Cum sa faci bani pentru a calatori mai mult – si nu numai?

Visăm la destinații exotice, îndepărtate, la culturi și lumi diferite, care să ne inspire. Totuși, de multe ori ne înfrânăm dorința de a pleca sau alegem aceleași destinații apropiate de vacanță, binecunoscute, dintr-un motiv simplu, dar frustrant: banii. Niciodată nu sunt suficienți, oricât de mulți am avea. Să fie vorba de o situație negativă pe plan financiar pentru toți sau, de fapt, de o educație financiară deficitară?

Statisticile europene plasează România pe ultimul loc în ceea ce privește educația financiară din Uniunea Europeană. Cum bine știm, educația și informarea te ajută să treci mult mai ușor peste blocaje și probleme, în orice domeniu. Eu vă propun un set de pași de urmat despre cum să faci bani să călătorești mai mult (și de ce nu, și pentru a-ți îndeplini alte dorințe).

1. Ai grija la mentalitate!

Totul pornește și de la mentalitatea noastră asupra banilor. Că e greșit să vorbești despre bani, să dorești mai mulți, să spui ce salariu ai, ce datorii și așa mai departe. Trebuie să învățăm să vedem banii corect, ca pe un instrument de care ne putem folosi pentru un trai bun, în care să evoluăm. Cheia nu stă nici în a trăi cu puțin, mândrindu-ne cu sărăcia, dar nici în a nu mai ști să ne bucurăm de viață, distrugându-ne sănătatea și relațiile interpersonale pentru mai mulți bani.

2. Planifica!

În orice întreprindem, importanța planificării este crucială. Când avem mintea limpede și ne setăm obiective clare, ne va fi mult mai ușor să ajungem la ele. În acest sens, poți să îți calculezi bugetul personal. Cel mai bine este să-l scrii tu de mână, pe o hârtie:

a) Calculează-ți venitul lunar

b) Calculează-ți cheltuielile lunare

c) Urmărește evoluția situației financiare; practic, vezi dacă ești pe plus sau minus la finalul lunii.

Pentru acest pas, BCR oferă Modulul Jurnalul Financiar în cadrul programului Școala de Bani, constituit ca o platformă, unde îți poți înregistra toate veniturile și cheltuielile, în fiecare lună, și poți face un test simpatic ca să vezi ce fel de cheltuitor ești.

3. Economiseste!

Puțin cu puțin se face mult – regula de aur! Dacă nu știi să pui deoparte lunar 100 de lei dintr-un salariu de 2000 de lei, nici dacă vei avea un salariu de 10000 lei, nu-i vei organiza corespunzător și poate-i vei risipi. În acest sens, este indicat să fii mai puțin lacom când faci cumpărături și să te gândești care lucruri îți sunt cu adevărat utile. De exemplu, prefer să nu mai cheltui așa mult pe îmbrăcăminte, dar să știu că acei bani se strâng pentru o excursie în Portugalia, să zicem.

Stabilește-ți motivația pentru a economisi, suma de bani de care ai nevoie și perioada de timp în care-ți poți atinge obiectivul. Apoi planifică pe termen scurt, mediu sau lung: astfel, îți vei da seama câți bani trebuie să pui deoparte lunar pentru a-ți atinge visul. Poți alege un produs de economisire pentru a fi sigur că nu vei fi tentat să cheltuiești banii respectivi!

4. Investeste!

Ce am învățat este faptul că veniturile pasive sunt foarte importante. De aceea, dacă ai o sumă de bani strânsă, înainte de a cumpăra o mașină sau ceva ce este încadrat mai mult la dorință decât la nevoie, poți mai degrabă să investești pentru ca, în timp, să scoți sume de bani mai mari, fără a depune mult efort.

Există trei categorii principale de investiții: acțiunile, obligațiunile și investițiile pe termen scurt (conturi de economii, piață imobiliară…).

5. Educa-te!

Poți citi cărți pe această temă, fără să îți trebuiască studii economice avansate. BCR  a creat programe despre cum poți obține independența financiară, pentru diverse publicuri-țintă. Cursurile Școala de Bani se țin în fiecare joi în 100 de sucursale BCR din întreaga țară, GRATUIT.

Școala de Bani Pe Roți se adresează copiilor cu vârste între 7 și 14 ani, în cadrul căreia sunt învățați să conștientizeze importanța și organizarea banilor prin jocuri interactive. Se mai adaugă și SEIF (Școala de bani pentru tineret) – aici tinerii (adolescenții și studenții) sunt învățați să își gestioneze banii în mod inteligent!

Astfel, doar prin a conștientiza mersul banilor în viața ta, îți vei permite vacanța la care ai visat de atâta vreme – poate chiar mai devreme decât te aștepți!

 

***Articol scris pentru Proba 6 din SUPERBLOG 2018***

By | 2018-10-18T18:16:44+00:00 octombrie 18th, 2018|SuperBlog 2018|4 Comments

4 Comments

  1. Iulia Kelt octombrie 19, 2018 at 9:28 am - Reply

    Probabil că ar fi nevoie și de-un psiholog pentru cei ce stau bine la capitolul teorie, dar mai nasol cu practica. Mă refer la cei ca mine, desigur.

    • Oana Andreea octombrie 20, 2018 at 6:48 pm - Reply

      Haha, cred că foarte mult contează primul pas. Nici eu nu reușesc mereu să respect toți pașii, dar mi-a prins bine să-i structurez într-un articol! Succes! 🙂

  2. Stoian Ciprian octombrie 19, 2018 at 6:24 pm - Reply

    Buna Oana, ma bucur sa te cunosc. Felicitari pentru articol si toata activitatea de pe blog. Succes! 🙂

    • Oana Andreea octombrie 20, 2018 at 6:49 pm - Reply

      Heeei!:D Asemenea, multumesc mult si felicitari si tie pentru tot ce faci! Mult succes in continuare! 😉

Leave A Comment