Dacă mă uit înapoi la călătoriile mele, pot spune că Santorini a fost una din cele mai reușite. Pentru apusuri, pentru cutreierat insula cu ATV-ul de colo-colo, pentru așezarea caselor și a satelor, într-un mod inegalabil, demn de cele mai cunoscute vederi din Grecia.

Am scris deja cam ce trebuie să știi despre o vacanță reușită în Santorini, incluzând prețuri, mijloace de transport disponibile, sfaturi despre cum să te descurci și 4 orășele de vizitat neapărat!

Ca să vă fie și vouă mai ușor când vă decideți să plecați în acest colț de lume, iată cum am planificat o vacanță de 5 zile în Insula Santorini! Dar, mai întâi, de specificat că am stat în Perivolos (cazarea în partea sudică este ceva mai ieftină decât în nord-est, deși nu sunt chiar aceleași priveliști, pline de alb și albastru).

Ziua 1 – Perivolos + Pyrgos + Perissa

Ziua 2 – Red Beach + White Beach

Ziua 3 – Imerovigli + Thira (capitala)

Ziua 4 – Oia

Ziua 5 – Prophet Elias Monastery

Despre cele subliniate am scris deja în articolul precedent. Evident, Perissa și Perivolos se repetă în fiecare zi fiindcă acolo am stat și am mâncat.

Poate par puține, dar având în vedere că soarele ardea prea tare între 11-16, a trebuit să ne mișcăm repede în locurile vizitate. Iar în ultima zi, după-amiază, se pornise o furtună neașteptată, așa încât, pe când treceam cu ATV-ul pe faleză, tot nisipul ne era aruncat în ochi. Poate ar mai fi mers o vizită la Akrotiri, la vulcan sau o plimbare cu barca pe valurile Mării Egee, însă am fost mai atrasă de uscat de această dată.

Ah, și apropo, prețurile la mâncare sunt măricele. Ne-am răsfățat noi cu un prânz în Pyrgos și cu o cină în Perivolos, seara, cu niște gustări delicioase, dar dacă vrei să mănânci mai ieftin, adică cu vreo 6-7 euro, găsești în Perissa un fast-food destul de bun. Doar că nu o să-ți mai vină să mănânci la noi în țară gyros de la Nikos, cel mai probabil. 😀

Fiindcă am prezentat deja orașele articolul trecut, să trecem acum la cele 3 plaje: Black Beach, din Perivolos și Perissa, Red Beach și White Beach.

Țin să vă spun că mi s-a părut că reclama pentru turiști în ce privește denumirea plajelor cu presupusa culoare dominantă a nisipului sau pietricelelor, formează niște așteptări prea mari. Roca vulcanică se dovedește a fi cam aceeași pe toată insula, și chiar dacă dealurile de nisip diferă ca nuanță, nu vei vedea un alb imaculat sau un roșu fără pietre albe și negre.

Că veni vorba, vă recomand să vă luați saboți de înot, pentru că porțiunile cu nisip moale și fin sunt foarte micuțe în comparație cu cele formate din pietricele – deci va fi un chin să te plimbi în picioarele goale.

Dar să începem…

Black Beach

Dacă Red Beach se află în sudul insulei, White Beach în capătul estic din sud, Plaja Perivolos se află în sud-vest.

Perivolos, stațiunea unde am stat și în care am găsit cazare la 3 minute de plajă, avea acest nisip vulcanic fin, negru, pe care te puteai plimba liniștit (pietricelele inconfortabile se făceau simțite odată ce intrai în apa mării). Reflexiile lui argintii se vedeau cel mai frumos, bineînțeles, la apus. Acest sătuc așezat la marginea mării este cunoscut mai ales printre tineri, pentru viața de noapte, restaurantele și barurile de pe plajă, cu muzică. Serile sunt chiar magice, fie că doar ești un martor al lăsării apusului, fie că te bucuri alături de alți turiști de specialitățile servite pe plajă și de muzică.

Plajele sunt amenajate pentru a sta la soare, cu paturi comfortabile, umbrele și dușuri. Este plăcut să te plimbi și noaptea pe plajă, când e mai puțină lume – ba chiar să te întinzi pe unul din aceste paturi, sub cerul liber. Cum v-am zis, apusurile sunt magice în Santorini, indiferent pe ce parte a insulei te afli.

Puțin mai departe se află Perissa, despre care am menționat deja, ca o soră mai mare a Plajei Perivolos. Situată la baza Muntelui Mesa Vuono, păstrează același constrast dintre nisipul vulcanic negru și apa de un albastru închis, limpede. Am înțeles că dacă urcați pe munte, puteți avea o perspectivă frumoasă asupra insulei. Este una din cele mai faimoase plaje din Santorini, iar la fel ca în Perivolos găsiți baruri și restaurante, ba chiar și magazine pline cu suveniruri. Poți veni direct pe faleză cu ATV-ul, atunci când nu sunt drumurile închise pentru turiști.

Red Beach

Aici am plecat dis-de-dimineață cu ATV-ul, ca să evităm soarele ăla care te pârjolește de pe la 10:30-11:00, chiar și la final de septembrie. Și, într-adevăr, este ceva uimitor să vezi versanții colorați de pe plajă, valurile albastre ce contrastează cu acel grena, pe măsură ce te apropii și cobori, după ce ai parcat ATV-ul în apropiere. Este mai degrabă un drum greuț, cu poteci până să cobori, așa că nu știi dacă-ți sunt mai utili papucii de plajă sau adidașii.

Cea mai cunoscută plajă din Santorini nu are, însă, dimensiuni prea mari. Dacă nu ajungi dimineața, nu cred că apuci să prinzi loc pe plajă ceva mai târziu. Asta-mi amintește de Laguna Albastră din Malta.

Ajunși pe plajă, bucurie mare: hai să lăsăm bagajele și să ne aruncăm în apă. Apa, încă rece, dar docilă. Liniștită, fără valuri. Găsim un colț de stânci, umbrit, plaja încă nu se aglomerase prea tare și am zis că e perfect să ne lăsăm bagajele acolo, cu tot cu telefoane și aparat. Dar alte mări nu sunt ca marea noastră, previzibile – zic previzibil că dacă la noi e o zi fără valuri mari, cam așa și rămâne (măcar în următoarea oră).

Când ne așteptăm mai puțin, valurile timide care abia ajungeau la 3 metri de prosopul nostru s-au învolburat deodată. Marea cerea ceva ce nu ar fi fost al ei de-a dreptul. Se aruncă asupra prosopului cu viteză, îmi fură și papucii, trage repede și geanta, aparatul și ce aveam mai prețios, iar noi ne-aruncăm să prindem ce mai apucăm. În ultima secundă, am înșfăcat prosopul și l-am făcut sac, protejând în el majoritatea avuțiilor. Un papuc de-al meu părea dus de-a binelea în larg. Nu era mare pagubă, puteam să mai iau alții de pe la tarabe.

Paguba era alta: excluzând hainele noastre ude fleașcă, noul meu aparat de fotografiat fusese îmbibat de apă. Cum să-ți strici o dimineață frumoasă de vacanță? Așa. Cum să te bucuri și mai tare de moment și să apreciezi ceea ce ai? Așteptând frumușel cu aparatul în soare, ca toată apa să se scurgă și să se usuce și aflând și că boabele de orez ajută foarte mult în acest proces, de salvare a aparatelor de fotografiat. Noroc că aveam telefoanele intacte, băgate de dinainte în rucsac!

Ah, și acum îi mulțumesc și aici prietenului meu că mi-a pescuit papucul de prin valuri – asta după ce mă obișnuisem cu ideea că nu-l voi mai vedea vreodată.

În concluzie, atenție la valuri! Plaja s-a aglomerat din ce în ce mai mult, iar stâncile au devenit locuri de fotografii. Vaporașe veneau regulat și lăsau turiștii să coboare și să se întoarcă, strigând întruna despre vestitele plaje colorate:

Come see the Black Beach, Red Beach, White Beach!


Aici am înțeles noi ceva mai multe despre ce înseamnă promovarea a ceva natural ca pe ceva ieșit din comun.

White Beach

Mai mult decât plaja, cred că merită drumul până aici. Nu neapărat că sunt cele mai deosebite priveliști (doar sunt sate de insulă), dar întâlnești o parte mai puțin cunoscută și promovată a insulei Santorini – mergi printr-o vegetație aridă, uscată de soare, cu nisip, cu măgăruși, spini și măslini presărați pe ici colo și un drum plin de gropi, care-ți ridică adrenalina când mergi cu ATV-ul.

Însă e interesant să vezi și această parte a unei insule atât de faimoase pentru viața de lux. Asta pentru ca, la final, să ajungi pe faimoasa White Beach, un petec mic de plajă, cu stâncile nu chiar albe, ci crem și cu pietricele de felurile culori. Ce mi-a plăcut, însă, și am ținut să filmez, este sunetul pietricelelor când valurile mării trag de ele în larg.

Ideea este că nu vreau să îndulcesc realitatea și nici să nu acord merite atracțiilor pe care le-am menționat. Este ceva de văzut, este interesant și te atrage, dar doar atunci când nu ai așteptări prea mari de la localnicii care le promovează sau de la niște fotografii online, care arată doar un unghi al lor!

Prophet Elias Monastery

Santorini are o mulțime de biserici frumoase, acelea de un alb imaculat, cu albastrul pur deasupra, sub razele soarelui. Poate că cei ceva mai tineri nu sunt neapărat impresionați de vizitarea unor mănăstiri. Personal, mie mi-a plăcut de-a lungul timpului să le văd și din curiozitate, dar și pentru starea de bine pe care mi-o oferă. Mi-e tot mai clar că zonele acestea sunt în strânsă legătură cu cadrul natural în care se află – din punct de vedere energetic, natura și oamenii de acolo conlucrează pentru un spațiu mai pur și echilibrat.

Așa și cu această mănăstire, aflată pe vârful Muntelui Profitis Ilias, la 3 km de Pyrgos – fiind construită la 565 de metri deasupra nivelului mării, reprezintă cel mai înalt punct al insulei. Pe măsură ce urci, te îndepărtezi tot mai tare de valurile mării, de restul orașelor și capeți o viziune de ansamblu. Ce altceva îți poate mișca mai mult sufletul?

Să vezi întinderea de uscat, cu viile și măslinii presărați, ba chiar și cactuși – întindere care este atât de mică, în comparație cu cea a apelor fără sfârșit. Să vezi practic marginile insulei din cel mai înalt punct al ei. Sus, o oază de liniște, cu câțiva turiști care se pozau și meditau, cu florile roz și cu niște nori albi, dolofani, care se rostogoleau pe cer, deasupra crucii aflate în cel mai înalt punct.

Una din cele mai vechi mănăstiri de pe insulă, ai cărei pereți exteriori seamănă cu o fortăreață, a fost construită de doi călugări în 1711. A avut importanță educațională la acea vreme și a oferit valoare societății prin actele de caritate. De asemenea, a fost implicată în schimburile comerciale din Marea Mediterană și Marea Egee. Un cutremur puternic din 1956 a avut consecințe negative asupra construcției.

Unii recomandă să mergi pe jos până aici, ca un fel de drumeție pe munte. Cred că cel mai indicat moment al zilei este tot apusul, să vezi soarele scufundându-se în mare de la această înălțime. Mănăstirea este compusă dintr-o clopotniță și 4 bisericuțe. Una din ele (Agia Triada) funcționează chiar ca un muzeu ecleziastic, cu mobilă, cărți religioase, icoane, documente, sculpturi ce datează din secolul XVII.

Cam aceasta a fost aventura noastră în Santorini. Dacă ați ajuns până la capăt și vreți să citiți și prima parte a articolului despre această insulă grecească, îl aveți aici.

Iar pentru a încheia pe măsură acest articol despre acest minunat colț de lume grecesc, care a trecut prin numeroase schimbări de-a lungul timpului, din cauza caracterului vulcanic, vă las aici un video care-i spune povestea.

De exemplu, acum 30.000 de ani, exista o insulă de două ori mai mare decât forma de astăzi a Insulei Santorini. Veți vedea și cum această formă se schimbă radical din cauza unei erupții puternice în nord (mare parte a uscatului dispare), iar în 1613 î.H. are loc o altă erupție gravă, din cauza căreia 1/4 a insulei e acoperită de ape, iar cenușa care rămâne se adaugă pe coasta de est, aceasta extinzându-se cu 1-2 km! Veți afla și când a avut loc ultima erupție, în secolul trecut, erupție care a durat 22 de zile!

Pe curând! 🙂