Încep acest articol cu o evidențiere firească, fiindcă simt că este de datoria mea să o scriu, dacă tot intrăm în subiect: natura ne-a oferit atâtea lucruri și locuri nu doar frumoase, care să ne lase înmărmuriți când le privim, dar și hrănitoare, armonioase și, de multe ori, înspre binele și sănătatea noastră.

Că în ultimele decenii ne-am îndepărtat cumva de ea și că încă rămânem uimiți la câte poate face pentru noi, este o altă poveste. Și partea cea mai bună este că, dintre toate bogățiile pe care natura ni le oferă fără a cere nimic în schimb, decât poate respectul față de ea, este că majoritatea se găsesc în România: de la mare la munte, la ape termale și minerale, cu proprietăți vindecătoare.

Un astfel de loc magic este și Slănic Prahova, una din cele mai cunoscute stațiuni balneoclimaterice din România (datorită proprietăților terapeutice ale lacurilor sărate care se găsesc aici).

Despre Slanic Prahova si Baia Baciului

Ce o face o stațiune atât de specială? În primul rând, Muntele de Sare, care este unic în lume, precum și a doua cea mai mare salină din Europa, cu același nume. Muntele a început să fie exploatat în mod organizat în 1689, iar în următorul secol s-au deschis trei mine pentru obținerea sării. Pe scurt, după ce tavanele acestora s-au prăbușit și după alte încercări de a sustrage sarea, au rezultat cele 3 lacuri cu apă sărată ale stațiunii, deja cunoscute: Baia Baciului, Baia Verde, Baia Roșie.

Dintre acestea, Baia Baciului este cel mai mare lac sărat, amenajat cu restaurant, dușuri cu apă caldă și trambulină – având cel mai adânc punct la 15 metri. În complex se mai află și Lacul Grota Miresei, exact sub Muntele de Sare. Tot în apropiere se află Baia Porcilor, cu o cantitate mare de nămol saturat, recomandat pentru calitățile terapeutice.

Recunosc, crescută la mare, nu prea am avut ocazia să înot și în alte ape, precum sunt aceste ștranduri amenajate. Aflasem de Baia Roșie și de Baia Baciului și am zis să o încercăm pe cea de-a doua. Mă atrăsese cumva și peisajul din fotografii, fiind ceva mai mare decât prima și cu o parte din a ce a fost Muntele de Sare cândva în fundal.

Despre Complexul Baia Baciului

Când am ajuns, părea chiar frumos amenajat. De la distanță.

După ce am plătit parcarea (8 lei/zi), apoi intrarea (30 de lei de persoană), am trecut pe la restaurant, iar apoi am coborât un șir de trepte până la ștrandul propriu-zis, înconjurat de șezlonguri și umbrele.

Am ales rapid câte un șezlong – pentru care ești taxat 15 lei, fără să ți se ofere saltea – , din cauză că se tot aglomera și nu ne garanta nimeni că vom mai prinde locuri. Cu atenția la detalii, a venit la pachet și dezamăgirea. Și poate și frustrarea că plătești 53 de lei pentru mizerie și condiții îndoielnice.

De ce am fost dezamagiti?

Îmi pare rău că trebuie să adaug astfel de fotografii pe blog. A fost misiunea blogului de a arăta aici locurile superbe ale lumii în care trăim, nu astfel de colțuri…

Umbrele rupte, cu suportul ruginit și cu plasele murdare; pavelele de lemn rupte, cu cuie ieșite și/sau ruginite; de scările de la intrarea în apă, nici nu mai pomenesc. Din ce am înțeles, chiar și concentrația de sare din apă a scăzut considerabil. Un indiciu este că apa nu te mai ține atât de ușor la suprafață și atunci când ieși din apă, sarea nu se mai vede uscându-se pe tine, decât foarte puțin.

Într-adevăr, puteam renunța la șezlong pentru a sta direct pe zonele cu iarbă, dar acelea erau deja cele mai aglomerate. Iar în puținul timp cât am căutat intrarea cu mașina, am putut vedea în partea opusă intrării o gaură în gardul de lemn, prin care putea pătrunde oricine, fără să plătească. Mă gândesc că probabil astfel de practici sunt ale celor care cunosc destul de bine zona.

Dușurile aveau apă caldă, ceea ce este de apreciat, în schimb, cabinele unde te poți schimba miroseau a urină și stau în cea mai jalnică stare. Nu ne-am încumetat să mâncăm nici din grătarul la care se înghesuiau clienții, nici la restaurantul despre care am citit tot felul de review-uri negative. Am dat o tură și pe la Balta Porcilor și mi-ar fi plăcut să descopăr acel nămol cu proprietăți terapeutice fără ca acesta să fie invadat de niște chiștoace sau ambalaje de plastic, ca o mică groapă de gunoi. Lumea părea să treacă cu vederea acest aspect.

Puțin cu puțin se face mult, așa că fiecare dezamăgire s-a adunat și ne-a făcut să plecăm mult mai repede decât am preconizat. Am ajuns la ora 9 și pe la 14 deja ne strângeam lucrurile. Singura persoană mai fericită a fost un tip care s-a bucurat că-i lăsăm șezlongurile fără să trebuiască să le mai plătească.

A, și da, singura parte mai interesantă pentru mine, pe lângă experiența în sine, a fost partea cu trambulina. Deși cu teama de a aluneca pe acel poduleț, mi s-a făcut cumva dor de copilărie și m-am dus repejor să mă arunc în apa sărată de la înălțime. Recunosc, mi-a luat câteva secunde să prind curaj, dar a fost frumos. Asta ca să încheiem într-o notă pozitivă. :)

În final, făcând o mică conexiune cu primele rânduri ale acestui articol, am vrut doar să evidențiez că potențial există, că natura ne-a oferit o mulțime de oportunități. Dacă acum 10-15 ani acest complex era în floare, iar de atunci nu s-a schimbat nimic, iar lumea continuă să vină și să plătească un preț considerabil, poate nu ar strica niște condiții de bază care să arate că îți pasă un pic și de oameni, nu doar de bani.

Până la acel moment, concluzia este: ne-a plăcut, nu ne mai întoarcem!

error0