Dacă aveți drum spre mare în minivacanța de 1 mai, nu ezitați să opriți și în Medgidia, fiindcă drumul vostru va căpăta o dublă valoare: veți avea și distracția de pe litoral, cu care v-ați obișnuit deja, dar și un festival în care veți trece granița către timpuri și jocuri istorice, ce se vor desfășura chiar în fața voastră. Unde mai pui că serile se organizează concerte cu cei mai iubiți artiști, atât cei ai momentului, cât și cei consacrați de zeci de ani!

Eu am nimerit cumva “din greșeală” la acest festival, atât acum 2 ani, cât și anul trecut. Dacă mă citiți regulat, știți că am o pasiune pentru diferențele culturale, atât pentru cele actuale, cât și pentru cele peste care a trecut timpul – orice astfel de demonstrație mă fascinează! Nu a trebuit decât să ies din casă ca să am parte de o incursiune către alte vremuri. Ce vreau să spun este că nu ne trebuie bani mulți să părăsim țara și să vizităm atracții turistice, ci putem cu un minim de efort să obținem același efect aproape de casă! Cam așa a fost și festivalul acesta pentru mine, o mică surpriză binevenită!

Chiar dacă nu am reușit să particip în întregime, acum că se apropie următoarea ediție, am ținut să scriu un articol pe această temă, pentru a-mi arăta susținerea și admirația față de un astfel de eveniment care reușește să pună într-o lumină bună orașul pe care îl reprezintă!

Ce este Festivalul Dapyx?

Festivalul de Jocuri și Reconstituiri Istorice DAPYX este un festival organizat anual, începând cu 2017, la care iubitorii de spectacole participă în arena Stadionului Municipal “Iftimie Ilisei” (al treilea cel mai mare stadion din România!). Evenimentul se desfășoară pe o perioadă de 3-4 zile, de regulă după Paște, în perioada minivacanței de 1 mai. Acesta are în vedere reconstituirea unor epoci istorice variate, spre deliciul publicului: de la Antichitate și Evul Mediu, la epoca Modernă și Contemporană! Este ca și cum un film istoric s-ar desfășura în fața ochilor voștri, cu toată intriga care te ține lipit de ecranul televizorului!

Cu ajutorul asociațiilor de reconstituire istorică se desfășoară diferite activități în taberele întinse de ei, astfel încât atât publicul larg, cât și pasionații de istorie, lupte și meșteșuguri tradiționale să fie încântați de experiență. Serile vor fi și ele ocupate până spre miezul nopții cu concertele unor vedete ale muzicii românești și internaționale. Unde mai pui că în fiecare an am prins spectacolul de artificii din ultima seară a festivalului, care-i mai ceva ca la Revelion!

Care este legatura dintre Municipiul Medgidia si Regele Dapyx?

Poate că Dapyx vă sună cunoscut de pe la lecțiile de istorie, ca fiind unul dintre cei 3 regi geți: Rolex, Dapyx și Zyraxes, ce domneau concomitent în Dobrogea, acum 2000 de ani (mai exact prin 30 î.H.). Nu e greu de ghicit faptul că Municipiul Medgidia se află exact în inima Dobrogei, acolo unde locuiau geții conduși de regele Dapyx! În timp ce arheologii caută vestigiile fostei cetăți a regelui, locuitorii Medgidiei creează acest festival, de rememorare a trecutului, păstrând viu numele unui rege care a refuzat să se predea Imperiului Roman, luptând până la moarte.

Disprețul pentru moarte nu era ceva ieșit din comun în acele vremuri, asta datorită credinței puternice că sufletul este nemuritor, deci moartea era privită ca începutul unei noi vieți alături de Zamolxis (zeul-suprem al geto-dacilor). De aici pornește și admirația pentru dacii care luptau cu un curaj extraordinar, iar sinuciderile în război erau de preferat decât predarea în fața dușmanului. Știm asta despre Decebal, dar iată că și Dapyx a făcut acest gest. Și nu numai!

Organizarea festivalului – jocuri si lupte ziua, concerte si lumini noaptea

La Medgidia eroii nu mor niciodată! este sloganul evenimentului care a reunit încă de la prima ediție peste 100.000 de participanți, devenind cel mai mare festival de acest gen din Estul Europei și reușind să obțină și finanțare europeană pentru următoarele ediții. În organizare sunt implicați atât specialiști în istorie, cât și în educație și comunicare!

Puteți observa că festivalul începe cu o paradă pe arterele principale ale orașului, paradă “condusă de Fanfara Militară și peste 400 de luptători antici și medievali, gladiatori, legionari romani, otomani, războinici daci și dorobanți, soldați germani, cât și soldați din Primul Război Mondial!

Apoi, încep demonstrațiile, de la 10 dimineața, în fiecare zi. Prima zi se ocupă de perioada Antichității, cu demonstrații de meșteșuguri, antrenamente, lupte demonstrative, dansuri și ritualuri antice, lupte de gladiatori în arenă, reconstituirea ultimei lupte a regelui Dapyx, lupte între tomitani și goți.

Evului Mediu îi este dedicată a doua zi, caracterizată de activități ce țin de meșteșuguri, antrenamente și lupte specifice acestor vremuri, de reprezentații cu echipamentul militar de epocă, ședințe foto și prezentarea asociațiilor de reconstituire istorica specializată.

A treia zi, care este despre epocile Modernă și Contemporană, oferă o incursiune în viețile, atelierele, antrenamentele și luptele trupelor din Primul Război Mondial, cu tot cu bătăliile din arenă și prezentarea echipamentului lor militar. Tot acum are loc și ceremonia de închidere a festivalului, după care urmează Marea bătălie cu perne!

În privința concertelor, avem trupe pentru toate gusturile, precum Provincialii, Millenium, Prestige Orchestra, avem și o Seară Rock (Spitalul de Urgență, Vunk, Compact), un concert folcloric sau artiști ai momentului (Smiley & Band, Andra, Loredana, Holograf, Carla’s Dreams…). Ce mai puteți vedea în Medgidia, din perspectiva unui turist, găsiți aici.

Pentru că primele ediții le-am prins cumva pe fugă și din întâmplare, așa cum am zis, anul acesta mi-am propus să particip la tot festivalul! Deci, ce ziceți, dacă aveți planuri la mare în vacanța de 1 mai, dați o fugă și la Festivalul Dapyx? Nu de alta, dar este chiar în drum!

Eu zic că pentru pasionații de călătorii, tradiții și spectacol este un festival numai bun, căci te “transportă” în alte vremuri fără prea mult efort și cu zero cheltuieli! Dacă da, rămâne să ne vedem anul acesta începând cu data de 2 mai – iată și un filmuleț de anul trecut, ca să te convingă!

Sursă foto: pagina de Facebook a evenimentului