Malta este o insulă ce poate fi străbătută cu ușurință dintr-o parte în alta, plină nu doar de peisaje de vis, datorită stâncilor și a mării cu culori splendide, dar și datorită atracțiilor turistice, țara având o istorie bogată, în ciuda dimensiunilor sale reduse.

Mi-am propus să scriu de ceva timp acest articol, fiindcă am vrut să vă arăt cum a arătat pentru mine o săptămână plină în Malta și ce am reușit să vizitez în fiecare zi. Aș putea spune că este o bijuterie de insulă care, deși mică, ascunde tot felul de colțuri și peisaje superbe!

Cum arata planificarea zilelor?

În Malta noi am stat în regiunea Bugibba (în nord), mai exact în Qawra (s-ar citi aura). Aici am găsit o cazare nu foarte costisitoare, pe care totuși nu vreau să o recomand pe blog, dimpotrivă; i-aș face antireclamă, din cauza prezentării decente de pe Booking și a realității dezamăgitoare la fața locului. Însă aveam avantajul să fim aproape de mare și aproape de stația de autobuz.

Apropo, în Malta autobuzul este cea mai bună cale de deplasare, asta dacă nu vrei să te confrunți cu stresul închirierii unei mașini; mai ales că sistemul de transport public este bine pus la punct. Ajungi oriunde vrei, doar că deși insula este mică, străzile au tot feluri de dealuri, văi și curbe, astfel încât îți va lua timp să te deplasezi dintr-o parte în alta. Și mai trebuie să ții cont că sunt curse ceva mai rare în zonele mai puțin căutate (cum este Satul Popeye Marinarul, de exemplu, care este căutat doar pentru atracția turistică în sine, dar în rest nu ai ce face aici). Dacă vrei să vezi exact care autobuz merge spre care oraș, plus informații despre fiecare atracție în parte, https://www.maltauncovered.com/ este o sursă de nădejde!

De ce spun că Malta are o istorie bogată?

Pe lângă faptul că a fost o zonă ocupată de fenicieni, cu 4000 de ani înainte de Hristos, în istoria ei a intrat și perioada ocupației romane. Mai apoi, când apostolii au început să propovăduiască creștinismul, legenda spune că și Sfântul Pavel a naufragiat pe această insulă și a adus cu el noua religie. Arhitectura medievală se datorează, însă, dominației arabe, iar mai târziu otomanii au încercat să cucerească insula. După aceea, Ordinul Cavalerilor Ioaniți a ajuns pe insulă la începutul secolului XVI; acestora li se datorează mare parte din moștenirea culturală și arhitecturală a Maltei. Nu e de mirare că după o istorie atât de complicată, cu influențe feniciene, romane, arabe, franceze, spaniole și, mai de curând, engleze, de secolul trecut, limba malteză este o limbă dificilă, cu tot felul de adăugiri.

Așadar, vacanța noastră în Malta a arătat cam așa (asta după ziua în care am aterizat, am ajuns la cazare și ne-am acomodat cu zona):

  • Ziua 1: Mdina + Rabat
  • Ziua 2: Blue Lagoon (din Comino) + Popeye Village
  • Ziua 3: Valletta
  • Ziua 4: Marsaxlokk + Templul Tarxien
  • Ziua 5: Fereastra Albastră + Citadella Gozo (ambele din Gozo)
  • Ziua 6: Mellieha + Sliema

Dar să le luăm pe rând!

Mdina si Rabat

Despre Mdina și tot ce m-a fascinat la această cetate am scris pe larg aici. Mdina, numită și The Silent City, fiind situată pe un deal, oferă și cele mai frumoase priveliști asupra insulei, fiind înconjurată de pereții înalți, de un galben ca mierea. Le pun la un loc fiindcă se află foarte aproape una de cealaltă, iar dacă tot ajungi în Mdina, nu trebuie decât să ieși pe porțile cetății ca să ajungi în Rabat. Acesta din urmă, pe de altă parte, e cunoscut mai mult pentru caracterul său rural și liniștea specifică.

Noi am petrecut mai mult timp în Mdina, iar în Rabat doar ne-am plimbat pe câteva străduțe frumoase, deși și acest orășel are câteva locuri prețioase de vizitat, precum: Grădinile Howard (ce formează o barieră naturală între Rabat și Mdina), Catacombele Sfântului Pavel, Muzeul Wignacourt (cu influențe baroce, prezintă viața capelanilor de altă dată), Casa Bernard (palat ce datează din secolul XVI, care înfățișează modul de viață al nobilimii malteze din acele timpuri).

Pe mine ambele orașe m-au impresionat mult, Mdina pentru că fiecare străduță părea o operă de artă, iar Rabat pentru toate statuile cu sfinți, pentru iconițele așezate creativ la fiecare casă și pentru aranjamentul florilor, care contrastează cu pereții deschiși la culoare.

Insula Comino: Laguna Albastra

Despre Blue Lagoon am mai scris deja un articol întreg. Comino este o insulă micuță din nordul Maltei, unde poți ajunge foarte ușor cu feribotul (în jur de 10 euro dus-întors), mai exact în 25-30 de minute. Acesta se poate lua de la stația Cirkewwa, unde se află portul cu feriboturi și unde poți ajunge cu autobuzul. Recomand să plecați dimineața, pentru că mai încolo soarele arde destul de tare (dar îl simți mai greu) și este bine să ai o umbrelă cub care să te adăpstești sau alte măsuri de protecție! Interesant este că, în timpul Cavalerilor Ioaniți, în Comino se venea doar pentru vânătoarea de mistreți și iepuri de câmp, dar și pentru relaxare; astăzi, aici există un hotel unde sunt găzduite și starurile de la Hollywood!

În rest, culoarea apelor și peisajul sălbatic vorbesc de la sine și sunt sigură că pentru toți merită să vedem măcar o dată frumusețea acestei plaje! Pentru că fâșia de plajă este destul de mică, vara se poate aglomera prea tare, fiindcă Blue Lagoon este o mare atracție în sine. Sunt și alte porțiuni ceva mai stâncoase ale insulei de unde poți intra în apă, dar probabil nu atât de confortabile. A, și pentru pasionații de scufundări, aici puteți încerca snorkelling sau scuba diving!

Popeye Village

Situat tot prin nord-vestul Maltei, platourile de filmare ale celebrului muzical în care a jucat și a făcut istorie Robin Williams sunt numai bune de vizitat după o plajă scurtă în Laguna Albastră – asta dacă nu vrei să acorzi câte o zi întreagă pentru fiecare. Nu de alta, dar și în Popeye Village ai tot felul de distracții la îndemână, cum ar fi spectacolele cu scenele din film, plimbări cu barca, minigolf, trambuline și jocuri de apă – asta pe perioada verii.

Eu nu am avut nici timp de acestea, dar în mai nici nu era chiar sezonul potrivit. În schimb, Popeye Village este perfect și pentru familii cu copii, având o mulțime de variante interesante de divertisment! Recomand să verificați programul, fiindcă diferă în funcție de anotimp sau perioadă. Ca detalii mai practice, intrarea este 10 euro, doar că sătucul se închide la ora 17 și ar fi păcat să ajungi acolo prea târziu!

Despre Popeye Village am scris mult mai multe într-un articol dedicat lui, pe care-l puteți accesa aici!

Valletta

Capitala Maltei, Valletta, se deosebește în mod evident de celelalte orașe, prin faptul că simți de la început aerul specific unei capitale, prin spiritul său preponderent comercial – chiar dacă, în sine, este o capitală destul de mică. Încă de când am coborât din autobuz, am fost surprinsă de numeroasele clădiri în stil baroc. Se pare că orașul a fost fondat în 1566 (de Grandmaster Jean Parisot de Valette, cavaler de Malta, de la care a și preluat numele) și el însuși este ca un muzeu în aer liber, fiind construit între două porturi naturale: Grand Harbour și Marsamxett Harbour. Străzile au fost gândite de la început astfel încât să fie perpendiculare unele pe altele, pentru a permite vântului să circule în zilele caniculare – însă nu este atât de distractiv atunci când deja e răcoare afară!

Întreg orașul Valletta este recunoscut de UNESCO pentru valoarea sa culturală și istorică! În acest sens, are destule clădiri din secolul XVI, și în ciuda faptului că e cea mai mică capitală din UE, are un număr de peste 25 de biserici! Ca și alte orașe ale insulei, Valletta a fost și ea construită strategic ca o fortăreață, de către Cavalerii Ioaniți.

Și totuși, cam ce poți vedea după ce te-ai plimbat pe străzile deosebite ale Vallettei, după ce ai admirat și porturile și valurile mării din depărtare?

  • Grădinile Barrakka – Cred că unul din cele mai frumoase și liniștitoare locuri pe care le-am văzut vreodată! Locul unde te poți odihni împăcat, mai ales că de aici poți observa Portul Mare și digul. Două monumente se ascund aici, unul dedicat lui Alexander Bell (inaugurat de Regina Elisabeta a II-a, în 1992) și altul în cinstea eroilor căzuți în timpul Marelui Asalt al Maltei (plus alte plăci comemorative). Pe lângă caracterul romantic, priveliști și arhitectură, în apropierea acestor grădini se află Saluting Battery, baterie de artilerie, construită în secolul XVI.  Folosită pentru ceremonii și în al Doilea Război Mondial, astăzi se află aici 8 replici de tunuri care trag focuri zilnic la orele 12 și 16.
  • Palatul Marilor Maeștri – Găzduiește Casa Reprezentanților și Biroul Președintelui maltez, fiind dintotdeauna casa guvernatorilor Maltei (de la regi, la britanici și la oficialitățile din prezent). În interior puteți vedea o grămadă de camere și coridoare împodobite cu obiecte de artă, armuri, arme vechi și documente importante. Domină Piața Palatului: când am fost, nu am vizitat interiorul, dar am descoperit o expoziție de obiecte de artă în curtea palatului, alături de niște picturi superbe și chiar două mașini de epocă!
  • Portul Sfântul Elmo – Structură fortificată, aflată chiar pe malul Portului Marsamxett, și aceasta a fost construită în secolul XVI. Cu o arhitectură specială, aceasta și-a servit scopul în multe momente importante din istoria Vallettei: invazia turcească a avariat-o foarte tare, însă pereții foarte groși și-au făcut treaba, aceea de a preveni invaziile. În prezent fortul poate fi vizitat, gâzduind și academia de poliție, și un muzeu care-i explică istoria, dar care a fost folosit și ca platou de filmare!
  • Catedrala Sfântul Paul Turnul înalt de 65 m poate fi văzut din orice punct al orașului! Catedrală de tip anglican, aceasta a luat viață după ce Regina Adelaide a venit în Malta acum două secole și a descoperit că nu exista niciun lăcaș sfânt de tip anglican! Vizita în interior costă vreo 10 euro, însă grandiozitatea spațiului merită!
  • Biblioteca Națională Malteză – Situată în inima orașului Valletta, biblioteca este un important centru cultural, care conține scrierile personale ale cavalerilor din Malta. Aceasta reprezintă și sursa principală de artă scrisă din Malta și poate fi vizitată zilnic, atât pentru scrierile sale, cât și pentru arhitectură în sine! Eu aș mai recomanda ca după ce ajungeți aici să mâncați la restaurantul de lângă, care este mai mereu plin: prețurile sunt bune, iar mâncarea excelentă!
  • Biserica Sf. Augustin – Construită în 1571, aceasta a fost reconstruită două secole mai târziu, luând și rangul de Parohie în 1968. În interior se află multe artefacte din perioada medievală, dar și multe picturi, bine conservate, cu o mare valoare pentru lumea romano-catolică.
  • Poarta Orașului Valletta – Construită în 1964, în cadrul sărbătorii independenței, păstrează o influență din modernismul italian. Reprezintă cea de-a patra intrare în oraș, este impunătoare și chiar apare ca reprezentativă pentru Valletta/Malta în suvenirurile din magazinele orașului!

Marsaxlokk

Dacă am rezervat deja destule zile pentru nordul sau estul insulei, Marsaxlokk, dimpotrivă, se află undeva în sud-estul Maltei – un sat mic, tradițional, de pescari, dar totuși cel mai mare de acest gen din Malta. Astfel, primul lucru care-ți vine în minte când auzi de acest port sunt bărcuțele, denumite luzzu, cu care pescarii pleacă zilnic pe mare, transformând satul într-o adevărată industrie bazată pe preparatele din pește. Aceste bărcuțe dau foarte bine estetic prin culorile lor aprinse, având chiar și cât doi ochi desenați (căci ar alunga spiritele rele ale apei); pare, astfel, că fiecare are personalitatea ei!

Pe lângă faptul că te poți bucura de un prânz copios, este și o zonă foarte liniștită, spre deosebire de Valletta, de exemplu. Ce poți să mai vezi aici, după o plimbare prin portul plin de culori, chiar și într-o zi înnorată: Catedrala, dedicată Madonnei, care are mai bine de un secol. Statuia Madonnei cu pruncul în brațe este reprezentativă și a fost creată în Italia în 1900. Pe lângă plimbările de-a lungul portului, unde puteți vedea viața pescarilor desfășurându-se în cadrul rustic, în toată splendoarea ei, Xrobb l-Għaġin Nature Park este un parc de dezvoltare sustenabilă, cu priveliști superbe, în cel mai sud-estic punct al Maltei.

În plus, la vreo 15 minute de mers pe jos se află și Turnul Sf. Lucian, care a fost construit în 1610 de Ordinul Ioaniților pentru protejarea portului împotriva atacurilor turcilor.

Templele Tarxien

Se întâmplă să știu că nu toți apreciem neapărat niște temple care, chiar dacă datează din perioada megalitică și au o semnificație aparte, pot fi considerate doar niște ruine. Dar dacă înțelegem contextul apariției acestora, prin 3500 î.H., poate că va fi mai ușor să fim convinși să vizităm și aceste temple de cult religios, dacă ajungem în Malta, mai ales că știm că sunt printre cele mai vechi din întreaga lume! Peste câteva secole (prin anii 2000 î. H.), în cea de-a doua etapă de colonizare a Arhipelagului Malta, noii coloniști au folosit aceleași temple de dinainte, fără a mai ridica altele!

Pe mine m-a surprins plăcut și orășelul Tarxien, pe care am apucat să-l descopăr în cele 7-10 minute cât am mers pe jos de unde ne-a lăsat autobuzul, până la templele propriu-zise. La momentul respectiv era destul de gol, abia dacă zăreai vreun om pe stradă, deși era mijlocul săptămânii. În orice caz, asta nu i-a umbrit frumusețea. Revenind la vizitarea templelor, Malta, deși insulă mică, are o istorie bogată tocmai din cauza faptului că a fost populată din cele mai vechi timpuri – iar această istorie este legată și de prezența acestor temple.

Civilizația megalitică obișnuia să-și construiască monumentele din blocuri imense de piatră, fără o formă geometrică definită sau suprafețe șlefuite. Aceste sanctuare de piatră au fost create de colonizatorii care aduceau după ei și un puternic cult al strămoșilor! Dacă vă încumetați să mergeți, oricum aveți panouri explicative la fiecare pas! În Malta există mai multe astfel de centre, pe lângă Tarxien, precum Ggantija Mnajdra, Hagar Qin şi Ta Hagrat.

Nu doar templele sunt impresionante, ci și vasele de lut ars și numeroase statui și statuete – cele mai importante reprezentând figuri feminine (zeițe sau preotese). Acestea au fost asociate cu cultul fecundității, din cauza faptului că formele acestora sunt exagerate (cea mai cunoscută ar fi Venus din Malta, pe care o veți tot vedea printre suvenirurile de acolo).

Totuși, pe lângă aceste lucrări de artă și folosirea unor tehnici de cioplire, prelucrare și transport despre care nu se știe exact prea multe (deci nu se cunoaște cum au fost mai exact înălțate templele la acea vreme!), ce este cel mai interesant este că nu se știe mai nimic nici despre populațiile care au trăit aici în acea perioadă! Ori că a rămas fără urmași, ori că a dispărut din istorie, întrebările rămân în picioare, iar singurele răspunsuri palpabile sunt aceste temple lăsate în urmă.

Insula Gozo

Simplitatea și farmecul surorii mai mici a Maltei, aflată tot în nord (totuși, nu de dimensiuni atât de reduse precum Comino) provine și de la o legendă cunoscută: se presupune că aceasta ar fi una din cele mai frumoase insule din Marea Mediterană, Ogygya, acolo unde Ulise a trăit alături de nimfa Calipso, îndrăgostit de aceasta, timp de 7 ani!

Într-o jumătate de oră puteți ajunge în Gozo cu feribotul, care poate fi luat cu ușurință de la stația Cirkewwa. Dacă vreți să vizitați ceva mai multe locuri aici care merită, există tururi de o zi care vă ajută să ajungeți în locurile cheie ale insulei; dacă sunteți pe cont propriu, va fi cam dificil să ajungeți în timp util dintr-o parte în alta. Însă două zile sigur sunt suficiente, astfel încât să nu vă obosiți prea tare. Având în vedere circumstanțele, eu nu am apucat să văd decât faimoasa Fereastră Albastră (adică ce a rămas din ea) și Citadella Victoria, adică orașul fortificat așezat pe un vârf de deal!

•  Fereastra Albastră

Nu ai cum să nu auzi de Fereastra Albastră din Dwejra când te decizi să ajungi în Malta – până în 2017 a fost una din cele mai importante atracții turistice din Gozo! Deși lumea se cam aștepta ca arcada modelată de mare să nu mai reziste mult în fața valurilor puternice, în luna martie a anului 2017 s-a întâmplat inevitabilul: aceasta a cedat. Superba fereastră (denumită așa datorită formei sepciale), înaltă de 28 de metri, s-a format după ce două peșteri marine s-au prăbușit și a apărut atât în Game of Thrones, cât și în alte filme sau reclame cunoscute.

Mie mi-a părut cumva rău că nu am apucat să o văd așa cum obișnuia să fie (mai ales că primele apariții în imagini ale arcadei sunt încă din secolul XIX), însă asta nu împiedică turiștii să vină și să se bucure de frumusețea oricum sălbatică a zonei, unde rocile erodate sunt lovite fără încetare de valurile înalte și de câțiva metri ale mării de un albastru extrem de plăcut!

The Inland Sea – un loc special, creat prin prăbușirea naturală a 2 stânci care au închis între ele o lagună. Accesibilă doar vara!

Gozo este cunoscută și pentru sporturile nautice ce pot fi practicate aici, inclusiv scufundările (sunt 11 școli de scufundări deschise pe această insuliță) – iar Fereastra Albastră, cu diametrul de 40 m, avea avantajul să fie preferată de toți scufundătorii!

•  Citadella orașului Victoria

În Gozo, toate drumurile duc către capitala Victoria, cu 6000 de locuitori (nume dat în 1887, după regina Marii Britanii), construită în jurul unei cetăți fortificate (adică vechiul oraș), așezată pe un vârf de deal. Cum v-am obișnuit și cu alte orașe din Malta, și acesta este unul fermecător, datorită balcoanelor caselor construite în stil arab. Poziția strategică a citadelei îi ajuta pe locuitori să se protejeze în fața atacurilor otomanilor (curpinzând și spații speciale pentru depozitarea alimentelor, dar și rezervoare cu apă); totuși, cetatea aceasta care înconjoară orașul este mult mai veche, din timpul fenicienilor și romanilor, doar că a fost reconstruită și în timpul Cavalerilor Ioaniți (după ce a fost distrusă de otomani, prin anii 1500), pentru scopul deja menționat.

Este uimitor să te plimbi printre zidurile cetății, mai ales că la intrare ai parte de o experiență aparte, prin faptul că ți se prezintă istoria locurilor prin intermediul tehnologiei, a filmulețelor, a proiectoarelor și chiar a unor camere întunecate, unde pe pereți sunt înfățișate scene cu semnificație. Te simți ca într-un film din care și faci parte! (Apropo de cum se face turismul de calitate!)

Așa, îți va fi mult mai ușor să înțelegi situațiile prin care a trecut sora mai mică a Maltei de-a lungul vremurilor și să rămâi cu o experiență la care ai participat 100%. Odată ce te plimbi și vezi zidurile mărețe, capeți și o perspectivă de ansamblu asupra Insulei Gozo, fiindcă te afli practic în cel mai înalt punct al acesteia. Un alt loc impresionant unde vei ajunge este Catedrala Adormirii Maicii Domnului, unde domnește o liniște binemeritată care îți va permite să iei o pauză de la vizite și agitație. Veți mai vedea prin fotografii și exponate ale muzeelor care prezintă părți din viețile localnicilor acestei insule (meșteșuguri, arme, îmbrăcăminte), de-a lungul istoriei; de altfel, printre atracții se mai numără: Catedrala Gozo, Muzeul Catedralei, Armura Citadelei, Muzeul de Arheologie, Muzeul de Folclor, Muzeul de Științe Naturale, Vechea Închisoare și Capela St. Joseph.

În orice caz, Victoria însăși este un oraș prin care merită să te plimbi și în afara cetății, fiindcă are toate atributele pentru a-și încânta turiștii!

Mellieħa

Pentru Mellieħa, un alt oraș (sau sat, mai degrabă) “de miere” al Maltei, am acordat câteva ore într-o zi de vineri; aflându-se tot în partea de nord, oferă niște priveliști pitorești și este una din stațiunile recomandate pentru cei ce vor o vacanță aici și să se relaxeze pe cea mai mare plajă cu nisip din Malta, Mellieha Bay. Cum prefer să vizitez decât să stau neapărat la plajă, am ales Mellieha mai ales pentru poziția sa, fiind situată în vârful unui deal, înconjurată de văi fertile, oferind numeroase puncte de belvedere.

Totuși, numele satului vine de la cuvântul sare, având legătură cu vechile lacuri de sare recoltate din vremea romanilor. Alt sat afectat de istoria tumultoasă, Mellieha a fost părăsit timp de 200 de ani, începând cu secolul XVI. Orașul mai are ca atracții Rezervația Naturală Ghadira (un sanctuar pentru păsări, cu două tipuri de habitate foarte rare în Malta: zona umedă și mlaștina de sare), dar și mai multe turnuri, care evident, aveau rol de supraveghere și protecție a insulei, dar care astăzi oferă priveliști deosebite.

Ca idee, Mellieha se află foarte aproape de Satul lui Popeye, dar și de Cirkewwa, locul de unde iei feribotul spre Comino sau Gozo! Asta în cazul în care vrei să stai aici sau să vizitezi locuri din apropiere în aceeași zi!

Ce atrage cel mai mult atenția la această stațiune este Biserica Parohială Mellieħa, pe care o observi din depărtare (situându-se “deasupra lumii”), chiar din autobuzul cu care te apropii de localitate. Cobori la cea mai apropiată stație, mai urci puțin și ajungi la această biserică, dedicată Nașterii Maicii Domnului. Țăranii locali au construit-o în aproape 20 de ani, la sfârșitul secolului XIX, iar din 1920 au fost aduse din Milano cele 5 clopote, dedicată pentru 5 sfinți. Dacă interiorul acesteia este decorat cu tablouri ale celor mai buni artiști, nici exteriorul nu dezamăgește, biserica fiind una impunătoare, păstrând aceeași culoare caldă de galben, oferind niște priveliști superbe, într-un decor plin de liniște, flori, curățenie, plante și credință.

Plimbare pe Coasta de Est. Sliema

După-amiaza ultimei zile în Malta am păstrat-o pentru o plimbare prin stațiunile din nord-est (în apropiere de locul unde eram cazați), adică St. Julian’s (considerată, de regulă, stațiunea tineretului și a vieții de noapte) și Sliema (nume care înseamnă “pace“, în mod ironic, deoarece este unul din cele mai aglomerate orașe ale Maltei). Zonă importantă, comercială și rezidențială, cu hoteluri moderne, restaurante, cafenele și spații pentru cumpărături, Sliema este o suburbie a capitalei Valletta, având ea însăși obiective turistice și o viață de noapte pe măsură. Deci este perfectă ca resort modern al insulei, dar dacă vrei ceva mai liniștit, poate nu este cea mai indicată alegere.

Ce mi s-a părut fascinant în cele câteva ore pe care le-am petrecut în zonă este sălbăticia plajelor stâncoase (Sliema nu are plaje cu nisip, cum suntem obișnuiți); din cauză că apa se adâncește brusc, iar valurile sunt destul de puternice, există scări speciale pentru a intra în apă. Dar este mediul ideal pentru scufundări și pentru cei ce știu să înoate. Astfel, Promenada Sliemei (de 3 km lungime) are un farmec aparte, pe care-l puteți vedea și în fotografii.

Făcând parte și din Valletta, Sliema oferă o altă perspectivă asupra capitalei, care se vede de pe celălalt mal al mării. De altfel, este și perspectiva care apare pe vederile cu Malta, iar cupola imensă care apare în orice poză nu aparține Catedralei Sf. John, despre care v-am spus mai sus, ci este Basilica of our Lady of Mount Carmel (construită în secolul XVI); cupola, deși pare rotundă, este de fapt ovală, măsurând 42 m înălțime.

Cam așa a arătat săptămâna pe care eu am petrecut-o în Malta! Vreau să subliniez că insula este o destinație numai bună de vacanță atât pentru cei ce adoră atât marea și distracția de noapte, cât și pentru iubitorii de peisaje, istorie și cultură. Plus că nu reprezintă o destinație de vacanță prea costisitoare și este destul de aproape de România!

În încheiere, dacă tot am vorbit de Malta, vă recomand să vă descărcați aplicația momondo, fiindcă au tot felul de oferte la zboruri și cazări pentru această insulă! Iar dacă nu ești decis cu privire la destinație, au și opțiunea Pretutindeni, unde poți să vezi cele mai ieftine zboruri din următoarele luni! :D