecție. Am intrat pe furiș într-un spital cu copii bolnavi și orfani – s-au bucurat să îl vadă pe Spider-Man în viața reală. Mă ascundeam de asistente, provocându-le hohote de râs, dar nici ei nu mă dădeau de gol. Faptul că le-am arătat super-puterile mele și am vorbit cu ei i-a distrat din plin – mai mult, i-a făcut să creadă în minuni!

Cu tact, fără a mă face văzută, am prevenit semnarea unor legi care să faciliteze viețile infractorilor și am intervenit în câteva afaceri ilegale, creând divergențe între parteneri, astfel încât înțelegerile să fie anulate. În pielea lui Spider-Man capeți o perspicacitate care-ți permite să găsești soluții rapide și să te adaptezi oricărei situații.

Ajungeam înaintea poliției și a ambulanțelor la fiecare accident – fie că era de muncă, de mașină sau un incendiu – și interveneam din timp acolo unde oamenii nu mai puteau face nimic.

A doua zi, costumul nu mai era. Niciun semn că ceva ar fi fost real, în afara unei zgârieturi mici pe ceafă, care mă ustura – când am salvat femeia cu ochii învinețiți de soțul ei, acesta mă atinsese cu o sticlă spartă, în încercarea de a mă răni.

Însă ce-mi va rămâne toată viața ca amintire va fi sfatul ce l-am înțeles din a fi un erou ca Omul-Păianjen:

Salvând câte un om, pe rând, poți ajunge să salvezi o lume întreagă!

Ne vedem la film? 

 

SURSĂ FOTO: https://pixabay.com/ și http://www.intercomfilm.ro/

***Articol scris pentru Proba 26 din SUPERBLOG 2018***