Nu am vrut neapărat să abordez acest subiect – coronavirus -un subiect care a creat atâta panică, și încep să cred că pe bună-dreptate. Vedem toți că părerile sunt împărțite, de la acțiuni preventive care înainte erau contestate și pe seama cărora se făceau glume, la o încercare de normalizare, până la o isterie și agitație care nu mai au niciun fundament logic.

Includem aici și teoriile conspiraționiste, cam cine și ce are de câștigat în cazul acestei panici generale, a exagerării unor aspecte și a diminuării atenției față de probleme mult mai urgente ale omenirii. Despre toate acestea nu pot să mă pronunț.

Trecând la experiența personală pe care o am în această perioadă (fiindcă am hotărât să folosesc acest blog și pentru astfel de subiecte), am vrut să mă feresc să scriu despre asta, din câteva motive: nu am, evident, o expertiză în domeniul medical, am urmărit foarte puțin știrile și, în general, mă țin departe de orice creează panică în mass-media și cred că este bine ca toți să ne apărăm și să avem o conștiință pe care să o folosim și să nu credem tot ce auzim.

Nu am mai apucat să călătoresc nicăieri, ca să pot scrie despre noi destinații, așa că vreau ca aceste rânduri să fie despre o așa-zisă călătorie interioară, în care încercăm să înțelegem și să dezbatem niște lucruri.

“Numai agent de turism sa nu fii in aceasta perioada…”

Am preluat acest citat găsit la cineva în mediul online.

Ca agent de turism, recunosc, am avut niște săptămâni destul de grele.

Ca agent de turism, oricât am încercat să mă țin departe de știrile mai mult sau mai puțin reale, am ajuns să aflu tot ce se vehiculează direct de la… clienți.

Dacă știu sigur că o agenție s-a închis, reziliind contractele angajaților săi, nici celelalte planuri ale turismului nu stau foarte bine, în mod evident. Dacă mulți lucrează de acasă, la noi lupta s-a dus pe front, acolo unde am mers zi de zi, fiind martoră la modul în care străzile Bucureștiului au început să piardă din mulțimea de mașini, la cum metroul s-a golit peste noapte – iar majoritatea călătorilor pe care-i mai vezi poartă măști.

Revenind, și mă repet, ca agent de turism (în domeniul religios), am fost pusă în situația de a calma oamenii – fără nicio bază concretă. Oameni, de regulă, trecuți de o anumită vârstă, care sunt cei mai interesați de acest subiect (și, poate, cei mai expuși). Am fost pusă față în față cu fricile și panica instalată în ei, cu momente în care țipau la mine pentru niște lucruri asupra cărora, evident, nu aveam niciun control.

Sunt situații foarte grele, în care nimeni nu are dreptate și, în același timp, toți au partea lor de dreptate. A trebuit să spun că totul va fi bine și se va rezolva, chiar dacă nu știam sigur asta.

Am făcut-o timp de două săptămâni, până când situația a început să evolueze și la noi, iar granițele celui mai important loc de pelerinaj s-au închis: ale Israelului. Am fost instruiți să mergem pe ideea credinței, să spunem oamenilor că trebuie să avem încredere că totul va fi bine.

Practic, a trebuit să venim cu niște argumente deloc bazate pe logică și rațiune, argumente care nu funcționează pentru cei mai mulți (aparent, dacă mergi la biserică și în pelerinaje, credința nestrămutată tot este greu de obținut).

Dar ce fac în situația în care o persoană de 78 de ani, care îmi povestește despre toate problemele de sănătate pe care le are, vrea să renunțe, de teamă că deja are sistemul imunitar slăbit? Îmi pot asuma eu astfel de cuvinte, să îl conving că totul va fi bine, că nu are de ce să se îngrijoreze, să apelez la un Dumnezeu care (în urma instruirii), pare mai mult de partea câștigurilor decât de partea celorlalți?

Sincer să vă spun, nu am mai putut să fac asta.

Din oarecare bun-simț, dintr-o oarecare conștiință care știu că mă va apăsa. Din faptul că indiferent de decizia personală față de această isterie, de a încerca să nu las să mă las afectată, nu pot să controlez deciziile și viitorul altui om și să-l asigur că nu va păți nimic.

Ce este clar, oricine din turism ar scrie ar acest articol, ar avea partea lui de dreptate – fie că este deținătorul unei afaceri, care dorește ameliorarea panicii, pentru pierderi cât mai mici (agenție, hotel sau linie aeriană), fie că este un angajat, ca mine, care se află la mijloc, sau călătorul panicat, care tot ce vrea este să se protejeze și să-și primească banii înapoi.

Soluția cea mai bună, în acest caz, spusă de câțiva specialiști din domeniu este nu să anulăm, ci să amânăm.

Cândva, panica va dispărea, și toți ne vom dori să ne reprogramăm vacanțele. Haideți să ne facem viitorul mai ușor, reducând din pierderile și volumul de muncă al personalului din turism deja afectat de aceste schimbări!

Cati mai “credem” astazi in credinta?

Iar acum problema pe care am început-o să mi-o pun în ultimele două săptămâni: ce rol poate juca credința în această panică generală, care e posibil să rămână doar o amintire la care – Doamne-ajută – să râdem peste două luni?

Un lucru este clar: ca să-i poți convinge pe alții că totul va fi bine, tu trebuie să crezi că totul va fi bine. Dacă trebuie să-i calmezi pe clienți sau pe oricine e în jurul tău, tu trebuie să fii calm.

Credința seamănă cu un fel de orbecăială prin întuneric, în care să fii atât de convins că nu te vei lovi de nimic și nu vei cădea, încât nici să nu o faci până la urmă.

Este un lucru foarte intim și personal, dincolo de bani, afaceri, economie, ierarhii sau companii, care totuși, le guvernează pe toate din spate.

Așa cum reiese până acum, am fost pusă în situația în care să apelez la credință și încredere, în care am făcut-o și am reușit să calmez oamenii doar cu un soi de amprentă energetică, a vorbelor și mai ales, a tonului vocii. Lucrurile se pot schimba atât de ușor!

Dar am ajuns să am și eu îndoielile mele, în care fără o expertiză, să nu-mi pot asuma să influențez decizia celorlalți. Nu știu dacă e greșit sau nu că nu-mi pot manifesta credința atât de departe, când vine vorba de probleme de sănătate.

Am întâlnit, însă, doamne atât de relaxate, care spuneau doar “să se facă voia Domnului”, cu care puteam glumi pe marginea situației și care pur și simplu, cu o credință nestrămutată, se lăsau în mâinile Lui.

Ce este cert este că pot vorbi de credința pe care o pot manifesta față de mine, față de cei apropiați, că totul va fi bine, că dacă crezi, vei primi. Este posibil doar să credem, să nu ne lăsăm afectați de această panică și să știm în sinea noastră, fără vreo bază reală, că acest virus nu ne va afecta?

Și în final nici să nu o facă? Este mai probabil ca cei panicați, să ajungă să fie mai vulnerabili din cauza stresului?

Cum puteți vedea, acest articol nu este despre a da un răspuns.

Nu este nici despre a critica deciziile altora, ci despre ce poziție adoptă fiecare dintre noi în astfel de cazuri.

Este despre toate gândurile care m-au răscolit în ultima perioadă. Este despre faptul că și eu încerc să mențin o atitudine pozitivă, de credință, dar uneori fără succes. Uneori am îndoieli, sunt nesigură și nu știu (în) ce să cred.

Cu toate acestea, iată ce cuvinte au fost spuse acum două mii de ani, care pur și simplu au transces timpul, și au rămas mai valabile ca niciodată. Și cu aceste cuvinte vreau să închei articolul, lăsând toate întrebările în aer și sperând că pentru unii acestea vor fi răspunsurile căutate:

…credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad.

– Evrei 11:1

Dar s-o ceara cu credinta, fara sa se indoiasca deloc: pentru ca cine se indoieste seamana cu valul marii, tulburat si impins de vant incoace si incolo. Un astfel de om sa nu se astepte sa primeasca ceva de la Domnul, caci este un om nehotarat si nestatornic in toate caile sale.

– Iacov 1:6-8

Si, fara credinta, este cu neputinta sa fim placuti Lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada ca El este si ca rasplateste pe cei ce-L cauta.

Evrei 11:6

Vă las cu cele mai bune gânduri, în care doresc tuturor liniște interioară în aceste vremuri și restabilirea priorităților. Să vedem această perioadă ca o pauză de care poate mulți aveam nevoie, pentru a vedea lucrurile cu adevărat importante: sănătatea, familia, timpul petrecut cu cei dragi, posibilitatea de a ne plimba prin parc și de a admira un apus fără vreo teamă! Să învățăm fiecare ce avem nevoie din această experiență!