Despre Malta am scris și am promis că voi mai scrie. De-a lungul timpului, am întâlnit și păreri favorabile despre acest ținut, dar și altele care acuzau Malta ca nefiind așa o mare bijuterie din punct de vedere turistic.

Însă mie mi-a plăcut această perspectivă, ceva mai poetică, a unui bun prieten, care a avut prilejul să descopere Malta așa cum este ea. Iar dacă și eu am fost invitată să scriu pe blogul altora, am zis de ce să nu invit și eu la rândul meu – astfel, arătându-vă și vouă ce mă inspiră pe mine! Vă las să vă cufundați puțin într-un vis în care să întâlniți personificarea acestei insule într-o domnișoară aparte:

Despre Malta

Privită pe hartă, Malta pare fiica Siciliei. Ca şi cum, geografic vorbind, şi-a luat inima în dinţi şi s-a desprins de la sânul insulei-mamă ca să-şi găsească locul ei în lume, ceva mai la sud, pe întinsul Mării Mediterane. Suficient de aproape, încât Sicilia să-i influenţeze dezvoltarea personalităţii şi, totodată, suficient de departe, încât Malta să-şi croiască destinul ei unic.

Căci unicitatea insulei te învăluie încă de la ieşirea din aeroport, când primul indicator îţi răsare în faţa ochilor. Limba malteză, acest amestec straniu între dialectul sicilian şi limba arabă, te anunţă de la bun început că vei avea de colindat un tărâm desprins mai degrabă din povestirile ştiinţifico-fantastice decât din realitate. Oricât s-ar strădui modernitatea să acapareze insula-prin lanţuri hoteliere şi clădiri de birouri-majoritatea aşezărilor omeneşti ale Maltei poartă amprenta vizuală inconfundabilă a culorii bej; ea nu stagnează în ochii turistului, devine când un galben-lămâie sub soarele dogoritor al amiezii, când un galben-mieriu la ultimele zvâcniri ale apusului. Asta face clădirile să pară construite nu din piatră, ci dintr-un nisip fermecat, capabil să dăinuie peste veacuri.

Dacă tot am pomenit de soare, află că el străluceşte nestingherit cât e ziua de lungă. Vara, în Malta, e atât de senin, încât marea pare copia imperfectă a cerului. Noţiunea de nor nu există aici. Totuşi, căldura cu care te învăluie soarele nu e sufocantă şi epuizantă, cât mai degrabă hrănitoare. Îţi dă, pur şi simplu, energia de a explora, de a face drumeţii. Şi oricât ai bate drumurile, oricât de prăfuiţi ţi-ar fi adidaşii, simţi, la finalul zilei, că picioarele încă mai pot, că nu te vor lăsa la greu. Cerul fiind pustiit de nori, spre apus soarele capătă o lucire bizară, ca şi cum s-ar preschimba într-o cuirasă de bronz. Poate e un semn că vitejii Cavaleri Ioaniţi încă mai ocrotesc din înalturi insula pe care au jurat s-o apere de primejdii vreme de secole.

Cavalerii ioaniti din Malta

La Fortul St. Elmo, poţi citi în rugina tunurilor tăcute povestea lor. Înainte ca huzurul să pună stăpânire pe fiinţa lor, făcându-i să jinduiască după bogăţii în exces, era un timp în care Cavalerii de la Malta şi-au dat viaţa pentru ca „blestemata” de insulă, cum o numea Soliman Magnificul, să nu cadă în mânile sale avide de putere deplină. Acum valurile mării nu mai sunt înroşite de sângele celor căzuţi în luptă. Doar liniştea Capelei Sf. Ana, unde aceştia îşi găseau refugiul între două bătălii, este tulburată de trecerea unui vas de croazieră. Te urci pe zidurile greu încercate ale Fortului St. Elmo să-l vezi de aproape, să-l fotografiezi cu toată muzica şi agitaţia care însoţesc trecerea lui pe mare şi asta îţi aminteşte, cumva, că trăieşti în cea mai bună dintre lumile posibile.

Impresia aceasta îţi este întărită şi de mulţimea de tineri fără griji care formează sufletul principalelor localităţi ale Maltei. Tinerii, în special liceenii, se scurg în roiuri pe străzi, prin baruri şi magazine, pe stâncile ce ţin loc de plaje. Râd, chicotesc, se joacă. Au pus monopol pe vară şi nimeni nu poate nega asta. Îi laşi să se bucure în voie de viaţă şi mergi mai departe, în căutarea altor comori ale insulei.

Putin despre Valletta, capitala Maltei

Catedrala Sfântul Ioan din Valleta, de exemplu, pare menită să te lase cu gura căscată. La fiecare pas pe podeaua decorată din marmură, printre pereţii poleiţi cu aur, cuvintele se găsesc în imposibilitatea de a descrie ceea ce văd ochii. Dacă eşti un receptor avizat, însă, poţi să percepi în toată această bogăţie ornamentală o doză de artificial, poţi mirosi efortul depus întru uluirea ta desăvârşită. Cu toate acestea, nu trebuie să te laşi descurajat, spiritual vorbind. Dincolo de larma vizuală a opulenţei baroce, se deschide un culoar la capătul căruia bliţurile aparatelor foto nu au voie să perturbe semi-întunericul sacru. De ce sacru? Fiindcă în această încăpere, Caravaggio, din exil, a lăsat posterităţii capodopera sa, „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Priveşti această pictură şi îţi spui că merită tot aurul de pe pereţii catedralei.

Viata de noapte a Maltei?

Eşti conştient, totuşi, de fragilitatea condiţiei umane şi atunci cauţi să te îndepărtezi de sacru, să te delectezi cu plăcerile efemere ale profanului. Malta îţi răsplăteşte cu vârf şi îndesat această dorinţă. Nopţile în Golful St. Julian îţi aruncă cârligul cu oferte aparent interminabile de distracţii. Aici nimeni nu doarme. Aici totul e scăldat în lumină şi zgomot. Doar că acolo unde sunt luminile cele mai puternice, există şi umbrele cele mai accentuate. Stând de vorbă cu un grup de dansatoare la bară în faţa unui Gentlemen’s Club, bucuroase să audă limba maternă, afli poveşti demne de filmele noir: patroni de localuri înjunghiaţi de grupări mafiote înainte de răsărit, minore aproape de comă alcoolică întinzându-se de-a latul străzii la ieşirea din club etc. Până la urmă, aceste lucrătoare ale vieţii de noapte sunt de departe cei mai credibili martori oculari ai viciului.

Cu feribotul catre Insula Gozo

Din fericire, Malta e departe de a fi o destinaţie turistică cu un nivel ridicat de criminalitate. Şi, sub adăpostul soarelui, insula încă are multe de oferit. O excursie cu feribotul în Insula Gozo, sora mai mică a Maltei, îţi dezvăluie frumuseţi nebănuite. Să nu te laşi păcălit, însă, de suprafaţa relativ mică a insulei. De la citadele şi temple preistorice, până la grote unde au poposit eroi mitici, Gozo are cu ce astâmpăra setea oricărui spirit aventurier. Doar că acestea nu se lasă descoperite cu una, cu două, ci trebuie să te înarmezi cu răbdare, curiozitate şi poftă de explorare.

Un astfel de caz e o biserică în stil neo-gotic construită pe o stâncă în vecinătatea portului. Din strada care duce către primul oraş al insulei, se formează un drum îngust de piatră care urcă, şerpuitor, spre biserică. Acolo, într-o spărtură din stânca pe care s-a construit lăcaşul de cult, a fost aşezată o frumoasă Madonă din marmură, la care se închină două plante bugainvillea. Madona priveşte spre port, binecuvântând cu palmele lipite acel dute-vino de feriboturi ticsite de turişti. Îţi iei, la rândul tău, un moment de respiro şi priveşti alături de ea.

Si atunci realizezi ca poate aurul cel mai de pret al Maltei nu se afla in interiorul somptuoaselor catedrale, ci in frumusetea acestor privelisti!

Guest post de Mihai Bălăceanu

Booking.com

Booking.com